Prefectul Covaciu, invinuit ca racoleaza primari pentru PNL
Presedintele PSD Alba, Ioan Rus, a lansat, ieri, o serie de acuze la adresa prefectului Cosmin Covaciu, despre care a spus ca nu se poate dezbraca de „haina” PNL. Liderul social-democrat, care a fost si el prefect in timpul mandatului trecut, a declarat ca noii angajati ai cabinetului incearca sa racoleze primarii fostului partid de guvernamant.
De „atragerea” alesilor locali ai PSD in formatiunile politice aflate acum la Putere au fost acuzati si democratii, despre care Rus a spus ca sunt la concurenta cu liberalii. Totusi, presedintele filialei social-democratilor a insistat pe subordonatii prefectului.
„Acesti oameni merg cu masinile si cu carburantii Prefecturii prin comune, pe la primarii nostri si incearca sa-i convinga sa se inscrie la PNL. Acuzam Prefectura ca incalca legea” a afirmat Ioan Rus.
De asemenea, liderul social-democrat a amenintat ca va face o sesizare referitoare la acest subiect catre Ministerul Administratiei si Internelor. Rus a oferit ca exemplu comuna Miraslau, unde primarul ar fi fost obligat sa treaca de la PSD la PNL. Potrivit aceleiasi surse, si asupra unor angajati ai Prefecturii se fac presiuni pentru a intra in randul liberalilor.
Racolarea primarilor era, insa, o practica folosita si pe vremea cand judetul era in mana PSD, insa Ioan Rus a negat acest lucru, spunand ca la vremea respectiva acestia treceau la social-democratie din convingere.
De cealalta parte, prefectul Cosmin Covaciu a spus ca nu stie ca angajatii institutiei pe care o conduce sa fi recurs la asemenea practici. „Orice sesizare ar avea, poate sa o faca in scris. Domnul Rus sa vina cu fapte concrete si o sa analizam daca situatia sta asa cum spune”, a afirmat Covaciu.
Reactia reprezentantilor PSD vine dupa o perioada in care se parea ca la nivel local, intre Putere si Opozitie, se instalase o pace convenabila ambelor parti. Pe de o parte, Rus avea de rezolvat problemele interne ale filialei, iar pe de alta, reprezentatii Aliantei „D.A.”, respectiv PNL si PD, aveau probleme intre ei.