Sari direct la conținut

Cercetari finalizate in cel mai mare dosar de contrabanda cu tigari din Bihor

Romania Libera - Editia de Transilvania-Banat

Un dosar in care sunt implicati 32 de invinuiti si inculpati, din care sase se afla in stare de arest preventiv, a fost finalizat de procurorii oradeni. Cei implicati in acest caz sunt acuzati ca au efectuat 36 de exporturi de tigari netimbrate, prejudiciind Statul Roman cu o suma de 34 de miliarde lei vechi. Castigurile contrabandistilor se ridica la circa 26 de milioane de euro.

„Tigarile comercializate de grupul infractional erau cumparate din zona libera si din magazinele duty-free la un pret foarte mic, iar in tarile din Spatiul Schengen erau vandute cu preturi de patru ori mai mari decat valoarea la care au fost cumparate”, a declarat seful Biroului de Combatere a Infractionalitatii Transfrontaliere (BCIT) din cadrul Directiei Politiei de Frontiera Oradea, Gheorghe Nemes Ghiurau.

Ancheta a durat circa doi ani, timp in care procurorii au strans dovezi care au scos la iveala faptul ca fratii Gheorghe si Calin P., impreuna cu tatal lor, Gheorghe P., au pus bazele unei grupari infractionale care se ocupa cu contrabanda de tigari netimbrate.

Anchetatorii sustin ca, in perioada 2002-2003, gruparea a traficat 525.000 de cartuse de tigari, efectuand 36 de transporturi in tari din Spatiul Schengen.

„Prejudiciul cauzat Statului Roman prin neplata taxelor aferente este de 34 de miliarde lei vechi. In timpul anchetei au fost capturate si confiscate de catre autoritatile romane si austriece 35.075 de cartuse de tigari netimbrate, pentru care drepturile vamale sunt in valoare de peste 18 miliarde lei vechi”, a mai spus Nemes.

Potrivit sursei citate, cea mai importanta captura a fost cea din Vama Episcopia Bihor, unde, in anul 2004, oamenii legii au descoperit, intr-un vagon, ascunse in paleti, o cantitate importanta de tigari. Dupa aceasta captura, politistii au mai descoperit nu mai putin de sapte depozite in Oradea, unde erau ambalate si incarcate tigarile de contrabanda.

Totodata, potrivit sefului BCIT, marfa erau transportata in tarile de pe teritoriul Europei cu ajutorul unor firme de transport, un sofer fiind recompensat pentru acest serviciu cu suma de 5.000 de euro. Pentru a fi trecute peste granita, tigarile erau ascunse in paleti sau mobila.

„Cele mai multe transporturi aveau sigiile intacte si din aceasta cauza multe nu au fost depistate, intrucat era foarte greu sa ne dam seama ca acolo sunt ascunse tigari”, a mai explicat Gheorghe Nemes.

Cei 32 de invinuiti si inculpati sunt acuzati de contrabanda, inselaciune, constituire si aderare la un grup infractional organizat. Procurorii au sesizat instanta de judecata cu privire la activitatea persoanelor cercetate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro