Sari direct la conținut

Keul i-a dublat banii lui Johannis

Ziarul de Sibiu

Vicepresedintele FC Sibiu, Werner Keul, a platit primarului Sibiului, Klaus Johannis, 40.000 de euro pentru un teren agricol de 5.000 de metri patrati. Prin aceasta tranzactie, Johannis si-a dublat averea in bani, estimata la 30.000 de euro, la jumatatea lui 2004.

Din declaratia de avere a primarului Klaus Johannis, reactualizata in a doua jumatate a lunii trecute, lipseste un teren agricol de 0,5 hectare – in declaratiile anterioare semnate de primar, acest teren este trecut ca bun dobandit in 1992.

Conform aceleiasi declaratii de avere, acest teren a fost vandut in octombrie 2005 cu suma de 8 euro pe metru patrat, catre o societate cu numele WK SRL.

Potrivit unor surse din apropierea primarului, ar fi vorba de societatea W.K. Group SRL, la care unic asociat este Werner Rudolf Keul, vicepresedintele FC Sibiu. Contactat telefonic, Werner Keul a refuzat brutal sa dea orice detalii. „M-ati lovit cu parul in ziarul vostru, va lovesc si eu acum.

Ce declaratie vreti? Voi sunteti mincinosi”, a intrerupt rapid discutia Werner Keul. Primarul Sibiului nu a putut fi contactat.

Tranzactia dintre societatea lui Werner Keul si primarul Sibiului i-au dublat aces din urma lichiditatile. Conform declaratiei de avere de la inceputul celui de-al doilea mandat, primarul Sibiului avea la jumatatea lui 2004 un depozit bancar in care avea depuse 30.000 de euro.

Conform noii declaratii, primarul si-a impartit, acum, banii in trei conturi. Unul deschis in 2003, in care are putin peste 19.000 de euro, unul deschis in 1990, in care mai sunt 4.062 de dolari si un cont curent din 1999, in care, acum stau nu mai putin de 107.500 RON, adica peste 31.000 de euro.

Conform traditiei, primarul Sibiului nu sta deloc rau la capitolul locuinte, patru la numar. In afara casei de pe strada Balea, unde primarul detine, din 1992, o optime, pe declaratia de avere a lui Johannis mai apare o jumatate de apartament pe Somesului si o jumatate de apartament pe strada Pedagogilor.

Primarul mai detine si un sfert dintr-un apartament din buricul targului – strada Balcescu numarul 29. Din inchirierea apartamentului de pe Somesului si Nicolae Balcescu, primarul a primit, anul trecut, nu mai putin de 17.000 RON (aproximativ 5.000 de euro), suma egala cu cea primita de sotia sa din inchirierea acelorasi imobile.

Din salariul de primar, Johannis a primit, anul trecut, aproximativ 7.500 de euro.

Keul, apropiatul primariei?

Despre suspiciunile ce se ridica asupra lui Werner Keul, ZIARUL de Sibiu a relatat pe larg, anul trecut.

Reporterilor ZIARULUI li s-a confirmat faptul ca, investitorii interesati de relatii de afaceri cu Primaria Sibiu primeau de la functionarii locali, la cerere, numarul de telefon al lui Werner Keul, desi acesta nu ar avea nimic de-a face cu administratia locala.

Werner Keul a fost, o vreme, managerul FC Sibiu, precum si administratorul Clubului Economic German Transilvania. Acum, nu mai ocupa nici una din aceste doua functii.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro