Sari direct la conținut

Boc primeste subventie pentru caldura clujenilor

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Facturile pentru caldura clujenilor vor fi mai mari cu doar sase la suta, in ciuda previziunilor pesimiste care aratau ca facturile vor creste cu mai mult de 50 la suta, ca urmare a integrarii in Uniunea Europeana.

Primarul din Cluj, Emil Boc, a declarat ca de anul viitor, ajutoarele de stat acordate clujenilor vor fi inlocuite cu subventii la combustibil, care sunt acceptate de Uniunea Europeana. Astfel, daca pana acum autoritatile locale subventionau 48 la suta din pretul gigacaloriei, de acum inainte Guvernul va plati 45 la suta din pretul combustibilului consumat pentru incalzire.

De asemenea, vor fi acordate ajutoare pentru persoanele cu venituri reduse. Cuantumul ajutoarelor va varia insa de ele vor beneficia toti cei care au venituri mai mici de cinci milioane de lei pentru un membru de familie. Pentru cei care au venituri mai mici de un milion de lei pentru un membru de familie, ajutorul oferit de Primarie va fi plata a 90 la suta din contravaloarea facturii.

Pentru cei care au venituri de maximum cinci milioane de lei, subventia va fi de 10 la suta din valoarea facturii. Pana acum, beneficiau de ajutor de incalzire doar cei care aveau venituri mai mici de 3,2 milioane de lei pentru un membru de familie. Acest program este completat cu cel care vizeaza reabilitarea termica a blocurilor.

Clujul este orasul cu cele mai multe blocuri care vor fi reabilitate pe banii Guvernului. Pana acum, au fost aprobate 87 de proiecte din cele circa 1.700 de blocuri din Cluj. Pretul proiectarii va fi suportat de Guvern.

Pretul executiei lucrarilor de izolare termica a apartamentelor va fi platit in proportie de o treime de la bugetul de stat, o treime de la bugetul local iar o treime din fondurile proprietarilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro