Euro se umanizeaza
Divergente de opinii
Chiar daca si-au dat girul intrarii intr-o comunitate economica si financiara, se pare ca divergentele de opinii sint la cote inalte chiar si in acest moment. In clipa trecerii de la fictiva ECU la euro, au existat discutii aprinse pe tema monedei unice.
Si nu putini au fost cei care, la acea vreme, au solicitat ca euro sa fie bancnota recunoscuta oficial in statele membre, dar sa poarte si insemne distinctive, reprezentind statele comunitare. Ideea a fost in acel moment abandonata, dar acum se pare ca va fi repusa pe tapet.
Imagine prea rece
Eurodeputatii au cerut schimbarea aspectului viitoarei generatii de bancnote euro, plingindu-se ca versiunea actuala a acestora „contribuie la realizarea unei imagini pline de raceala“ a reconstructiei europene, transmite AFP.
Din cauza ca au fost interzise „reprezentarile unor personalitati, peisaje sau monumente reale“, prima generatie de bancnote euro contribuie la „detasarea europenilor fata de euro“, conform unui raport adoptat saptamina trecuta, propus de socialistul francez Pervenche Beres, presedinte al Comisiei pentru afaceri economice si monetare.
In consecinta, Parlamentul a invitat Banca Centrala Europeana sa introduca „figuri de oameni, peisaje si creatii europene sau personaje europene care beneficiaza de un consens“ si sa i se prezinte propunerile.
Monedele au numai o fata comuna
In momentul introducerii monedei euro, la 1 ianuarie 2002, s-a decis adoptarea unor simboluri impersonale pentru bancnotele care sint aceleasi pentru toate tarile din zona euro, pentru a se evita disputele intre statele membre asupra alegerii monumentelor sau personajelor care sa figureze pe biletele de banca.
In ceea ce priveste monedele, chestiunea a fost rezolvata in mod diferit, pentru ca fiecare tara are dreptul de a alege simboluri nationale pentru una dintre fetele acestora, iar reversul este comun tuturor statelor din zona euro.
Aceasta noua disputa vine sa sublinieze inca o data faptul ca UE pare o constructie conventionala fragila si ca cei care sustin cu tarie ca spatiul comunitar nu poate fi gestionat fara a tine cont de specificul national al fiecarui stat sint mai aproape de adevar.