Sari direct la conținut

„Gazeta“ ramine dupa gratii

Monitorul de Cluj

Unul dintre argumentele procurorilor a fost chiar declaratia lui Adrian Avarvarei, care, potrivit avocatilor, a „prezentat cu lux de amanunte intregul proces“. Avocatii inculpatilor au incercat sa-i scoata, fara succes, insa.

Avarvarei a „turnat“ tot

Principalele argumente aduse in favoarea admiterii recursului liderilor trustului „Gazeta“ au fost probele care luni seara lipseau din dosar, dar care au aparut ulterior. Avocatii au amintit de declaratia lui Adrian Avarvarei, cercetat si el in acest caz, insa in stare de libertate, declaratie care a fost folosita de procurori impotriva celor cinci acuzati.

De asemenea, numele redactorului sef de la „Gazeta de Cluj“, Mihai Petean, a fost amintit de doua ori, o data de partea acuzarii, prin declaratia data autoritatilor, si o data de partea apararii lui Ioan Otel, prin materialul postat pe pagina publicatiei pe care o conduce.

Procurorii au incercat sa prezinte ieri firul evenimentelor. Asadar, conform ipotezei bazate pe declaratia sefului departamentului de protectie interna, „Avarvarei si Otel veneau cu informatiile despre oameni, pe care i le dadeau mai apoi lui Man.

Acesta ii trimitea ulterior pe Vidican, Muresan si Cocut pe teren pentru a incheia contracte de publicitate cu cei despre care aveau informatii“.

Aparare la superlativ, inutila

Avocatii lui Liviu Man, Gheorghita Mateut si Ovidiu Iordachescu, au prezentat mai bine de doua ore viciile procedurale comise in emiterea deciziei de cercetare in stare de arest preventiv a clientului lor. Ei au cerut admiterea recursului si cercetarea inculpatilor in stare de libertate cu interdictia de parasire a localitatii pentru 30 de zile.

Ovidiu Iordachescu i-a reprosat, de asemenea, avocatului care l-a reprezentat initial pe Liviu Man, Mihai Razvan Lapusan, ca a comis mai multe nereguli in ceea ce priveste apararea clientului. Totodata, Iordachescu a mentionat ca „Lapusan era incompatibil ca aparator, dat fiind faptul ca e suspectat de procurori, in acelasi caz“.

Cu toate ca expunerea celor „doi grei“ a fost catalogata de Stanca Ghidro, avocata lui Otel, drept „lectie de profesionalism de inalta clasa“, apararea bine pusa la punct nu a fost in stare sa induplece instanta, care a respins fara drept de apel recursul inaintat de inculpati.

Acestia vor fi transferati la Penitenciarul Gherla, unde vor petrece perioada ramasa din cele 29 de zile de arest preventiv.

Avocatii Diana Soos si Florin Steopan au comentat ulterior aceasta decizie ca fiind „surprinzatoare, dat fiind faptul ca mai multe drepturi ale acuzatilor au fost incalcate“.

„Au venit fostii subordonati peste mine!“

Ioan Otel, seful departamentului de investigatii de la „Gazeta de Cluj“, a mentionat, in cursul procesului de ieri, ca „s-a trezit cu fostii subordonati peste el“ (n.r., referire la „mascatii“ al caror sef a fost pina in 2005), care i-au spus ca „de acum nu mai e cum a fost“.

De asemenea, avocata sa, Stanca Ghidro, a inaintat instantei o cerere de respingere a arestului, din motive de sanatate a clientului, „care nu suporta detentia“. Se pare ca nici aceasta masura nu a reusit sa schimbe verdictul. Ioan Otel este cercetat in continuare in stare de arest preventiv pentru aderare la un grup infractional si santaj in forma continuata.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro