Sari direct la conținut

IPS Bartolomeu s-a inrolat in „razboiul icoanelor”

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Mitropolitul ortodox al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, Bartolomeu Anania, a lansat un atac dur impotriva celor care militeaza pentru eliminarea icoanelor din scoli. Atacul a fost lansat chiar cu prilejul prezentarii mesajului de Craciun.

„Ca si cum saracia endemica, degringolada politica, infractionalitatea camuflata, coruptia sub acoperire si exhibarea libertinajului nu ne-ar fi fost de ajuns, in toamna acestui an s-au produs in Romania si doua atentate morale la adresa copiilor si tinerilor nostri.

E vorba de o campanie a unei minoritati agresive pentru eliminarea religiei din invatamantul public, tocmai intr-o vreme cand scolile noastre sunt asaltate de tabagism, alcoolism, droguri, sexualitate, golanie argotica si dezmat comportamental (…).

Vreau sa le reamintesc zelosilor nostri atei ca religia, ca materie a trunchiului comun, este prevazuta in Legea Invatamantului, fara ca prin aceasta sa i se rapeasca elevului libertatea de a o refuza. Pe de alta parte, din paisprezece state ale Comunitatii Europene doar doua nu au religia in sistemul educational.

Din acest punct de vedere, iata ca ni se imbie gloria de a ne aseza la coada continentului. Mai nou, se agita o seama de proteste impotriva prezentei icoanelor in scoli, fara ca vreun elev sau parinte sa se fi plans.

Inainte de a fi toleranti, parintii si elevii cunosc regula elementara a bunului simt, aceea ca intr-o biserica iti descoperi capul, intr-o sinagoga ti-l acoperi, intr-o geamie intri descult.

Nici chiar Episcopul Romei nu a socotit ca-si tradeaza credinta daca intr-o moscheie dintr-o tara majoritar musulmana se roaga cu fata spre Mecca si mainile pe abdomen”, se arata in comunicatul mitropolitului ortodox.

Acuze de iconoclasm

Inalt Preasfiintitul a mai spus ca „Protestele liber-cugetatorilor nostri sunt, de fapt, o incriminare in numele discriminarii, asa cum comunismul experimenta dezumanizarea sub lozinca umanismului. Se pare ca recenta Lege a Cultelor nu-i afecteaza pe protestatari; ei nu „defaima”, nu „ofenseaza”, ci, mai simplu, neaga.

Ei bine, acestei negatii ii poate sta in fata un singur exemplu care demonstreaza ca, departe de a provoca vrajba sau ura, icoana inspira liniste, incredere, speranta, reconciliere”.

Mitropolitul a mai afirmat ca icoana e mai mult decat un material didactic, decat o opera de arta sau decat un simbol. In teologia ortodoxa, prin sfintire, icoana devine sfanta.

„Orice s-ar zice si oricate ironii la moda s-ar face pe seama „mioriticului”, icoanele si colindele s-au nascut odata cu poporul roman, fac parte din fiinta noastra nationala, sunt componente ale sufletului romanesc, marturii ale identitatii cu care intram in Uniunea Europeana. Ca atare, ele nu pot fi obiectul unor decizii statale.

Il invit, insa, pe iconoclastul cu certificat de sanatate mintala ca, in virtutea libertatii cavaleresti pe care i-o respectam, sa intre ziua intr-o sala de clasa si, in prezenta elevilor, sa smulga icoana de pe perete, el, cu mainile lui. Ne vom ruga pentru el”, a adaugat mitropolitul ortodox.

Pe de alta parte, greco-catolicii au adoptat o pozitie mai nuantata. Episcopul de Cluj-Gherla, Florentin Crihalmeanu, a spus ca icoanele fac parte din comoara traditiei si a vietii liturgice. El crede, insa, ca ele trebuie folosite in locuri bine stabilite, pentru ca simbolul lor sa nu se demonetizeze.

Greco-catolicii isi nuanteaza pozitia

Crihalmeanu a adaugat ca isi aminteste ca, in studentie, cand invata in tarile occidentale si cand vedea mici iesle amenajate de sarbatoarea Craciunului in toate locurile publice.

Episcopul greco-catolic a mai afirmat ca, dupa ce in primele zile, oamenii intampinau cu bucurie aceste simboluri ale Craciunului, ei incepeau sa arunce apoi cu ghemotoace de hartie ori chiar cu gunoaie in gingasele simboluri ale Nasterii Domnului.

Mai mult, in mesajul sau de Craciun, Crihalmeanu a comparat sufletele oamenilor cu pestera in care s-a nascut Isus Christos. Adica, sunt la fel de reci, intunecate si pline de noroiul necredintei. El i-a indemnat pe credinciosi sa il primeasca pe Mantuitor in sufletele lor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro