Șin Bet anunţă destructurarea unei celule care voia să-l asasineze cu un RPG pe ministrul Itamar Ben-Gvir
Șin Bet, serviciul de informații interne al Israelului, a anunțat joi că au dejucat un atentat care-l viza pe ministrul israelian al Securităţii Naţionale, Itamar Ben-Gvir, un extremist de dreapta, scriu The Jerusalem Post și alte ziare israeliene, citate de News.ro.
Șin Bet a anunțat că a destructurat o celulă teroristă alcătuită din israelieni arabi şi palestinieni, care plănuise să îl asasineze pe Ben-Gvir cu un lansator de grenade antitanc de tip RPG. În total, 11 suspecţi au fost arestaţi în această săptămână, acuzaţi de Șin Bet de faptul că plănuiau atacuri vizând baze ale armatei israeliene şi să ia militari israelieni ostatici, potrivit The Times of Israel.
Alte instalaţii sensibile vizate erau Aeroportul Ben Gourion, complexul guvernamental de la Ierusalim sau colonia Kiryat Arba din Cisiordania – în care se află reşedinţa lui Ben Gvir. Patru dintre suspecţi sunt palestinieni originari din Tulkarem şi Jenin.
Ceilalţi suspecţi, nouă arabi israelieni locuiau toţi la Rahat, potrivit surselor citate. Șin Bet afirmă că acest oraş, aflat în Deşertul Negev și în care locuiesc beduini, a fost folosit ca tabără de bază a celulei teroriste, care plănuia să construiască o fabrică subterană de armament.
Serviciul de informații interne al Israelului acuză membrii celulei de faptul că au încercat să contacteze lideri din cadrul mişcării islamiste palestiniene Hamas în Fâşia Gaza pentru a finanţa aceste atacuri.
Ben-Gvir susține măsuri dure împotriva palestinienilor
Itamar Ben-Gvir, un simbol al extremei drepte israeliene, a fost vizat de mai multe tentative de asasinat în ultimii ani. Ultima dintre aceste tentative a avut loc chiar înainte de atacul sângeros al Hamas de pe 7 octombrie, în septembrie 2023.
O celulă teroristă, „teleghidată” din Iran, a fost destructurată atunci. Ministrul, care se declară în favoarea expulzării palestinienilor care au cetăţenie israeliană, a militat în tinereţea sa în cadrul unor organizaţii de adepţi ai supremaţiei evreiești, clasate în prezent drept teroriste.
În calitate de lider al Partidului Forţa Evreiască, el organizează frecvent manifestaţii provocatoare în cartiere cu populaţie majoritar arabă, pe care o asimilează „teroriştilor”. El a fost numit ministru al Securităţii Interne în actualul Guvern al lui Benjamin Netanyahu în decembrie 2022.
Ben-Gvir a interzis steagul palestinian în spaţiul public în data de 8 ianuarie 2023. După atacul de la 7 octombrie, el a cerut o recolonizare israeliană a Fâşiei Gaza după terminarea războiului.