Bataie pe un loc la gradinita
Aglomeratie la grupa mica
Parintii care vroiau sa-si dea copiii la gradinita din aceasta toamna sunt disperati. Toate locurile din cele 17 gradinite cu program prelungit din Ploiesti sunt ocupate, multe dintre ele chiar de la inceputul anului. Este cazul Gradinitei nr. 35, din centrul orasului, unde inscrierile s-au terminat din luna februarie. “Nu am avut decat 30 de locuri disponibile, care s-au ocupat imediat.
Chiar si dupa ce am pus la intrare un anunt ca nu se mai fac inscrieri, tot au mai venit multi parinti care insistau sa le primim copiii, dar i-anm refuzat pentru ca oricum numarul copiilor din cele trei grupe depaseste cu mult capacitatea unitatii”, sustine Ana Nicolescu, directorul gradinitei.
Cladirea in care functioneaza aceasta gradinita face obiectul unui proces de revendicare, asemenea altor cinci imobile, care au fost deja retrocedate. “Nu stim ce vom face daca se pierde procesul. Daca primaria nu va avea bani pentru chirie, riscam desfiintarea”, spune directorul Nicolescu.
In lipsa unor alternative, oficialii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Prahova accepta aglomeratia din gradinite. “Grupele ar trebui sa aiba maximum 20 de copii si au 30 si chiar 35. Ce sa faca si directorii de gradinite? La insistentele parintilor sunt nevoiti sa primeasca mai multi copii”, sustine Adriana Manolache, inspector pentru invatamantul prescolar din cadrul ISJ Prahova.
Alternative scumpe sau riscante
Parintii sunt obligati sa gaseasca alte solutii, care sunt insa mult mai scumpe. De exemplu, la o gradinita particulara, cazarea, masa si educatia unui copil costa intre 150 si 250 de euro, in functie de serviciile oferite. In acesti bani intra transportul copiilor, dar si cursuri de engleza, de informatica, dans sau inot, in functie de pretentiile parintilor.
“Nu-mi permit o gradinita particulara, asa ca imi caut o bona. Stiu ca este riscant, dar nu am incotro pentru ca la stat nu mai este niciun loc”, spune Elena Dumitrescu, mama unui baietel de patru ani. De partea cealalta, autoritatile locale promit ca vor rezolva partial criza locurilor din gradinite.
“In acest an au inceput lucrarile la doua gradinite, situate pe strda Bobalna si Maramures. Totodata, la parterul unui bloc din Piata Anton am amenajat o gradinita de cartier. La aceasta situatia s-a ajuns din cauza retrocedarilor imobilelor in care functionau aceste unitati”, a declarat alina Istratescu, purtatoruld e cuvant al Primariei Ploiesti.
Potrivit statisticilor Inspectoratului Scolar Prahova, la nivelul judetului functioneaza 394 de gradinite unde sunt gazduiti doar 20500 din cei 31.000 de copiii de varsta prescolara.