Sari direct la conținut

Dar daca iti vine si tie randul?

Transilvania Expres

Stiti cum e: spui ca nu te intereseaza, ca e mai bine sa nu te bagi, ca n-ai treaba cu o chestie, pana cand te lovesti de ea.

Nu-ti pasa, de pilda, ca politistii comunitari se dau viteji doar impotriva pirandelor ce vand musetel, fac pe sarmantii fata de vanzatoare si „controleaza” berariile si cramele, ignorand gastile galagioase si smecherii care urla, se imbata, sparg sticle, ambaleaza motoare in draci si fac scandal in toiul noptii pe strazi, terorizand trecatorii si locatarii din zona respectiva.

Cand, insa, in fata locuintei tale isi fac veacul, noapte de noapte, asemenea indivizi, iti toaca nervii si nu te lasa sa te odihnesti, de apari dimineata de dimineata la serviciu cu o fata de zombie, atunci se schimba socoteala, nu?

Cand auzi despre faptul ca o categorie de bolnavi a ramas fara medicamente, gratie refomei ucigase din Sanatate, exclami, eventual, ceva de genul „bietii oameni, Doamne fereste!” si iti vezi de treaba, iar dupa o ora ai si uitat.

Daca, insa, ai ghinionul sa te confrunti personal sau sa se confrunte cineva care iti este apropiat cu bastioanele bine aparate ale sistemului sanitar, atunci e alta socoteala, nu-i asa? Te indignezi à la longue, ai senzatia aceea de furie neputincioasa, te gandesti ca statul te fura, obligandu-te sa platesti o gramada de taxe, impozite si alte contributii de pe urma carora nu beneficiezi atunci cand ai nevoie.

Ei, la fel se intampla si cu interceptarile ilegale ale convorbirilor telefonice. Mi-a fost dat sa citesc si sa aud pareri favorabile acestei practici!!! „Daca Icsulescu n-are nimic de ascuns, atunci de ce se teme ca ii sunt ascultate discutiile pe care le poarta la telefon? Care-i problema?”.

„De ce se plange Cutarescu de faptul ca un serviciu secret i-a interceptat convorbirile, daca sustine ca e nevinovat? Si ce daca Justitia a dat verdict ca interceptarile au fost ilegale? Ia mai da-l incolo de oligarh nenorocit!”. „Pai, da, daca i-au ascultat telefonul lui Cutareanu, inseamna ca aveau ei motive…

O fi facut el ceva, ca asa-s astia ca el! Plus ca nu-i treaba mea ce fac serviciile”.

Cei care, de la distanta, judeca asa problema, omit sa-si puna niste intrebari foarte importante, dupa parerea mea: „Oare, daca mi-ar asculta mie convorbirile telefonice, fara a se respecta legea, cum as reactiona?”; „Dar daca n-am nimic de ascuns, daca n-am facut nimic rau, de ce imi asculta telefonul?”; „Oare nu cumva vor sa-mi puna ceva in carca?”.

Si, la urma urmei, de ce incalca institutiile statului legile pe care ne obliga pe noi, cetatenii, sa le respectam? Pentru ce mai avem Constitutie?

Vedeti, si cu treaba asta este ca si in exemplele de la inceput. Spui ca n-ai treaba cu ea, ca nu te bagi, gasesti, uneori, false argumente pentru incalcarea legii, pentru a te simti impacat, si n-o judeci corect decat atunci cand ti se intampla tie. Numai ca, daca procedezi asa, uiti ca nu stii cand iti poate veni randul. Si-atunci cam degeaba o mai judeci corect.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro