„Parlamentarii tai voteaza legi pentru tine”?!
Tot cu aceasta ocazie, a avut loc lansarea ghidului practic, realizat de catre Institutul pentru Politici Publice in colaborare cu Asociatia Nationala a Birourilor de Consiliere pentru Cetateni, si denumit „Parlamentarii tai voteaza legi pentru tine”.
Dezbaterea a fost organizata in contextul unui proiect mai larg intitulat „Tu i-ai votat pe ei! Ei voteaza legi pentru tine! Afla voturile parlamentarilor”, implementat cu finantare din partea Uniunii Europene prin Programul Societatea Civila.
Acest proiect urmareste cresterea transparentei procesului legislativ din Romania prin cunoasterea votului fiecarui parlamentar pe proiecte de lege si popularizarea surselor de informare pe care cetatenii le au la dispozitie.
Discutiile pornite tocmai pe acest subiect au alunecat rapid catre probleme punctuale ale societatii civile in relatia cu Parlamentarii, iar nemultumirile oamenilor politici au devenit evidente.
Una peste alta, putinii participanti au apreciat intilnirea si au transmis organizatorilor mesajul de replicare a unor astfel de momente in care oamenii politici sa fie adusi fata in fata cu cei care ii aleg.
Dezinteres de ambele parti
Daca in ceea ce ii priveste pe oamenii politici, situatia nu mai mira pe nimeni, a surprins in mod negativ dezinteresul manifestat de societatea civila. Chiar organizatorul evenimentului, presedintele Fundatiei PAEM, Vasile Voicu Bora si-a manifestat nemultumirea. “Unii dintre parlamentari au confirmat expres.
Probabil alte probleme mai importante i-au retinut”, a constatat ironic Bora. In total dezbaterea a fost onorata de 12 persoane, dintre care doar 3 deputati si mai multi reprezentanti ai sistemului de invatamint. Mass media locala a fost, de asemenea, foarte slab reprezentata desi invitatia a fost aceea de a participa activ la dezbateri.
Evenimentul a fost salvat spre final cind, vizibil deranjati de critici, unii dintre parlamentari s-au aprins si chiar s-au declarat suparati.
Parlamentari perfectionabili
“A fi parlamentar e o meserie in care te perfectionezi in timpul mandatului”, a incercat intirziatul Nicolae Popa, stirnind nemultumiri in rindul reprezentantilor societatii civile, care au fost de parere ca este vorba despre o profesie care ar trebui sa fie perfectata in cazul unui parlamentar. Proaspatul liberal a continuat in acealsi ton stirnind zimbete in sala.
“Eu respect orice profesie. Si pe cea de cintaret si pe cea de manelist”, a declarat Popa cu referire la colegii sai care provin din domenii artistice. Dezbaterea a continuat cu un schimb de replici politice pline de aluzii si lovituri sub centura intre liberal si ceilalti doi parlamentari, reprezentanti ai Partidului Democrat, Stefan Bardan si Mugurel Sarbu.
Nu a fost respectata nici macar tema adusa in discutie de organizatori – votul nominal al parlamentarilor, dezbaterea alunecind spre mult discutatul vot uninominal pe care alesii evita sa il aduca in peisajul romanesc.
Sustinere si critici
“Populatia nu stie ce inseamna acest vot uninominal. Tema a devenit una populista pentru ca deja a prins in peisajul politicii. Regret ca si presedintele a facut din asta un tel spunind ca este solutia pentru schimbarea clasei politice”, a fost de parere unul dintre reprezentantii societatii civile, dindu-le apa la moara politicienilor aflati in sala.
“Eu prefer votul uninominal. Putem sa luam insa orice sistem de vot, daca oamenii care ne reprezinta nu sint competenti, nu rezolvam nimic. Istoria ne invata ca au existat mai multe sisteme de vot dar mintea nu iti da scoala si nici invers.
Ca sa putem alege in Parlament oameni de valoare, trebuie sa facem in primul rind o educatie a cetateanului”, a mai potolit spiritele profesorul I. Truta, un reprezentant al vechii generatii de politologi din invatamintului superior.
Notorietatea un atu?!
Discutiile s-au aprins cind in dezbatere a fost luata problema notorietatii de care are nevoie un parlamentar.
Daca alesii au fost de parere ca un personaj cunoscut din tara, cum ar fi un sportiv sau un artist nu ar trebui sa acceada in Parlament doar pe baza faimei de care se bucura, pozitia reprezentantilor societatii civile a fost ca o astfel de idee da dovada de ingradire a libertatilor si de o stratificare anormala a societatii.
Concluzia generala a fost insa aceea ca oamenii politici, organizatiile nonguvernamentale si mai ales mass media trebuie sa se implice mai mult in informarea cetateanului si ca pasii ce trebuie facuti spre democratia reala nu trebuie politizati.
De asemenea, toti participantii la dezbateri au fost de acord cu necesitatea organizarii de noi astfel de intilniri, astfel incit ideile sa poata fi folosite si puse in practica spre binele comun.