Sari direct la conținut

Nu mai vor la liceu!

Monitorul de Cluj

Prima etapa a repartizarii computerizate a absolventilor de gimnaziu in invatamintul liceal de stat a avut loc ieri. La Cluj, aproape un sfert dintre elevii care au promovat Testele Nationale nu s-au inscris, insa, la admitere!

1.500 de elevi „lipsa“

Din cei peste 6.500 de absolventi clujeni de clasa a VIII-a care s-au inscris la Testele Nationale din acest an, 84% au fost declarati „reusiti“. Cu toate acestea, numarul elevilor clujeni care au completat fisele cu optiuni pentru admiterea la liceu a fost de 4.002.

La un simplu calcul se constata faptul ca aproximativ 1.500 de elevi care au luat note de trecere si care s-ar fi putut inscrie in clasa a IX-a la liceu nu au facut-o. Cel putin nu la un liceu sau colegiu din judetul Cluj.

Aceasta in conditiile in care notele obtinute in acest an la Testele Nationale au fost mai mari ca anul trecut, iar elevii ar fi putut „prinde“ fara probleme un loc la liceu.

„4.002 elevi care au promovat Testele Nationale au completat fisele cu optiuni pentru inscrierea la liceu. Absolventii de gimnaziu se mai pot inscrie de acum la Scolile de Arte si Meserii“, a declarat Victoriana Boscaneanu, inspector scolar general adjunct in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Cluj.

Elevii au fost repartizati la liceu

Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a inceput ieri, la ora 17, repartizarea computerizata a elevilor care au sustinut si promovat Testele Nationale in invatamintul liceal si profesional de stat. Aceasta chiar daca initial ministerul programase aceasta actiune pentru vineri, 13 iulie.

Elevii vor afla in ce licee urmeaza sa invete din toamna in urma primei etape a repartizarii computerizate in invatamintul liceal si profesional pentru absolventii clasei a VIII-a care au promovat Testele Nationale.

In aceasta etapa sint repartizati doar candidatii care au promovat Testele Nationale sau care, in anii anteriori, au promovat examenul de Capacitate ori au obtinut certificatul de echivalare a examenului de Capacitate. Candidatii nerepartizati in prima etapa vor avea la dispozitie, in intreaga tara, 5.494 de locuri la licee si 76.806 de locuri la Scolile de arte si meserii, ramase neocupate.

Victoriana Boscaneanu * ISJ Cluj:

„Se pare ca elevii nu mai vor sa continue studiile. Unii sint de la tara si nu au bani, altii pleaca din tara cu parintii.“

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro