Sari direct la conținut

Pusculita Europei, deschisa la Sibiu

Monitorul de Sibiu

Autoritatile locale, organizatiile nonguvernamentale si intreprinderile mici si mijlocii au, de astazi, cale libera pentru a pune mina pe fonduri europene. De acum, insa, trebuie sa invete sa elaboreze proiecte convingatoare si de viitor.

Start la scara mica

Programul Operational Regional, destinat dezvoltarii celor opt regiunii ale Romaniei, va fi lansat oficial, astazi, la Sibiu. Prima intilnire a comisarului european pentru Politica Regionala, Danuta H?bner, si a ministrului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Laszlo Borbely, va avea loc in aceasta dimineata, in localitatea Selimbar.

Alaturi de cei doi reprezentanti ai programului national de alocare a fondurilor europene se vor afla si autoritatile locale din Selimbar. In cadrul acestei prime intilniri se va discuta situatia legata de statia de apa din localitate.

Fonduri mult asteptate

Peste 3,7 miliarde de euro sint alocate Romaniei din partea Uniunii Europene ca fonduri structurale nerambursabile pentru perioada 2007-2013, iar din acestia, circa 410 milioane de euro vor reveni regiunii Centru. „Este un eveniment important, asteptat cu nerabdare de catre toti cei ce doresc sa acceseze fonduri structurale fie ei autoritati publice, ONG-uri sau IMM-uri.

Pentru noi importanta acestui eveniment rezulta mai ales din faptul ca aceste fonduri vor sustine dezvoltarea pentru urmatorii sapte ani a celor sase judete din regiune, respectiv Alba, Brasov, Harghita, Covasna, Sibiu si Mures”, a explicat Simion Cretu, directorul general al ADR Centru.

Prioritati

Documentul de implementare al Programului Operational Regional va fi semnat astazi, in jurul orei 11, la sediul Primariei. Cretu a aratat ca lansarea programului la Sibiu nu este una intimplatoare, ci se datoreaza ecoului pe care Capitala Culturala Europeana l-a raspindit in mai toate colturile Europei.

„In acelasi timp, nu trebuie sa uitam meritul pe care il are orasul Sibiu, care a reusit in acest an, prin statutul de Capitala Culturala Europeana, sa atraga nume prestigioase si sa ne promoveze calitativ la nivelul Europei”, sustine directorul ADR Centru.

Dupa semnarea documentului, in perioada august – septembrie 2007, vor fi lansate ghidurile practice pentru fiecare domeniu de interventie din cele 6 axe prioritare. Prioritate vor avea proiecte precum dezvoltarea oraselor, infrastructura locala si regionala de transport, infrastructura sociala, promovarea turismului si dezvoltarea mediului de afaceri.

De grija caniculei

Prefectul Ion Ariton nu va participa, astazi, la intilnirea din Selimbar, ci doar la cea care va avea loc in institutia condusa de Klaus Johannis. Absenta prefectului este motivata de sedinta care va avea loc tot in aceasta dimineata, la sediul Prefecturii.

Ariton a convocat Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta pentru a pune la punct planurile de masuri ce se impun pentru prevenirea unei situatii asemanatoare cu cea a miristilor incendiate de pe Autostrada Soarelui.

De altfel, vor fi discutate si efectele pe care temperaturile ridicate le pot avea asupra populatiei, dar si despre evitarea producerii de pagube in cazul declansarii unei furtuni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro