Ionut Balba, mai tare decat Paris Hilton
Fotbalistul iesean Ionut Balba a scapat basma curata dupa ce a fost prins baut la volan si a condus apoi masina cu permisul de conducere suspendat.
Spre deosebire de celebra Paris Hilton, care a fost condamnata la 45 de zile de inchisoare exact pentru aceleasi infractiuni, fotbalistul de pe meleagurile mioritice a scapat doar cu o amenda administrativa de 1.000 de lei, adica in jur de 440 de dolari.
„S-a considerat ca fapta lui nu prezinta pericol social si nu are antecedente penale, iar procurorul de caz a dispus aplicarea unei sanctiuni administrative”, a declarat Nadia Albu, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi. Ionut Bilba a fost cercetat penal sub acuzatia de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu permisul de conducere suspendat.
Fara permis in Touareg
In acest dosar, la audierile de la Politie, fotbalistul a spus ca, de fapt, tocmai pusese mana pe cheile soferului si nu avea intentia de a conduce. Ionut Balba a fost oprit in trafic, pe 6 martie, in jurul orei 15.40, in centrul orasului, pe strada Anastasie Panu, in zona Directiei de Finante. Agentii i-au facut semn sa opreasca, pentru ca nu avea centura de siguranta.
Cand a fost oprit, politistii au constatat ca Ionut Balba, aflat la volanul unui Volkswagen Touareg, inmatriculat in Bucuresti, pe numele colegului sau Cristian Silvasan, avea permisul de conducere suspendat. El fusese prins baut la volan pe 13 februarie, cand s-a ales cu o amenda de 351 RON si suspendarea dreptului de a conduce pentru trei luni.
Atunci nu i s-au recoltat probe biologice la spital, pentru stabilirea exacta a alcoolemiei, politistii considerand ca este suficient faptul ca acesta a recunoscut ca a baut, expirand o puternica halena alcoolica. Trimiterea in judecata pentru conducerea sub influenta bauturilor alcoolice se face de regula de catre procurori, la o valoare a alcoolemiei de peste 0,80 la mie.