Conform unor surse din IPJ, Cadavrul lui Petrica Iordache nu prezinta urmele unui clasic inec
Politistii constanteni care ancheteaza moartea suspecta a afaceristului Petrica Iordache spun ca au nevoie de rezultatul analizei probelor histopatologice pentru a se putea pronunta daca a fost accident sau crima.
In toate raspunsurile oficiale, reprezentantii IPJ Constanta sustin, cu tarie, ca la ora actuala probele stranse la dosar conduc spre ipoteza unui accident, dar vor putea incadra fapta cu exactitate abia dupa ce vor avea in mana rezultatele medicilor legisti de la Institutul „Mina Minovici” din Capitala.
Cu toate acestea, altele sunt afirmatiile facute de politisti, sub protectia anonimatului. Mai exact, oficial, se sustine ca singurul semn de violenta de pe trupul afaceristului este taietura de la arcada stanga, care ar proveni de la o scoica.
Se pare insa ca trupul neinsufletit ar fi prezentat mult mai multe semne de violenta, si anume mai multe vanatai, cat se poate de vizibile, ba chiar si o taietura, pe trunchi. Acestea nu sunt singurele aspecte negate cu vehementa de anchetatori.
In ciuda faptului ca informatiile date publicitatii arata ca raportul medico-legal a inregistrat ca decesul s-a datorat asfixierii mecanice prin inec, surse din politie dau de inteles contrariul. Cadavrul nu era umflat si nu s-a gasit apa in plamani, semne clasice ale unui inec.
De altfel, daca tinem cont de faptul ca nu este primul caz in care anchetatorii ascund, in mod deliberat, date din dosar, pentru a nu-i pune in garda pe suspecti, ipoteza unei crime nu poate fi inca inlaturata.