Sari direct la conținut

Primarul din Jucu a recunoscut ca a luat mita

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Primarul democrat al comunei Jucu, Petre Coste, a recunoscut ieri in fata magistratilor Curtii de Apel Cluj, care au judecat recursul la masura arestarii preventive, ca a primit mita de la un consilier local al comunei Savadisla. Curtea de Apel a respins cererea de judecare in libertate a primarului.

„Am cedat psihic si am acceptat la insistentele lui Munteanu. A fost un moment de slabiciune al meu”, a afirmat Coste, care a fost audiat timp de patru ore. El a mai adaugat ca omul de afaceri Adrian Munteanu i-a oferit intai o suma de 10.000, iar apoi a plusat la 15.000. Coste, insa, nu a specificat in declaratia sa despre ce moneda este vorba.

Aparatorul primarului, avocatul Mihai Neamt, a declarat ca are un singur comentariu de facut legat de ancheta, si anume faptul ca, desi denuntul lui Muntean se refera la trei persoane, numai clientul sau a fost arestat.

„Mai sunt doua persoane, angajate in Primaria Jucu, care apar in denuntul lui Adrian Muntean, dar impotriva carora nu s-a luat nici o masura. Ar fi trebuit sa se ia aceeasi masura ca in cazul clientului meu”, a afirmat Neamt.

Tribunalul Cluj a emis, sambata, mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile pe numele primarului comunei Jucu, Petre Coste, acesta fiind acuzat de luare de mita.

Avocatul lui Coste, Mihai Neamtu, a declarat ca a facut recurs la masura arestarii preventive. „Dosarul este incomplet”, a spus Neamtu.

Potrivit acestuia, persoana care l-a denuntat pe primarul comunei Jucu este Adrian Muntean.

Surse din cadrul Serviciului Teritorial Cluj al DNA au declarat, sambata, ca primarul comunei Jucu, Petre Coste, ar fi cerut mita pentru eliberarea unor titluri de proprietate inca din anul 2006, dar, odata cu investitia Nokia, a solicitat majorarea sumelor, fapt care l-a determinat pe omul de afaceri Adrian Muntean sa il denunte la DNA.

seful DNA Cluj, Crin Bologa, a confirmat atunci ca Petre Coste a fost prins in flagrant in timp ce lua 13.000 de euro de la o persoana, suma totala pe care trebuia sa o primeasca fiind de 18.000 de euro.

Conducerea PD Cluj il va exclude din partid pe primarul comunei Jucu, Petre Coste, dupa ce organele abilitate vor da o sentinta definitiva si irevocabila privind vinovatia sa, a declarat si presedintele filialei democrate, deputatul Daniel Buda.

„Domnul Coste a adus prejudicii de imagine PD. Retinerea sa de catre DNA demonstreaza faptul ca legea e aceeasi pentru toti si ca justitia functioneaza. Va fi exclus din partid dupa ce organele abilitate vor da o sentinta irevocabila si definitiva privind vinovatia sa”, a afirmat Buda.

Totodata, prefectul judetului Cluj, Alin Tise, a emis, luni, ordinul de suspendare din functie a primarului comunei Jucu, Petre Coste.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro