Revista presei din Banat, 6.08.2007
ANCHETE
Liderul CJ Timis a pus ochii pe apartamentele rezidentilor. Presedintele CJ Timis, Constantin Ostaficiuc, a cerut transformarea unor apartamente ANL pentru rezidenti in locuinte de serviciu.
„Noi suntem proprietarii cladirilor si am investit in lucrarile de infrastructura. O sa cerem in administrare cateva locuinte de serviciu pentru angajatii nostri. Avem cateva cazuri care stau in chirie. Fiind locuinte de serviciu, ele nu se vor putea cumpara”, a declarat Ostaficiuc.
In acest an, CJ Timis a alocat 200.000 de lei pentru lucrarile exterioare si racordarea la utilitati a blocurilor ANL. Romania Libera, Editia de Transilvania-Banat
ADMINISTRATIV
Sefa ITM Timis, pe lista neagra a ministrului Muncii. Ministrul Muncii, liberalul Paul Pacuraru, a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca sefa Inspectoratului Teritorial de Munca Timis, democrata Cornelia Corescu, urmeaza sa fie schimbata din functie.
Pacuraru a invocat lipsa de performanta si de corectitudine, decizia finala urmand sa fie luata de comisia de disciplina a ministerului.
Corescu nu exclude, insa, ca motivul sa fie unul politic si spune ca daca schimbarea sa nu va avea temei legal, o va ataca in instanta. Romania Libera, Editia de Transilvania-Banat
Liberalii ameninta cu instanta Primaria Lugoj. Trei membri PNL vor sa cheme in instanta Primaria Lugoj. Petrica Ene, Mihai Agache si Abin Cania au anuntat ca vor da in judecata aministratia locala pentru a cere daune.
Petrica Ene a luat decizia de ataca in instanta administratia locala dupa ce a fost inlaturat din functia de membru al Consiliului de Administratie al societatii Meridian 22.
De asemenea, consilierul Mihai Agache a acuzat ca a fost defavorizat in timpul unei licitatii pentru achizitionarea sediului unei foste centrale termice, la care a participat in calitate de om de afaceri.
Cel de-al treilea liberal care este indignat de relatia cu administratia locala este Abin Cania, directorul administrativ al Spitalului Municipal. El sustine ca a suportat din propriul buzunar intocmirea documentatiei pentru doua investitii din institutia medicala. EvZ Vest
Demisii la varful ISJ Caras-Severin. Inspectorul general scolar Gheorghe Magas si adjuncta acestuia, Florica Molnar, au demisonat, saptamana trecuta, ca urmare a unui val de controale dictate de conducerea Ministerului Educatiei.
Domnul Magas si doamna Molnar au demisionat deoarece nu au dorit sa intre in sarabanda controalelor si verificarilor efectuate doar cu scopul de a fi demisi. Se va incerca schimbarea tuturor reprezentantilor PD din institutiile descentralizate, existand presiuni in toate judetele in legatura cu oamenii nostri”, a spus vicepresedintele PD, Sorin Frunzaverde.
SOCIAL
Program nou de functionare a Serviciului de Cazier Judiciar. IPJ Arad a modificat programul de functionare a Serviciului Cazier Judiciar, Statistica si Evidente Operative, in vederea reducerii timpilor de efectuare a serviciilor la ghiseele de primire si eliberare a cazierului judiciar.
Programul va fi urmatorul: de luni pana joi, incepand cu 8.30 pana la 12.00 si de la ora 14.00 la 16.15, iar vineri, de la ora 8.00 la 11.30 si de la 13.00 pana la 14.00. Arad Online
Inscrieri pentru un loc de munca in Spania. Persoanele din judetul Caras-Severin interesate sa lucreze in Spania pot sa isi depuna dosarele la sediul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca.
Pentru inscriere sunt necesare urmatoarele acte: fisa personala, CV (tipizat), copie dupa cartea de identitate si pasaport , cazier, dar si copii legalizate dupa actele de studii, certificatele de calificare profesionala si carnetul de munca si/ sau contractul de munca. 24 de Ore
Intoxicatie misterioasa. O tanara din Tunisia a decedat si alte 11 femei ce provin din aceeasi tara sunt internate la Spitalul Clinic Judetean Arad dupa ce au suferit o toxiinfectie cu o substanta necunoscuta inca.
Sefa Autoritatii de Sanatate Publica, dr. Gabriela Tarle, a declarat ca „femeile au suferit de tulburari respiratorii, dilatarea pupilelor si convulsii. Una dintre persoane a fost resuscitata, inclusiv perfuzata dar a murit”.
Politistii si procurorii criminalisti au inceput o ancheta, iar ASP a format o celula de criza la Spitalul Judetean, unde mai multi medici aflati in concediu au fost chemati la serviciu. EvZ Vest
Focar de pesta porcina in Timis. Peste 20.000 de porci de la o ferma din Timis a celui mai mare producator de carne din lume, „Smithfield”, vor fi sacrificati in aceste zile dupa ce medicii veterinari au descoperit un focar de pesta porcina.
„Toate fermele sunt blocate, nu intra si nu iese nimic pana nu aflam care este situatia la fiecare. In urmatoarele zile, inspectorii DSV Timis vor merge la toate fermele. Vom recolta sange si mostre de organe pentru a vedea care sunt problemele si cate animale sunt bolnave”, a declarat directorul Directiei Sanitar-Veterinare, Ioan Jeleriu.
Concernul american „Smithfield” detine in Timis circa 25 de ferme, in care porcii sunt transferati in functie de varsta animalelor. De asemenea, transferuri se fac si din judetele Arad si Bihor, unde compania detine alte ferme. Romania Libera
SPORT
Romania-Olanda, la Timisoara. Consilierii locali timisoreni vor ca meciul din preliminariile Campionatului European de Fotbal dintre selectionatele Romaniei si Olandei sa fie organizat in orasul de pe Bega.
Am facut o adresa catre presedintele Federatiei Romane de Fotbal prin care sa aratam ca suntem disponibili sa sustinem si financiar un astfel de proiect. Pentru organizarea partidei Romania-Olanda, Consiliul Local este dispus sa participle cu 150.000 de lei”, a declarat consilierul Adrian Pascuta.
Unul dintre principalele argumente ale consilierilor pentru atragerea meciului la Timisoara ar fi calitatea stadionului, care este incapator, dotat cu nocturna si cu gazon de calitate. EvZ Vest
MONDEN
Uriah Heep le-a oferit un show de zile mari timisorenilor. Timisoreni de toate varstele au venit la concertul cunoscutei formatii Uriah Heep, infruntand ploaia care s-a abatut asupra orasului.
Spectacolul a fost organizat cu ocazia Zilelor Timisoarei, administratia locala alocand o suma de nu mai putin de 15.000 de euro pentru prestatia artistilor straini. Concertul a durat 90 de minute, iar la final, Piata Unirii, unde s-a desfasurat concertul, a fost invaluita in jocurile de artificii. EvZ Vest