Sari direct la conținut

Impact de lux

Monitorul de Cluj

Derapaj necontrolat

Impactul cu autocamioanele Volvo i-a fost fatal Jaguarului

Accidentul s-a produs simbata seara, pe Drumul National 1, pe raza localitatii Floresti. Masina condusa de Mircea Buteanu se indrepta spre Cluj-Napoca. Martorii povestesc ca masina rula cu peste 150 de kilometri la ora. La un moment dat, a intrat intr-o depasire, care, insa, nu s-a mai finalizat.

Potrivit autoritatilor, masina a derapat pe sosea si a iesit in afara partii carosabile, a rupt un gard si nu s-a oprit decit dupa ce a izbit trei autospeciale parcate in curtea reprezentantei Iveco. De cealalta parte, explicatia patronului de la Diesel este cu totul alta. „Mi-a taiat unu’ calea“, a precizat Mircea Buteanu pentru monitorul.

Acuzat de vatamare corporala

„In urma accidentului a rezultat vatamarea corporala a pasagerului din dreapta din Jaguar“, a declarat subcomisarul Mircea Rotar, purtator de cuvint pentru Serviciul Rutier Cluj. Impactul a fost redus mult de sistemele de protectie a pasagerilor.

Cei prezenti la eveniment au explicat ca situatia ar fi fost cu totul alta daca masina implicata in accident nu ar fi fost o limuzina dotata cu o sumedenie de sisteme de protectie in caz de impact. „Nu vreau sa comentez acum asupra pagubelor“, a mai declarat Mircea Buteanu, care a confirmat pentru monitorul faptul ca se simt bine atit el, cit si ocupanta scaunului din dreapta.

In cauza s-a intocmit proces verbal pentru vatamare corporala din culpa. In prezent, asteptam rezultatele de singe si sa vedem daca persoana ranita va depune plingere penala“, a concluzionat Mircea Rotar. Jaguarul XKR a fost avariat in proportie de 80%. Mircea Buteanu va avea de platit si reparatiile celor trei camioane lovite, precum si cele ale gardului distrus.

„Felina“ de peste 80.000 de dolari

Jaguarul XKR din 2003, detinut de omul de afaceri Mircea Buteanu, are un pret de catalog de peste 80.000 de dolari. Dispune de un motor supraalimentat V8 de 4,2 litri, capabil sa produca 395 de cai putere. Viteza maxima pe care o poate atinge este de 250 de kilometri pe ora si accelereaza de la 0 la 100 km/h in doar 5,3 secunde.

Aspectul sau agresiv, performantele sportive si luxul din interior l-au facut celebru la nivel mondial. Pe strazile municipiului, rulau pina simbata doua astfel de modele, cel al lui Buteanu fiind singurul decapotabil

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro