Olteanu da explicatii
Reporter: Se vorbeste des despre negocierile dintre PNL si PSD. Unii spun ca exista, altii ca nu. Care e adevarul?
Bogdan Olteanu: Se vorbeste si, in acelasi timp, negocieri si intelegeri se fac intre PSD si PD. Aceste doua partide au inteles, de exemplu, sa sustina o Romanie cu cianuri. Daca vor sa construiasca un program de guvernare in jurul acestei idei, eu le urez succes.
Rep. : Ati spus „in acelasi timp”. Asta inseamna ca se poarta negocieri si intre PSD si PNL?
B. O. : Intre PNL si PSD nu exista negocieri pentru ca nu exista mandatul si dorinta PNL de a construi o guvernare cu PSD. Discutam multe impreuna, inclusiv legile din aceasta saptamina. Nu discutam alte lucruri pentru ca nu avem nici dorinta, nici putinta de a le discuta.
Rep. : Cum a ramas problema deputatului lipsa de Sibiu? Democratii spun ca dumneavoastra aveti raspunsul.
B. O. : Problema e foarte simpla acum. E rezolvata. Pentru ca domnii Tariceanu si Boc nu reusesc sa semneze pe aceeasi foaie de hirtie, domnul Boc are hirtia semnata de Tariceanu de sase luni si nu reuseste deloc sa semneze pe ea, am gasit o sulutie la comisia de validare de la Camera si fiecare partid isi va trimite urmatorii candidati.
PNL va propune in judetele unde urmeaza liberali, PD in cele in care urmeaza democrati. De acum, in fiecare zi in care lipseste parlamentarul de Sibiu, intrebati-l pe domnul Boc de ce nu-l aproba. E, intr-adevar, o pierdere pentru judet. Asta tine si de capacitatea de cooperare a clasei politice romanesti, frustarile personale se reflecta si in chestiuni de normalitate.
Rep. : De ce nu s-a ajuns la aceasta solutie mai repede?
B. O. : S-a ajuns pina aici pentru ca, din pacate, nu a existat intelegere intre cele doua partide si atunci am intervenit eu sa completez mandatele vacante. Stiu ca la Sibiu problema e foarte veche, dar va spun ca mai exista alte sase circumscriptii cu mandate lipsa.
Locul va fi ocupat la doua zile dupa ce domnul Boc va semna o scrisoare in care sa-l propuna pe urmatorul pe lista, pe Marcel Piteiu, ca deputat de Sibiu.
Rep. : Centura e o alta problema veche a Sibiului, care pare sa nu se mai rezolve. Aveti noutati?
B. O. : Sibiul plateste consecintele unei decizii arbitrare. Centura a fost incredintata pe criterii in mod vadit clientelare. Cei care se pricep spun ca pretul a fost, indiscutabil, cu mult sub costurile reale ale centurii. Probabil se urmareau faimoasele acte aditionale, asa cum s-a mai intimplat in Romania. Singura solutie e selectarea unei firme serioase.
Ceea ce e sigur e ca nu banii vor lipsi. Vor fi bani pentru lucrarile de la centura. Firma sa fie, si muncitori care sa faca o treaba buna. Daca s-ar fi facut o licitatie serioasa si ar fi fost selectata o firma capabila sa faca lucrarile, pentru un pret rezonabil, lucrarile ar fi mers mai bine.
Rep. : Credeti ca se pun lucrurile in miscare in urma unui protest?
B. O. : Depinde cui se adreseaza acest protest. Eu sper sa fie mai mult un mesaj de sustinere a unei licitatii cinstite, transparente, in care cine dovedeste ca are capacitate tehnica si financiara, cistiga. Dar sa fim foarte bine intelesi. Sint bani publici si, indiferent de graba si de nevoia dumneavostra, a sibienilor, asta avem si noi, cei care traversam Sibiul cu masina.
Rep. : Cum se vede primarul Johannis de la Bucuresti?
B. O. : Domnul Johannis a aratat un talent extraordinar de a dezvolta si gospodari cu banii altora. E bine pentru Sibiu si sibieni, dar se intimpla o singura data in viata. A fost o sansa extraordinara pentru Sibiu sa gazduiasca, in acest an, Capitala Culturala a Europei, dar fiecare dintre noi, ceilalti romani, am contribuit la succesul Sibiului cu bani. Asta nu se va mai intimpla.
De acum incolo, cel care va gospodari Sibiul va trebui sa o faca din banii platiti de sibieni, din taxe si impozite. E timpul ca si alte judete sa primeasca sprijin din partea guvernului.
Rep. : Ce aveti de spus despre filiala PNL Sibiu?
B. O. : PNL Sibiu e o organizatie care a avut multe de tras de pe urma suprematiei politicii locale a domnului primar si de pe urma rupturilor din partid. Iata ca un deputat „parasutat” de la centru a reusit sa rupa o filiala. Stim ca pornesc dintr-o situatie grea si noi ii vom aprecia pentru ceea ce vor reusi sa faca.
Rep. : Sibiul nu are un reprezentat in Biroul Central al partidului. Nu ar fi mai bine pentru judet daca ar avea?
B. O. : Treaba nu se face la Bucuresti. Se face aici. Sint prea multi oameni in Biroul de la Bucuresti. Peste un an si un pic o sa avem un congres nou al partidului, asa ca posibilitatile sint deschise.