Sari direct la conținut

Judecatoria Viseu: organizam nunti, botezuri, onomastici…

Gazeta de Maramures

In urma cu mai bine de o saptamana, pe telefonul redactiei am primit un apel din Viseu de Sus. Un localnic ce doreste sa-si pastreze anonimatul ne-a relatat un fapt mai mult decat ciudat (confirmat ulterior de mai multe surse) petrecut la sediul Judecatoriei din localitate.

Omul, pe cand incerca sa depuna o hartie la instanta, a fost oprit respectuos de jandarul de la poarta, care l-a informat ca incercarea sa este prisos, din moment ce toate birourile sunt inchise. Mirat de cele auzite, doar era ora pranzului, chiar daca intr-o zi de vineri, si, din cate stia el, bugetarii lucreaza pana la ora 16, viseuanul nostru a instistat cu cererea lui.

Zi scurta, se intelege, dar nu intr-atat incat sa nu poti inregistra o hartie. Insa jandarul, vorba aceea, incapatanat, dar hotarat. Stand de vorba cu unul, cu altul, omul a aflat si motivul pentru care pe holurile instantei batea vantul. Domnii judecatori, probabil insotiti de grefieri si alti angajati, chefuiau de zor intr-unul din birourile Judecatoriei.

Cum nu era o zi obisnuita, ci tocmai aniversarea zilei de nastere a judecatoarei Mariana Simon, colegii trebuiau sa sarbatoreasca pe cinste, cu muzica, danturi si toate alea. Ce mai conta ca unii localnici ascultau uimiti si chicoteau pe la geamuri, ca doar nu ii vezi toata ziua – buna ziua pe domnii judecatori in astfel de ipostaze.

Profund impresionat de predispozitia magistratilor viseuani fata de chefurile in sediul Judecatoriei, ba chiar in timpul orelor de program, omul a avut numai cuvinte de lauda la adresa acestora, afirmand ca asa chermeza mai rar vezi, mai ales intr-o institutie publica, drept pentru care merita sa fie pusi la ziar, nu de alta, dar ar starni invidia altor bugetari, care isi serbeaza zilele de

nastere la restaurant, acasa sau in alta parte si nu tocmai la locul de munca. Un loc de munca atat de indragit de magistratii din Viseu, incat nici la astfel de ocazii nu se despart de el.

Parca il si vedem pe presedintele Horj, printre doua dosare cu retrocedari de paduri, insfacand o chiftea si dandu-i coate iubitorului de frumos si feminitate Gheorghe Maris, vrajit de farmecele colegelor, care mai aveau putin si confundau birourile cu scena de la discoteca. Ori poate nu avem destula imaginatie si subapreciem talentul colegilor lui Simon in astfel de ocazii.

Nu ne indoim ca in tot acel timp, s-au rezolvat si cateva din multele dosare care zac nesolutionate, cu anii, prin arhiva Judecatoriei. Probabil acesta este stilul de lucru al unor magistrati si, judecand dupa sentintele pe care cei din Viseu le dau, vedem ca este foarte eficient.

Propunem ca la proxima ocazie de acest gen sa fie invitata si presa, pentru o mai buna mediatizare a fenomenului artistic in randul magistratilor. Unde numai pui ca s-ar publica gratuit si un anunt de genul urmator: Judecatoria Viseu – organizam nunti, botezuri, onomastici…

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro