Sari direct la conținut

Otrava la promotie

Republicanul

Compania a fost in cele din urma amendata si, din cate am aflat, acum intentioneaza sa-si lege sistemul de canalizare de statia de epurare a comunei Paulesti. Raman, insa, de necontestat, faptele: timp de cinci ani, Metro a otravit zilnic apele Dambului, fara ca nimeni sa ia vreo masura.

In alta ordine de idei, compania germana nu si-a respectat nici promisiunea de a construi un pasaj rutier subteran, destinat fluidizarii traficului pe DN1, in zona sensului giratoriu care filtreaza accesul autovehiculelor in parcarea supermarketului.

Autoritati la fara frecventa

Conducerea Agentiei de Protectia Mediului Prahova are un raspuns care ne face sa credem ca institutia nu-si face datoria asa cum ar trebui. „Din cate stiu, Metro are statie de epurare si, potrivit legii, isi poate deversa apele in Dambu. Evident, daca aceste ape au fost curatate in aceasta statie de epurare”, ne-a declarat Camelia Steliean, directoarea A.P. M. Prahova.

Pe de alta parte, filiala locala a Apelor Romane recunoaste ca Metro este in culpa. „Metro are autorizatie de la noi sa evacueze apele reziduale epurate in paraul Dambu. Mentionez insa faptul ca unitatea are obligatia sa realizeze urmarirea calitatii apei pe care o deverseaza in Dambu. In ultima perioada, am primit mai multe sesizari de la cetatenii din zona in legatura cu Metro.

Ultimul control efectuat a scos la iveala faptul ca epurarea nu se face conform regulilor. Cei de la Metro au primit amenda si au termen de remediere a situatiei pana in luna octombrie.

Prin nerespectarea regulilor de igiena impuse de lege, Metro a creat un disconfort, mirosurile emanate din sistemul sau de canalizare devenind insuportabile pentru oamenii care locuiesc in apropierea institutiei si care au dreptul sa respire un aer sanatos,” ne-a spus inginerul care s-a ocupat de caz, Alexandra Sabados.

Giratoriu ilegal

De mai bine de doi ani, sensul giratoriu de la Metro functioneaza ilegal. In actuala configuratie, intersectia a primit doar o autorizatie provizorie de functionare, iar Metro s-a angajat inca de la inaugurare sa reconfigureze sistemul de circulatie din zona, prin construirea unui pasaj rutier subteran. Nici pana azi, societatea nu a respectat intelegerea.

Valerian Manta, seful Sectiei Drumuri Nationale Prahova, ne-a declarat ca, in maxim doua saptamani, accesul din DN1 spre Metro va fi inchis. “Avem un razboi permanent cu Metro. Am spus, inca de la deschiderea magazinului, ca traficul in zona va deveni un cosmar si asa s-a si intamplat. Sensul giratoriu a fost o solutie provizorie, care trebuia urmata de construirea unui pasaj subteran.

Nu s-a intamplat acest lucru, iar Metro este in ilegalitate, inca din 2006, din acest punct de vedere. In plus, reprezentantii firmei nu au respectat conditiile impuse prin autorizatie si au mai ridicat, in spatele complexului, un alt centru comercial, care a dat si mai mult peste cap circulatia”, ne-a mai spus seful SDN Prahova.

El este decis sa adopte ultima solutie posibila pentru intrarea in legalitate, cea de inchidere a accesului dinspre Brasov spre complexul comercial. Specialistii au fost de acord ca singura solutie pentru rezolvarea problemelor de trafic o reprezinta un drum nou care sa lege DN1A de DN1, prin spatele complexelor comerciale.

“Proiectul este deja realizat, si, din ce am discutat cu cei de la Consiliul Judetean, stim ca se cauta sursele de finantare necesare.

Am incercat sa aflam si punctul de vedere al celor de la Metro Ploiesti, dar nici directorul Dragos Piscociu si nici alta persoana din conducerea societatii nu au gasit timpul necesar pentru a ne raspunde la intrebari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro