Sari direct la conținut

Ce a făcut o săptămână în Cuba președintele Agenției Medicamentului, Răzvan Prisada, și cât a costat deplasarea

HotNews.ro
Răzvan Prisada, președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Foto: AGERPRES
Răzvan Prisada, președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Foto: AGERPRES

​Președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Răzvan Prisada, s-a aflat timp de o săptămână, în perioada 28 ianuarie – 03 februarie 2023, într-o vizită de lucru în Cuba, aprobată prin Ordin al ministrului Sănătății, se arată într-un răspuns al ANDMD la solicitarea HotNews.ro. Vizita lui Prisada la Havana vine la 3 luni și jumătate după cea a lui Alexandru Rafila și a costat, potrivit datelor transmise de ANMD la solicitarea HotNews.ro, peste 2.300 de euro.

Confirmarea oficială a vizitei lui Răzvan Prisada în Cuba, precum și clarificările privind scopul și întâlnirile din cadrul vizitei și costurile deplasării au venit din partea Agenției Naționale a Medicamentului abia la 11 zile de la întrebările pe această temă adresate instituției de către HotNews.ro. HotNews.ro a încercat, la momentul începerii vizitei, să îl contacteze și pe Răzvan Prisada, însă președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nu a răspuns, la acel moment.

Vizita lui Răzvan Prisada în Cuba s-a desfășurat „în baza Acordului de cooperare dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Cuba în domeniul sănătății, semnat la Havana în data de 18 octombrie 2022 (în timpul vizitei lui Alexandru Rafila – n.red). Documentul menționează colaborarea dintre cele două state, cu respectarea principiilor egalității şi reciprocității, cu precădere în domeniul medicamentului de uz uman, politicilor farmaceutice sau serviciilor de sănătate publică, nefiind exclusă cooperarea și în alte domenii care pot fi convenite de comun acord de către părți”, arată Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, în răspunsul oferit HotNews.ro.

Cu cine s-a întâlnit Prisada în Cuba și care a fost tema discuțiilor

Programul întâlnirilor președintelui Agenției Naționale a Medicamentului a fost propus și coordonat de reprezentanța diplomatică a României în Cuba și a cuprins întâlniri de lucru cu specialiști din instituții de profil, după cum urmează, potrivit ANMDM:

  • Autoritatea de reglementare în domeniul medicamentelor, echipamentelor și dispozitivelor medicale a Republicii Cuba (CECMED);
  • Centrul de imunotestare (CIE);
  • Centrul de Imunologie moleculară (CIM);
  • Institutul de vaccinuri FINLAY;
  • Compania farmaceutică BioCubaFarma;
  • Centrul național de coordonare a studiilor clinice (CENCEC);
  • Ministerul sănătății al Republicii Cuba.

Discuțiile s-au axat, în principal, pe „oferta de produse medicale, cercetare, transfer de tehnologie, studii clinice, precum și compatibilitatea mecanismelor de reglementare în domeniul medical”, precizează reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, pentru HotNews.ro.

Cât a costat vizita lui Răzvan Prisada în Cuba

Atât contravaloarea diurnei, cât și a cazării lui Răzvan Prisada în Cuba au fost stabilite potrivit Hotărârii de Guvern nr. 518 /1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, arată datele transmise HotNews.ro de către Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale:

  • Diurnă externă – 208 euro
  • Cazare externă – 600 euro
  • Transport extern ( clasa economic) – 1.521 euro
  • În total – 2.329 euro.

Reprezentanții ANMDM mai preciează că „în conformitate cu Art. 17 alin. (1) din Legea 134/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și pentru modificarea unor acte normative, aceste costuri sunt suportate din veniturile proprii ale ANMDMR, realizate din încasarea tarifelor percepute conform legislației în vigoare”.

Rafila, tot o săptămână în Cuba, în toamna anului trecut

Și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut, în toamna anului trecut, o vizită oficială de o săptămână în Cuba (în perioada 15 – 22 octombrie 2022), unde a participat la cea de-a IV-a Conferinţă internaţională „Cuba-Salud 2022”, a cărei temă a fost „Sănătatea Universală, ca parte integrantă a Agendei de Sănătate 2030, în scenariul post-Covid-19”.

Rafila a fost singurul ministru al Sănătății din Uniunea Europeană aflat pe lista participanților, alături de el fiind prezenți miniștrii Sănătății din Mozambic, Venezuela, Jamaica, Belize, Egipt, Trinidad Tobago sau Zimbabwe.

Concret, la conferința pentru care Alexandru Rafila a ales să aloce 7 zile din mandatul său de ministru au mai participat miniștrii Sănătății din Mozambic (Armindo Daniel Tiago), Jamaica (Christopher Tufton), Belize (Kevin Bernard), Egipt (Khaled Abdel-Ghaffar), Trinidad Tobago (Terrence Deyalsingh), Zimbabwe (Amon Murwira) sau Venezuela (Magalys Gutiérrez Viña).

Rafila a participat la conferința Cuba-Salud 2022 în perioada 15 – 22 octombrie însoțit de un consilier personal, jurist, potrivit informațiilor oferite de Ministerul Sănătății, la acea vreme, la solicitarea jurnaliștilor.

De altfel, Ministerul Sănătății a precizat oficial, la acea vreme, că vizita lui Rafila în Cuba „cuprinde întâlniri cu omologi din statele din Regiunea Caraibilor pentru dezvoltarea colaborării în domeniul medical”.

Deplasarea lui Alexandru Rafila în Cuba a costat 2.113 euro, fără transport, împărțiți astfel (sursa: răspuns al Ministerului Sănătății pentru HotNews.ro):

  • diurnă externă în valută – 433 euro;
  • cazare externă în valută – 1.680 euro.

Ministerul Sănătății preciza însă că aceste costuri nu sunt complete, deoarece „la această dată nu se cunosc costurile finale ale deplasării. Precizăm că nu a fost achitată contravaloarea transporului internațional, întrucât acțiunea nu s-a finalizat (nu a fost efectuat zborul de retur în țară al delegației).”

De asemenea, cheltuielile pentru deplasarea externă a consilierului personal, care a făcut parte din delegația însoțitoare a ministrului Sănătății, au fost următoarele, potrivit HG nr. 518/1995 (tot fără transport):

  • diurnă externă în valută – 240 euro;
  • cazare externă în valută – 840 euro.

Ca și vestea vizitei lui Răzvan Prisada în Cuba, vestea plecării la Havana a ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, a circulat câteva zile în spațiul public, înainte ca Ministerul Sănătății să o confirme, în urma solicitărilor venite din partea jurnaliștilor, într-un comunicat de presă oficial.

Informația privind plecarea ambilor oficiali în vizite de câte o săptămână în Cuba a fost lansată în premieră în spațiul public de deputatul USR Emanuel Ungureanu, în postări publicate pe pagina sa de Facebook.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro