Norocosi si ghinionisti
Pentru Alba Iulia, salvatoare se pare ca a fost incapatinarea consiliului local de a merge “pina in pinzele albe” in instanta, in incercarea de a obtine dreptul de a pastra in proprietate aceste cabinete. Nu a obtinut cistig in instanta, in schimb a cistigat timp. Iar acest timp s-a dovedit salvator.
Incapatinare
In urma cu mai putin de trei saptamini, primarul Mircea Hava anunta ca nu mai are ce sa faca si ca administratia locala va fi nevoita sa vinda cabinetele medicale la sume modice, asa cum scrie Ordonanta de Guvern 110/2005.
Consiliul Local Alba Iulia a refuzat sa vinda cabinetele medicale pe care le avea in proprietate si si-a mentinut hotarirea si in momentul in care Prefectura Alba a amenintat ca va merge in instanta pentru a obtine aplicarea legii. Timp de mai bine de un an procesul si-a urmat cursul, sentinta fiind favorabila prefecturii.
Salvarea a venit de la Curtea Constitutionala, care a admis ca unele prevederi ale ordonantei in cauza contravin Constitutiei Romaniei.
“Prin inlaturarea posibilitatii autoritatilor publice locale de a dispune in mod liber de bunurile in proprietate privata a unitatilor administrativ teritoriale, in sensul de a opta sau nu pentru vinzarea acestora, se incalca in mod vadit dreptul unitatilor administrativ-teritoriale de exercitare a prerogativei dispozitiei, ca atribut ce tine de esenta dreptului de proprietate.
(…) Curtea constata totodata ca dispozitiile criticate reglementeaza un transfer silit de proprietate…”, se arata in decizia Curtii Constitutionale, care mai critica si impunerea unor preturi care nu tin cont de valoarea de piata, disproportia vadita dintre cele doua valori conducind “la calificarea pretului ca fiind neserios”.
In plus, se mai arata ca ordonanta vaduveste statul de baza materiala care ii permite sa raspunda obligatiei pe care o are de a garanta dreptul cetatenilor la ocrotirea sanatatii.
Vadit multumit de aceasta rasturnare de situatie, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a aratat ca pina la urma Curtea Constitutionala nu a facut decit sa dea dreptate CL Alba Iulia, care a afirmat aceleasi lucruri in fata instantelor.
“Desigur ca in urma acestei decizii a Curtii Constitutionale nu vom mai vinde nimic”, a conchis Mircea Hava, vadit multumit ca nu a apucat sa faca nici un demers in vederea vinderii cabinetelor medicale.
Suparare
La Consiliul Judetean Alba, supararea este insa foarte mare, pentru ca si insitutia judeteana a incercat “sa se ia la trinta” cu Prefectura Alba, refuzind initial sa vinda cabinetele medicale pe care le avea in proprietate, cel putin nu la pretul impus de ordonanta.
Practic, CJ Alba nu a spus niciodata ca nu vinde cabinetele din Policlinica Stomatologica, dar a spus ca vrea sa obtina pe ele macar pretul stabilit in urma unei expertize, daca nu se putea la valoarea de piata, care era de zece ori mai mare decit cea stabilita de Guvern.
Prin aplicarea valorilor stabilite de OUG 110/2005, Consiliul Judetean Alba a “reusit” sa incaseze, pentru cele 20 de cabinete vindute in baza ordonantei, o suma totala de 74.554 lei, cam atit cit costa o garsoniera confort doi cu imbunatatiri in aceeasi zona. Si asta in conditiile in care valoare de inventar a cladirii era de 467.758 lei.
Presedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, nu a ascuns faptul ca si consilierii judeteni au incercat sa traga de timp, dar Prefectura Alba i-a avertizat ca trebuie sa aplice legea. “Guvernul, prin Prefectura Alba, si-a facut datoria de a face presiuni.
Asta stiu sa faca reprezentantii Guvernului in teritoriu: sa forteze aplicarea unor legi impotriva domeniului public”, a spus vadit suparat Ion Dumitrel.
“Vreau sa avem vot uninominal, cu oameni responsabili si sa nu avem numai dobitoci in Parlamentul Romaniei. Basescu are perfecta dreptate. Sunt foarte deranjat pentru ca sint medici acolo care se duc si isi apara interesele, nu ale sistemului de sanatate, ci ale lor. Pentru ca nu au dat legea ca sa vindem noi din Alba. Ii interesa Bucurestiul si unde sint terenurile scumpe.
(…) Ca presedinte al consiliului judetean, am impresia ca trebuie sa am rezerve fata de legile care sint votate de Parlamentul Romaniei. Si ar trebui de acum inainte sa imi asum mai multe riscuri decit mi-am asumat pina acum, pentru ca sintem nevoiti sa aplicam niste legi care sint evident impotriva interesului public”, a declarat Ion Dumitrel.