VIDEO Prima reacție a lui Iohannis pe tema plagiatului lui Bode: E evident că sunt probleme / Termenul dat PNL „să ia o decizie”
Președintele Klaus Iohannis a reacționat, joi, la mai bine de o lună de la decizia de plagiat a Universității Babeș-Bolyai în cazul ministrului de Interne Lucian Bode și, răspunzând unei întrebări, el a spus că „este evident” că sunt probleme și că se așteaptă ca cel târziu la rocada guvernamentală din luna mai „să se ia o decizie clară”.
Aflat la Bruxelles la Consiliul European, Iohannis a fost întrebat despre acuzațiile de plagiat la adresa lui Bode și despre declarațiile pe care le făcea în iulie 2021, când spunea că „plagiatul reprezintă furt intelectual și este inacceptabil ca, în fața unor probe concludente, persoanele acuzate să nu facă un pas în spate”.
- „Din câte am înţeles din spaţiul public, nu chiar aşa a spus Comisia, dar este adevărat că acolo sunt probleme.
- Aceste probleme trebuie luate, după părerea mea, foarte în serios şi eu am încredere că PNL şi domnul Bode, personal, vor analiza aceste chestiuni şi impactul politic.
- Eu, personal, sincer, mă aştept ca cel târziu până la rocadă sau rotaţia guvernamentală să se ia o decizie clară în acest sens”, a declarat Iohannis.
„Teza este profund viciată”
Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai a analizat teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, și a ajuns la concluzia că „suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate”, iar „abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”.
- Lucian Bode nu demisionează după decizia de plagiat: Voi merge înainte, în instanță, pentru că e singura cale corectă. Regret că UBB a dat curs unor presiuni
- Liberalii sunt instruiți de partid să o atace pe jurnalista Emilia Șercan. Punctajul PNL cu „mesajele-cheie” privind teza de doctorat a lui Lucian Bode
Comisia de Etică i-a cerut lui Bode corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei. De asemenea, sesizează CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării „pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii”.
- „Comisia de etică a UBB a adoptat în data de 09.01.2023 Hotărârea Nr. 1 din 2023 ca urmare a autosesizării în urma unor noi informații cu privire la suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a Dl. Lucian Bode. Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate. În lipsa posibilității legale de a aplica sancțiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunității academice, Comisia ii solicită corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei, și se vor sesiza consiliile naționale (CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii”, se arată într-un comunicat al Comisiei de Etică a UBB.
Comisia s-a autosesizat după ce PressOne, sub semnătura jurnalistei Emilia Șercan, a publicat o analiză potrivit căreia teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode conține cel puțin 18,5% text plagiat, dar și 6 ilustrații complet plagiate, iar alte 30 citate incorect. Inițial, Comisia de etică nu a verificat toată teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, ci doar fragmentele care au fost reclamate ca fiind plagiat, constatând că fragmentele identificate ca având o problemă de tip plagiat reprezintă aproximativ 1923 de cuvinte din 65.000 cuvinte ale tezei (2.95%).
Bode a deschis două procese împotriva UBB
După decizia de plagiat, Lucian Bode a deschis două procese împotriva UBB – într-unul dintre ele a cerut suspendarea deciziei Comisiei de Etică a UBB prin care a fost reanalizată teza sa de doctorat. iar în celălalt a cerut anularea hotărârii.
În primul proces intentat UBB, Tribunalul Sălaj i-a respins cererea ca „nefondată”, iar Lucian Bode a atacat cu recurs decizia.
Lucian Bode a reacționat atunci printr-un mesaj postat pe Facebook și intitulat „Lupta pentru adevăr continuă”, în care susținea că decizia de astăzi a Tribunalului Sălaj „este una firească în contextul în care Comisia de Etică din cadrul UBB s-a antepronunțat înainte ca instanța să dea un verdict”:
- „Comisia de Etică nu are competența legală de a reevalua o teză de doctorat al cărei titular nu este membru al comunității universitare, iar eu nu sunt parte a acestei comunități.
- Procedura de examinare a fost viciată. Entitatea care s-a autosesizat nu poate fi aceeași cu cea care soluționează pe fond autosesizarea, fiind în mod evident lipsită de imparțialitate. Mai mult, nu există un raport de analiză în sensul legii.
- Pretinsele abateri de la standardele de citare reținute în cuprinsul Hotărârii nr. 1/2023 sunt nelegale și netemeinice. Verificarea ad-hoc a Comisiei de Etică s-a raportat la standarde de citare actualizate recent și care nu erau în vigoare la momentul susținerii tezei, aspecte confirmate chiar de punctul de vedere comunicat de Școala Doctorală”.
- „Demersurile vor continua, pentru că, în ciuda tuturor presiunilor care se fac pentru “arderi pe rug”, este la fel de FIRESC ca adevărul să primeze și legea să fie respectată în cazul tuturor”, își încheie Bode mesajul.