Un bărbat pe nume Otto, un film care chiar merită văzut!

Filmul regizat de Marc Foster, ajuns în cinematografele din România cu o exemplară promptitudine, este a doua ecranizare a bestesellerului Un bărbat pe nume Ove datorat scriitorului suedez Fredrik Backman. Romanul a apărut în 2012 a fost tradus în românește, a apărutși a fost reeditat în vreo două rânduri la Art.

Filmul lui Marc Foster, cu uriașul Tom Hanks în rolul morocănăsului Otto, varianta americană a lui Otto, care, odată ieșit la pensie, hotărăște să își ia viața convins că nu mai are nimic de făcut după moartea soției Sonya, vine la 7 ani după ecranizarea suedeză regizată de Hannes Holm. Scenariștii David Magee și Marc Foster au operat câteva modificări în roman, inainte ca acesta sa fie transpus filmic.. Așa că pe Ove îl cheamă acum Otto, prilej și de mândrie, și de curiozitate, și de amuzament și chiar de glume nevinovate, dar și de o lecție de mare actorie prin felul în care Tom Hanks joacă ceea ce în engleză se cheamă spelling, iranianca ce se numără printre cei ce îi dejoacă planurile suicidare s-a metamorfozat în mexicană, așa că acum se cheamă Marisol și este interpretată admirabil de Mariana Treviño.

Așadar, Otto se întoarce acasă furios de la ceremonia de pensionare. Furios de ceremonie sau de ipocrizia colegilor? E vorba despre o ceremonie pe care nu și-a dorit-o și de la care a plecat- cum altfel?- decât trântind ușa. Cam acesta îi e în vremea din urmă obiceiul. Renunță, rând pe rând, la toate utilitățile, le cere companiilor furnizoare să îl decupleze de la căldură, electricitate, telefonie și își pregătește cu mare grijă ștreangul. Omul care până atunci a reciclat așa cum se cuvine toate gunoaiele, le-a separat în conformitate cu toate regulile, care a măturat conștiincios zăpada din fața casei, care s-a supărat de fiecare dată când a constatat că regulile tradiționale sunt încălcate, care a repetat până la sațietate că toți din jurul lui sunt idioți, nu putea să treacă deliberat în lumea cealaltă fără o pregătire ca la carte. Numai că, ghinion!, funia cedează, suicidul eșuează, tot la fel cum vor eșua și tentativele ulterioare. Fiindcă, vorba unui serial de odinioară, în ultimul minut cineva ori sună la ușă , ori îi întinde sinucigașului o mână, ori îi cere lui Otto ajutorul, ori vrea să împrumute de la vecinul vădit imposibil cine știe ce obiect de uz casnic, ori deoarece Otto sesizează câ altcineva pune la cale o înșelăciune.

La început, Otto ricanează, refuză orice fel de socializare, spunând mereu că are multă treabă. Și chiar are, iar de lucrul acesta îl conving îndeosebi Marisol și familia ei.

Astfel povestită intriga din Un bărbat pe nume Otto s-ar putea ajunge la concluzia că filmul este o comedie bună. Și chiar este. Una chiar de nota 10. Însă filmul este mult mai mult decât atât. Este povestea vieții unui om sensibil, funciarmente bun, îndrăgostit până la capătul lumii de soție. Prezentă obsesiv în viața lui chiar și după moarte. Sonya era în roman numai o voce, vocea pe care Otto nu o vrea în ruptul capului acoperită de alte voci. În film, dobândește chip grație actriței Rachel Keller. Un bărbat pe nume Otto e drama a doi soți care au rămas alături așa cum și-au jurat. Până când moartea i-a despărțit. Și chiar și după aceea. Sunt absolut emoționante întoarcerile în timp, în vremea în care Otto era tânăr (pe acesta îl joacă Truman Hanks, fiul lui Tom), întretăierea vocilor, a amintirilor, a recapitulărilor a tot ceea ce a fost frumos odinioară. Un frumos ce i-a făcut pe Otto și Sonya să meargă mai departe. Chiar și după ce, din cauza unui accident, Sonya a pierdut copilul așteptat și a rămas țintuită în scaunul cu rotile. Sunt emoționante și înmuguririle de umanitate al morocănosului. Jocul cu copiii lui Marisol, cvasi-adoptarea fostului elev al Sonyei, salvarea de la evacuare a prietenei soției, înstrăinarea pătuțului nefolosit, făcut cadou unor oameni care i-au readus lui Otto pofta de viață.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro