Rusia lui Putin s-a dezlantuit contra criticilor (de Gelu Trandafir)

Litvinenko se zbate intre viata si moarte, otravit la inceputul lunii noiembrie. Politkovskaia a fost ucisa in octombrie, de ziua lui Putin.

Ei se alatura altor critici ai regimului eliminati in conditii dubioase, precum Paul Hlebnikov, seful editiei ruse a Forbes Magazine, Iskandar Khatloni, jurnalist la Europa libera, sau politicieni care au investigat atentatele din 1999, folosite drept pretext pentru declansarea celui de-al doilea razboi in Cecenia.

Intr-o carte care a facut valva in Occident, „Intuneric la Rasarit”, americanul David Satter explicase aceasta „ascensiune a statului rusesc al crimei”. Aflat la Moscova, editorialistul Wall Street Journal, fost corespondent in URSS al Financial Times, a acordat un interviu „Romaniei libere”.

David Satter descrie starea de spirit care ii domina acum pe criticii lui Putin si posibilele motive care ar putea sta in spatele ultimelor asasinate.- In doar cateva saptamani au avut loc asasinarea Anei Politkovskaia si otravirea lui Litvinenko. Cum cititi la Moscova aceste actiuni foarte indraznete, „la vedere”, impotriva unor critici ai regimului lui Putin?

– Imi arata ca tolerarea criticilor, o toleranta care macar exista intr-o oarecare masura in Rusia, ia acum sfarsit. De acum, nimeni nu se mai poate simti in siguranta in cazul in care critica activ si fatis actualul regim. Pana acum, regimul era ingrijorat de reactia politica la astfel de evenimente. Dar se vede ca, din varii motive, aceasta ingrijorare nu se mai manifesta la fel ca inainte.

Atmosfera a devenit foarte amenintatoare

– Care e atmosfera printre criticii lui Putin, au fost aceste actiuni menite sa-i intimideze?

– Fara indoiala ca ele intimideaza pe oricine care ar putea decide sa critice regimul. Nu avem de-a face doar cu aceste asasinate, ci si cu „liste negre” care circula pe internet. Este o lista cu aproximativ o suta de liberali si democrati cunoscuti in societate, oameni pe care gruparile fasciste spun ca ii vor ucide. Asa ca atmosfera a devenit foarte amenintatoare.

Asasinarea Anei Politkovskaia nu a fost un caz izolat de ucidere a unui liberal cunoscut. Au fost ucisi si Iuri Sekosikin (n.red. – jurnalist, parlamentar, vicepresedinte al Dumei), si Serghei Iusenkov (parlamentar – copresedinte al partidului Rusia Liberala), ambii implicati in investigarea atentatelor teroriste din 1999 (n.red.

– FSB a fost banuit de implicare in aceste atentate, care au oferit un pretext Moscovei pentru razboiul din Cecenia).

Doar ca Ana Politkovskaia era binecunoscuta in Occident, iar in cazul celorlalti era posibila invocarea unor interese de afaceri. Politkovskaia a scris aproape in exclusivitate despre politica si de aceea uciderea sa a fost cat se poate de evident un asasinat politic.

– Kremlinul sustine ca acuzatiile privind legatura guvernului rus cu otravirea lui Litvinenko sunt niste „elucubratii” care frizeaza nebunia”…

– As spune ca, in primul rand, acest vocabular aminteste foarte mult de URSS. In perioada sovietica oricine critica URSS era descris printr-un vocabular psiho-analitic. Era catalogat ca fiind „cuprins de furie”, sau „maniac”, sau „nebun”, ori victima a unei „imaginatii paranoice”.

Deci, cand ei vorbesc de „elucubratii care frizeaza nebunia”, nu demonstreaza decat masura in care ei au in continuare o mentalitate sovietica.

Apoi, asemenea reactii nu au relevanta pentru acuzatiile in sine, pentru ca de fapt, in trecut, cand sovieticii au intreprins asasinate, de asemenea le-au negat. Au negat orice implicare in asasinarea, la Londra, in 1978, a lui Gheorghi Markov (n. red. – jurnalist de la sectia bulgara a BBC World Service) sau uciderea, in 1975, a lui Nicolai Sadrin (n. red.

– ofiter rus, defectat in SUA in 1959). Doar ulterior, dupa perestroika, dupa prabusirea Uniunii Sovietice, am descoperit ca, de fapt, ei au comis aceste asasinate.

Regimul se indrepta spre o directie fascista

– Vorbeam mai devreme despre indrazneala cu care actioneaza si spuneati ca par a nu mai fi ingrijorati de opinia Vestului. Cum va explicati acest lucru?

– E o intrebare interesanta si e dificil ca cineva sa raspunda. Poate fi de fapt vorba de un grup aflat chiar in cadrul conducerii actuale, care acum este nerabdator sa consolideze directia fascista in care regimul pare sa se indrepte.

Pe de alta parte, e posibil ca regimul sa se simta atat de si-gur pe el, ca rezultat al pretului ridicat al energiei si al pozitiei sale ca sursa de energie, incat sa simta ca nu mai are nevoie sa tina cont de opinia publica occidentala.

– Si totusi a fost o reactie in opinia publica…

– A fost o reactie ampla a societatii occidentale. Dar e interesant ca la putin timp de la uciderea Anei Politkovskaia Statele Unite au anuntat acordul lor cu Rusia care sa permita accesul acesteia in Organizatia Mondiala a Comertului. In general, nu prea au fost reactii politice.

In cazul lui Litvinenko, as spune ca Occidentul nu poate sa nu reactioneze. Pentru ca e o tentativa de asasinat sau chiar un asasinat, caci nu stim daca Litvinenko va supravietui, impotriva unui supus britanic, atentat petrecut pe teritoriul britanic.

Litvinenko nu este inca cetatean britanic, dar e pe cale de a deveni. Guvernul britanic nu are alta solutie decat de a reactiona. Desigur, probabil ca vor continua investigatiile.

Ne confruntam cu o situatie in care probabil ca e imposibil sa demonstrezi ca regimul rus e implicat. Pe de alta parte insa, dovezile circumstantiale pentru o astfel de implicare sunt coplesitoare.

Cine altcineva ar fi avut un motiv sa-l ucida pe Litvinenko? Si printr-o astfel de metoda? De asemenea, cine avea acces la o otrava atat de sofisticata? Si cine avea acces la Litvinenko? Asa cum a spus-o Oleg Gordievski (n.red. – ofiter KGB care a lucrat si pentru britanici, descoperit de sovietici si evadat din URSS in 1985), toate acestea sugereaza ca guvernul rus este responsabil.

– Aceste actiuni ar putea fi un semn ca succesiunea lui Putin nu e stabilita inca?

– Da, e foarte posibil. Poate fi cineva care urmareste puterea in interiorul grupului conducator, e un mod in care elemente din conducere, mai conservatoare sau mai fasciste, isi consolideaza puterea pe care o au, isi intaresc pozitia, eliminand acele persoane care sunt in stare sa le critice, eliminand acele persoane pe care de mult voiau sa le elimine.