Sari direct la conținut

Intelectualii romani si italieni fac apel la ratiune in relatiile dintre cele doua tari

HotNews.ro

Intelectualii romani si italieni au semnat o scrisoare deschisa in care fac apel la ratiune si responsabilitate, dupa ce, spun ei, in ultima vreme s-a ajuns la o atmosfera tensionata in relatiile dintre Italia si Romania (cu ecouri la nivelul institutiilor europene), iar in opinia publica italiana s-a creat un puternic sentiment negativ indreptat impotriva romanilor si a tiganilor proveniti din Romania.

Ei atrag atentia ca infractiunile comise de romani in Italia reprezinta intr-adevar cazuri dramatice, dar care trebuie tratate individual, conform legilor italiene si in spiritul statului de drept.

In scrisoarea deschisa se arata ca declaratiile unor politicieni si ampla mediatizare (nu intotdeauna la standarde profesioniste) a infractiunilor au contribuit substantial la amplificarea tensiunilor si la aparitia in prim-plan a stereotipiilor si prejudecatilor etnice.

Semnatarii scrisorii mai scriu ca, dupa ce au avut loc „ronduri de pedepsire” a romanilor (cu autori necunoscuti, deocamdata), incendierea unui magazin detinut de o romanca si alte regretabile scene de violenta verbala si fizica impotriva romanilor din Italia, un episod recent a avut drept protagonista o respectabila institutie a statului de drept italian – Arma dei

Carabinieri: o eminenta tanara actrita de film din Romania, Laura Vasiliu (interpreta rolului principal dintr-un film romanesc premiat cu Palme d’Or la Cannes 2007), aflata la Torino pentru a lucra la un film, a fost pe punctul de a fi arestata de o echipa de carabinieri care a patruns noaptea, cu brutalitate, in camera sa de hotel.

O trista simetrie face ca, acum cateva luni, exceptionalul regizor Giuseppe Tornatore sa fi fost agresat de un infractor de origine romana (desi, in acest caz, nu etnia este relevanta, ci calitatea de infractor).

In cazul actritei Laura Vasiliu s-a spus ca agresiunea s-a datorat unei regretabile confuzii cu o infractoare cautata de politia italiana. Din pacate, aceasta eroare apartine unor reprezentanti ai statului italian, se arata in scrisoare.

Semnatarii considera regretabil faptul ca, la inceputul secolului XXI, pot aparea astfel de probleme in relatiile dintre doua tari membre ale Uniunii Europene.

Ei atrag atentia ca este momentul ca lucrurile sa revina la normal, in caz contrar existand riscul ca valul sentimentelor xenofobe, al confuziei, al acuzelor colective sa creasca, iar tensiunile dintre romani si italieni sa ajunga la un nivel irational.

Semnatarii scrisorii solicita mai multa responsabilitate din partea mass-media in reflectarea cazurilor de incalcare a legii si cer, din partea politicienilor din ambele tari, semnale clare si responsabile de angajare in rezolvarea acestor probleme.

Scrisoarea deschisa este semnata de aproape 200 de intelectuali romani, printre care Dan Haulica, Aurora Liiceanu, Dan Grigore, Monica Tatoiu sau Liviu Papadima, precum si italieni.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro