Benzina, o treime din leafa
De la inceputul anului, preturile la benzina si motorina au crescut in medie cu 0,35 lei pe litru, iar daca un plin costa in ianuarie 175 de lei, acum este cu 20 de lei mai scump. Situatia este si mai ingrijoratoare daca punem la socoteala ca un sofer care foloseste masina zilnic in oras plateste pe luna aproximativ un sfert din salariul mediu numai pentru carburanti.
Salariul mediu net in septembrie era de 1.040 lei, iar rezervorul „consuma” cam 350 de lei pe luna, adica 33% din salariu, fara a mai pune la socoteala costurile cu intretinerea masinii. „Pretul prea mare al benzinei, dar si traficul infernal ma fac sa-mi las masina acasa.
Daca mi-as permite insa, as prefera sa stau in masina si sa fac mai mult pana la serviciu decat sa ma inghesui in tramvai”, ne-a spus Robert Muntean, 27 de ani, din Bucuresti, angajat al unei multinationale.
Preturile carburantilor au crescut constant in ultimii zece ani, iar companiile dau vina pe cotatiile internationale, desi 50% din pretul de la noi e dat de taxe catre stat si accize (care au scazut de la 1 octombrie). Pretul petrolului a ajuns ieri la 99,29 dolari/baril pe pietele internationale.
Potrivit unui studiu al agentiei Reuters, cea mai scumpa benzina din Europa se vinde in Norvegia (1,52 euro/litru), iar in Romania cea mai scumpa benzina este 1,20 euro/litru. In SUA, un litru de benzina costa 0,41 euro.
de Catalin Balan