Sari direct la conținut

Chiuariu deschide Justitia pentru magistratii-interviu

Cotidianul

Ministrul Justitiei a promovat o ordonanta prin care juristii intra cu usurinta in magistratura. O stenograma a unui interviu arata ca multi dintre cei admisi nu cunosc prevederi legale elementare.

Mihail Selegean, directorul Institutului National al Magistraturii (INM), a criticat ieri prevederile OUG nr. 100/2007, care ar netezi drumul catre magistratura al eventualilor candidati.

Ordonanta prevede ca, in urmatoarele opt luni, candidatii selectati prin interviu de catre CSM pentru functii de judecatori sau procurori nu mai sint obligati sa urmeze si cursuri de formare profesionala, cum se intimpla pina acum, si nici sa mai sustina examenul de verificare a cunostintelor la finalul acestora.

Ordonanta a fost adoptata de Guvern luna trecuta, la solicitarea Comisiei Europene, tocmai cu scopul de a creste gradul de profesionalizare a judecatorilor si procurorilor. Insa in locul unei decizii ferme si rapide privind eliminarea accesului in magistratura pe usa din dos, ea a permis in continuare modalitatea de numire fara concurs pina pe 1 iunie 2008, moment de la care este abrogata.

Statutul magistratilor prevede ca numirile in functii de procurori si de judecatori se pot face pe cale ordinara (dupa absolvirea cursurilor de doi ani ale INM si un an de stagiu), calea cea mai dificila, sau extraordinara (prin concurs, pentru juristii cu vechime de peste cinci ani, sau doar prin interviu, pentru cei cu vechime de peste zece ani).

Aceasta ultima metoda prevedea ca, dupa concurs sau dupa interviu, admisii sa urmeze niste cursuri de formare profesionala si apoi sa dea un examen de absolvire a acestora. Ordonanta prevede insa abrogarea imediata, inca din 8 octombrie 2007, atit a cursurilor, cit si a examenului ulterior.

In acest fel, a explicat directorul INM, vom avea magistrati de slaba calitate, admisi doar in urma unui interviu sumar in care, uneori, membrii CSM ii ajuta pe candidati sau chiar raspund in locul lor. Selegean a prezentat in sprijinul acestei aprecieri citeva interviuri care au avut loc in vara acestui an, publicate si comentate de un judecator pe site-ul juridice.ro.

Aceste exemple dovedesc excesiva ingaduinta a CSM atunci cind a admis candidatii.

De pilda, un candidat intrebat de presedintele CSM, Anton Pandrea, despre cauzele de incompatibilitate in civil si in penal a raspuns senin: „Nu stiu, lucrez in penal“. Cu toate acestea, candidatul a fost admis si a devenit judecator.

Mihai Selegean, directorul INM, a apreciat ca CSM admite foarte multi magistrati prin interviu din cauza ca sint „presati de sistem“, adica de numarul mare de dosare aflate pe rolul instantelor. „Ar trebui insa ales raul cel mai mic, adica ocuparea posturilor vacante pe timp mai indelungat, dar cu oameni de calitate“, a conchis Selegean.

In replica, Biroul de presa al CSM spune ca „apeleaza la procedura numirilor in magistratura pe baza de interviu doar in situatii exceptionale, justificate de deficit major de personal”.

Directorul INM nu este insa convins de situatia exceptionala care ar reclama admiterea in magistratura a unor juristi slab pregatiti. El spune ca la nivelul instantelor sint vacante doar 270 de posturi, dintre care 180 sint rezervate absolventilor INM. El a criticat si faptul ca CSM a transformat “exceptia” interviului intr-o adevarata regula.

O statistica a INM spune ca, din 2005, numarul magistratilor admisi prin concurs de CSM a scazut constant (210 in 2005, 28 in 2006 si doi in 2007), in timp ce a crescut exponential cel al candidatilor admisi in urma interviului (10 in 2005, 68 in 2006 si 102 in 2007).

Mai mult, Selegean a observat ca, daca in cazul absolventilor INM, acestia sint repartizati strict la Judecatorii, cei admisi prin interviu pot fi judecatori chiar si la Curti de Apel, instante superioare primelor.

integral in Cotidianul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro