„Bank of America”, sparta de hackerii din Constanta
Cea mai mare banca din Statele Unite ale Americii a fost „sparta” de patru hackeri din Constanta. Mihai Ghiata (18 ani), Claudiu Matei (24 ani), Dan Balan (27 ani) si Ionut Gabriel Fotu (24 ani) au creat in luna aprilie 2004 o pagina de Internet pe care au atribuit-o liderului de pe piata financiara din SUA, „Bank of America”.
Ei au obtinut date despre clientii bancii, in special despre cei din Statele Unite. Au cumparat blankuri (carduri in alb) si aparatura electronica de citire a cartilor de credit, confectionand astfel carduri false, pe care le-au utilizat in diverse locatii din Constanta. Hackerii retrageau sume rezonabile pentru deponentii americani, in jur de 1.000 dolari de pe fiecare carte de credit.
Orientandu-se dupa IP-urile calculatoarelor, „Bank of America” a sesizat autoritatile romane despre frauda care porneste din tara noastra. Politistilor de la Centrul de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Constanta le-a revenit sarcina de a monitoriza activitatea hackerilor, care fusesera identificati. Filajul a durat pana ieri, cand politistii au intrat peste ei.
Toti au fost prinsi la treaba: unii in apartamente inchiriate, altii la ei acasa. Aparatura ultraperformanta pe care lucrau hackerii a lasat anchetatorii cu gura cascata. Cei patru au fost prezentati, ieri, Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta. Procurorii le-au aplicat interdictia de a parasi Constanta pe timp de 30 de zile.
Daca vor fi gasiti vinovati, ei risca o pedeapsa de 15 ani de inchisoare. Anchetatorii nu au stabilit prejudiciul creat de hackeri, dar au apreciat ca au fost furate sume astronomice. Doi dintre hackeri, Claudiu Matei si Dan Balan, sunt vechi in meserie, ei deprinzand tehnica sustragerilor bancare din Spania, unde au operat o perioada.