Sari direct la conținut

Popularul spot pentru coniacul Unirea a fost oprit de CNA

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) considera ca reclama Unirea incurajeaza comportamente daunatoare sanatatii sau sigurantei populatiei.

Surprinzator! Decizia Consiliului ataca cea mai populara campanie din ultimul an, castigatoare a unui premiu Effie (cea mai eficienta campanie pentru bauturi alcoolice), nominalizata la festivalul Ad’Or si plasata pe primul loc de catre clientii publicitari in studiul AdMarket.

Dupa 1047 de difuzari ale spotului, CNA a constatat brusc, fara sa se consulte cu vreo autoritate a industriei publicitatii, ca reclama, atentie!, „stimuleaza comportamente daunatoare sanatatii sau sigurantei populatiei”! Ciudat! Interzicerea spotului (printr-o adresa CNA catre televiziuni care cere oprirea „de indata”) a venit la o zi dupa ce un functionar de la Inspectia Muncii a declarat

intr-o

conferinta de presa ca reclama nu respecta principiile de disciplina in munca, promovand consumul de alcool in timpul programului! Totusi, Ralu Filip, presedintele CNA, spune ca decizia nu are nici o legatura cu sesizarea inspectorului si ca reclama era de mai mult timp in atentia Consiliului. Incredibil! CNA spune ca spotul incurajeaza consumul de alcool la locul de munca si in spitale.

Ralu Filip explica: „S-a luat in calcul potentialul sugestiv al reclamei. Se sugereaza ca muncitorii din serviciile publice pot bea si pun astfel in pericol siguranta populatiei.” Fara temei! Agentia de publicitate Next/Cap, autoarea campaniei, considera ca decizia CNA este lipsita de temei.

„Nu exista nici cel mai mic element care sa arate ca se bea in timpul serviciului sau sa sugereze acest lucru”, argumenteaza Cristi Grigorescu, director de media Next/Cap. „Faptul ca se bea la spital nu dauneaza sanatatii, pentru ca nu se prezinta un consum excesiv si nici nu i se da de baut bolnavului.

Mai mult, tot ce se intampla aici – accidentul de munca, intreruperea curentului, internarea in spital – nu sunt cauzate de consumul de alcool”, completeaza Grigorescu. Membrii CNA nu stiu sau se prefac ca nu stiu ce inseamna o creatie. Ironia si exagerarea sunt mijloace folosite nu numai in publicitate, dar si in literatura, presa, film (domenii familiare membrilor CNA).

Spotul a fost acuzat ca promoveaza un mod de viata indolent. „Clipul arata niste fapte din viata. Faptul ca la emisiunile de stiri se prezinta parlamentari dormind in sala inseamna ca se promoveaza lenea?”, se apara Cristi Grigorescu.

„Serialul Bundy ironizeaza modul de viata american, dar nu putem spune ca promoveaza acel comportament lenes al personajului principal”, continua reprezentantul Next/Cap. La tribunal! Agentia spera ca CNA va reveni asupra deciziei.

Mai ales ca intreruperea difuzarii atrage pierderi financiare ale agentiei si posibile scaderi ale vanzarilor de coniac Unirea (s-a dovedit ca vanzarile au fost influentate masiv de reclama). In caz contrar, nu este exclus ca agentia sa dea in judecata CNA si sa ceara anularea deciziei.

Scandalos! Daca urmarim (i)logica forului, multe reclame TV ar trebui sa fie interzise, pentru ca fie „stimuleaza comportamente violente”, fie „promoveaza o atitudine vadit antisociala” sau pun in pericol siguranta populatiei. Individul care arunca o masina de spalat in plina strada (spotul Altex) poate genera accidente periculoase.

Pustanii care fac cascadorii cu masina doar pentru a recupera o cutie de Montain Dew le pot da idei baietilor de cartier. Spotul Pepsi (constructorii de zgarie-nori) ar promova si el incalcarea normelor de protectia muncii, pentru ca personajele isi risca viata in timpul serviciului, incercand sa prinda sticla de racoritoare.

Puscariasii din spotul „6/49″(Loteria Nationala) ii pot incuraja pe fratii Nutu si Sile Camataru sa evadeze din arestul Politiei. Dincolo de aceste ipotetice situatii (imaginate de Capital), presedintele CNA ne-a declarat ca si reclama pentru Rachiu Aprig de Calnau (tot Next/Cap a realizat-o) ar putea fi pusa in discutie, pentru ca alcoolul e prezentat ca un sedativ al celui care se tatueaza…

In absenta unor motivatii convingatoare, decizia CNA pare cusuta cu ata alba. Sa fie „croitorul” vreo agentie invidioasa pe ascensiunea lui Next/Cap? Sau vreun concurent al marcii Unirea?

Petre Barbu, Petrisor Obae

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro