O noua politica de curs

Sa distingem o politica de curs care subventioneaza exportul (prin „devalorizare competitiva”) de una care il dezavantajeaza prin apreciere excesiva a monedei nationale

Piata valutara a cunoscut fluctuatii de mare amplitudine saptamana trecuta; miscarea de apreciere a monedei nationale a fost nemaiintalnita – de circa 4% fata de pragul de 41.000 lei pentru un euro. Am luat acest nivel intrucat el se situeaza la jumatatea intervalului evocat de oficialii BNR la inceputul anului (39.000-43.000) si a dominat piata valutara in ultimele luni.

Sunt cateva ratiuni care au decizia BNR. Cea mai semnificativa este logica trecerii la regimul monetar de tintire directa a inflatiei – care cere ca obiectivul de inflatie sa devina prioritar pentru banca centrala. Altfel spus, BNR ar fi despovarata de alte obiective, intre care si urmarirea unui anumit nivel al cursului de schimb.

Comunicatul BNR vorbeste despre „intarirea” politicii monetare, care ar putea sa sune straniu unora, avand in vedere scaderea simultana a dobanzii de interventie.

Dincolo de faptul ca aceasta scadere trebuie pusa in relatie cu diferentialul inca foarte mare de dobanda, „intarirea” politicii monetare se refera la eficacitatea acesteia, la capacitatea de a face fata unor miscari de capital speculative mari.

Cursul mai flexibil ar trebui sa descurajeze, intr-o anumita masura, capitalul speculativ ce este atras de diferentialul mare de dobanda si stabilitatea cursului de schimb. Totodata, banca centrala ar capata mai mult spatiu de manevra in politica monetara prin diminuarea efectelor miscarilor de capital asupra lichiditatii in piata – efortul de sterilizare s-ar reduce considerabil.

Alt motiv deriva din obligatia de a continua liberalizarea contului de capital, in perspectiva intrarii in Uniunea Europeana. Potrivit calendarului actual, operatiuni pe piata monetara ale nonrezidentilor ar trebui sa fie liberalizate in aprilie 2005. Ma numar printre cei care pledeaza pentru amanarea acestui pas.

Dar daca nu se ajunge la o intelegere cu Bruxelles-ul in acest sens, flexibilizarea pietei valutare merge in intampinarea pasului privind contul de capital. Asa cum am amintit mai sus, este vorba de descurajarea capitalului speculativ.

In sfarsit, o ratiune poate fi dorinta de a combate presiuni inflationiste observabile in ultimele luni, care isi au originea in cresterea preturilor la produse de baza (titei, otel, ciment etc.), venituri individuale mai mari, executia bugetului public in ultimul trimestru al anului.

Se impun unele observatii privind decizia BNR. Ea invalideaza politica de curs anuntata pentru acest an – de apreciere reala de 2%-4% a leului fata de cos. Evolutii pe diverse piete au facut din ce in ce mai greu pentru BNR sa deprecieze leul in ultimele luni ale anului. Presiunile inflationiste, ca si revenirea in forta a euro (fata de dolarul SUA) au inclinat balanta spre o anumita decizie.

Dar aprecierea leului fata de cosul valutar, fata de euro, inclusiv in termeni nominali, prezinta dezavantaje ce nu trebuie subestimate. Comunicatul BNR vorbeste de castiguri de productivitate.

Oricat de importante ar fi acestea, o apreciere puternica a leului reduce din capacitatea intreprinderilor autohtone de a aloca resurse pentru restructurare, pentru inovare, intr-o perioada critica – ce precede intrarea in UE.

Aici se cuvine sa facem distinctie intre o politica de curs care subventioneaza exportul (prin „devalorizare competitiva”) si una care il poate dezavantaja prin aprecierea excesiva a monedei nationale.

Daca si sub presiunea unor intrari de capital masive, leul se va aprecia puternic in anii ce vin, numeroase intreprinderi autohtone vor trece prin momente grele. Riscul cel mare este de a le eroda competitivitatea, de a induce asa numita „Dutch disease” (vezi editia JN, 11 august).

Un alt dezavantaj al unei flotari libere a leului, impreuna cu liberalizarea contului de capital si „tintirea inflatiei”, este variabilizarea crescuta a activitatii economice. Economia romaneasca are inca rigiditati importante, pe latura ofertei si a mecanismului de preturi (salarii), care nu vor disparea curand.

Asemenea rigiditati, atunci cand se urmareste cu consecventa stabilitatea preturilor, vor induce fluctuatii in activitatea economica; va aparea si riscul impovararii excesive a bugetului public in cazul nevoii de ajustare la diverse socuri, interne sau externe. „Eliberarea” politicii monetare s-ar face, deci, cu pretul impovararii celei bugetare!

De aceea, examinarea chibzuita a circumstantelor actuale si posibile (probabile) imping catre anumite alegeri din partea BNR. In opinia mea, o flotare completamente libera a leului nu este bine-venita.

Si daca se mentine intentia de trecere la regimul de tintire directa a inflatiei in 2005, varianta se cuvine a fi foarte „soft” tinandu-se cont de cerinte de ordin logistic si contextul economiei romanesti. Totodata, avem nevoie de o consolidare a finantelor publice intr-o perspectiva pe mai multi ani (de introducere a programarii bugetare multianuale).