Sari direct la conținut

Prezidentiabilii

Evenimentul Zilei

Confruntarea de la Antena 1 dintre principalii prezidentiabili nu a avut cistigator. Adrian Nastase, imbracat impecabil, zimbind nefiresc si usor crispat, a fost bine pregatit si a raspuns ca un premiant la toate intrebarile. A jucat rolul liderului de elita, care vorbeste ingrijit, cu dictie si care stie in detaliu tot ce se petrece pe scena birocratica a Uniunii Europene.

Responsabil fata de cel in umbra caruia a crescut, Adrian Nastase a incercat sa-l apere pe Ion Iliescu de atacurile adversarilor sai, fara a cadea in polemici. Superior, vorbind de sus despre problemele romanilor, refuzind sa admita ca poate face greseli, Adrian Nastase a vrut sa intruchipeze, in acelasi timp, europeanul educat si liderul autohton care se apleaca asupra problemelor oamenilor.

Situindu-se insa prea sus, primul-ministru nu a reusit sa-si umanizeze statisticile, sa convinga de faptul ca stie cu adevarat ce greu se traieste dintr-un salariu mediu si ce complicat este, intr-o economie ramasa subdezvoltata, sa gasesti un loc de munca.

Asezindu-se de la inceput deasupra alegatorului simplu, pe principiul ca oamenii nu vor sa aiba conducatori dupa chipul si asemanarea lor, Adrian Nastase a lasat impresia de artificial, avind raspunsuri gata pregatite pentru toate intrebarile.

La polul opus, Traian Basescu a afisat imaginea liderului “din popor pentru popor”. Imbracat obisnuit, fara eleganta celui care ar cauta sa seduca electoratul feminin – care se hotaraste ultimul cui da voturile -, Traian Basescu a venit la intilnirea televizata ca la orice alta intilnire.

Zimbind sugubat, fara sa-si caute cuvintele, replicile sale au fost ca ale oricarui om revoltat de coruptia, hotia si saracia din tara. Umorul lui spontan a suplinit strategia pregatita cu minutiozitate de principalul sau adversar. Sigur pe el, Traian Basescu a refuzat insa cu prea multa usurinta timpul oferit pentru dreptul la replica.

De aceea rolul liderului obisnuit pe care il joaca Traian Basescu nu pare sa aiba in spate si un plan de bataie. Numai asa se explica gafa cu homosexualii, asumata ca atare de liderul PD, dar repetata fara abilitate de acesta si exploatata de PSD. Traian Basescu este un om obisnuit: greseste, recunoaste ca greseste si stie sa spuna “imi pare rau”.

Traian Basescu este un lider in care se pot regasi multi romani.

Replicile taioase, acuzatiile la obiect, strategia de presedinte care vrea sa puna coruptia acolo unde ii este locul, adica printre amenintarile la siguranta nationala, i-au accentuat lui Traian Basescu imaginea de “lider din popor pentru popor”.

Spontaneitatea pe care s-a bazat si la emisiunea de vineri il face pe Traian Basescu sa piarda puncte importante, fiindca lipsa de strategie in ordonarea temelor de campanie se vede tot mai clar, iar imaginea de om obisnuit s-ar putea transforma din calitate in handicap.

Ceilalti doi prezidentiabili, prezenti la Antena 1 pentru a-l proteja pe Adrian Nastase de o confruntare directa cu Traian Basescu, s-au aflat, cum era de asteptat, in opozitie. Vadim Tudor nu a mai fost liderul justitiar de altadata, ci un personaj instabil, care nu-si poate controla reactiile.

Imaginea de lider cu pumnul de fier a fost inlocuita cu aceea a unui barbat depasit de situatie, care nu-si mai gaseste nici locul, nici cuvintele. In schimb, Marko Bela a stiut sa pastreze in echilibru pozitia UDMR, formatiune care s-a aratat gata sa guverneze cu invingatorul, indiferent ca acesta va fi PSD+PUR sau Alianta PNL-PD.

Elegant, bine pregatit, Marko Bela si-a demonstrat versatilitatea fara greutate, gasind argumentele necesare la momentele potrivite pentru a ridica mingi la fileu atit lui Adrian Nastase, cit si lui Traian Basescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro