Sari direct la conținut

Medic chirurg din Brașov, condamnat cu suspendare pentru luare de mită de la pacienți

HotNews.ro
Șpagă la medic în spital, Foto: Roman Romaniuk | Dreamstime.com
Șpagă la medic în spital, Foto: Roman Romaniuk | Dreamstime.com

​Chirurgul braşovean Sorin Baloş a fost condamnat de Tribunalul Braşov la 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 4 ani, pentru luare de mită de la pacienți, anunță Agerpres.

Acesta ar fi fost surprins de anchetatori primind 8.000 de lei de la rudele unui pacient operat, după ce, anterior, ar mai fi primit încă 2.000 de lei.

Chirurgul braşovean Sorin Baloş a fost prins în flagrant la începutul lunii noiembrie 2021, într-o clinică privată din Braşov, în timp ce primea mită pentru o operaţie pe cord deschis.

„Condamnă pe inculpatul Baloş Sorin la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (3 acte materiale, privind pe pacienţii Voiculescu Doina, Gheaţă Minodora şi Preda Eftinia). În baza art. 62 C.pen., aplică inculpatului Baloş Sorin, pe lângă pedeapsa închisorii, şi pedeapsa amenzii penale în cuantum de 14.000 lei (200 zile amendă x 70 lei /zi). În baza art.66 alin.1 lit. a, b, g Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a mai exercita profesia de medic în unităţile spitaliceşti de stat, cu excepţia situaţiilor de urgenţă pe o perioadă de 1 an, în condiţiile prevăzute de art.68 Cod penal. În baza art. 65 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b, g Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a mai exercita profesia de medic în unităţile spitaliceşti de stat, cu excepţia situaţiilor de urgenţă ), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 alin.3 Cod penal. 2”, se arată în hotărârea Tribunalului, publicată pe portalul instanţelor.

Foto: Dreamstime.com.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro