Splendoarea Evenimentului suprimat

Ultima stire spune ca Evenimentul Zilei a fost suprimat. O regula veche stabileste ca sangele presei curge usor si se pierde printre picioarele unei asistente fara sentimente. Intr-adevar, spectacolul se repeta prea des. Un ziar se face repede si se desface la fel.

Urmand traiectoria meteoritilor din cer si durata ingusta a randurilor scobite in hartie de redactori cu rasuflarea taiata, ziarele traiesc alandala si scurt. Ele mor sau sunt omorate ca valuri de infanteristi secerate. Inevitabil, in masa si anonim. Cineva sau ceva pune capat vietii ziarelor: patronii, scrisul rau, indiferenta publica.

Inainte chiar de a porni la drum, un ziar si ziaristii lui sunt obisnuiti cu viata scurta: articolele traiesc o zi, uneori mai mult, niciodata prea mult. Evenimentul Zilei a contrazis, insa, din rasputeri aceasta formula care spune ca presa e zumzetul fara continut al uzurii cotidiene. Evenimentul Zilei a fost altceva si din acest motiv a murit altfel.

Caci Evenimentul Zilei a fost intruchiparea viitorului, imaginea clipei ce urmeaza, a timpurilor pe care Romania le poate doar visa, fara sa stie daca ele se vor transforma in viata sociala.

Ce ne cocea echipa EZ ?

Un obicei rau si servil ne face sa privim mereu spre 2007, anticipand prefacerea intregii lumi romanesti in vis european – o forma legala de utopie in care ni se ingaduie sa varam frustrari reale. Intre timp, lasam sa cada sub tarnacop capete de pod pe care mortarul e inca proaspat.

Evenimentul Zilei ducea undeva, ca un pas pe care altcineva l-a facut pentru noi, ca un cap de pod spre viata in sfarsit vie, critica, zvantata de scleroza. Viata pe care Romania o asteapta, punandu-si problema, mereu si gresit, in termenii imprumutului extern sau ai importului integral.

Aceasta forma de viata aparuse in mintile, in scrisul si atitudinea unui grup de oameni tineri: pe culoarele lungi ale redactiei Evenimentului Zilei.

Aici se afla intelesul tragic al suprimarii Evenimentului Zilei: in capacitatea reinnoita a lumii romanesti de a curma, prin mijloace mereu diferite, viata unui grup care risca sa puna bazele unui fel de a gandi si trai diferit de norma saraca si ascunsa a vietii generale.

Ce sport practica echipa R ?

Sa-i privim cu atentie pe suprimati. Sunt vreo 30 de oameni. Ce i-a facut sa fie o masina de produs exceptia de la Romania e greu de spus. Probabil o lunga istorie a refuzului, un resentiment adanc, aproape nevrotic, impotriva chefului de tavaleala pe care principiile romanesti il confunda cu echilibrul. Important ramane altceva.

Echipa de la Evenimentul Zilei a lucrat cu amanuntele mici si figurile grele ale vietii politice, dar a desenat schita unei lumi care n-a apucat sa se nasca. O generozitate de extractie pur pasoptista a facut din acesti oameni un mare temei de optimism.

Daca asemenea oameni exista si daca principiile lor sunt vii, inseamna ca tara in care traiesc ei are o sansa, n-are cum sa iasa rau si nu se poate inscrie pe culoarul gresit. Asa a si fost si, daca nu mai e asa, isprava e a celor ce nu vor sa deranjeze circumstantele murdare din care scot bani. Cum spuneam, Evenimentul Zilei a fost suprimat. Autorul e cunoscut: Ringier.

Prin urmare, nu e nimic de cercetat aici, in afara de morala acelor companii occidentale care inteleg ca pot face, si in Romania, deal-urile si escapadele la care, acasa, nici macar nu pot visa.

E un obicei raspandit, practicat cu voiosie scabroasa in Asia de Sud-Est sau in Africa, unde gangsteri locali si clientii lor occidentali incheie aliante, fac afaceri, impart profitul, iar in caz de esec trec paguba la datoria publica. Acest sport, vecin moral cu turismul sexual, explica de altfel o felie groasa a datoriei tarilor lumii a treia.

Acea datorie pe care generosii si fraierii grupurilor occidentale de presiune o cer apoi anulata, in cursul unor mari simfonii de protest stradal.

Numele de pe placute

Evenimentul Zilei a reusit un act antigravitational. 30 de oameni au intemeiat din mers o societate in care totul s-a scris romaneste, dar nimic romanesc nu s-a prelungit pentru a deveni viciul de baza al unei institutii false. Prejudecatile, nostalgia, urzeala si resemnarea sunt piesele noastre de rezistenta. Evenimentul Zilei le-a refuzat fara premeditare.

Un mecanism misterios si sigur ca un instinct a adus la acest ziar oameni convinsi ca au menirea de a fi altceva decat confirmarea bolilor romanesti ale fiintei. Grupul si-a pus, de buna seama, la un moment dat, problema nationalitatii. Romani? Foarte romani, dar din alt timp.

Patrioti ai prezentului si proiectanti ai virtutilor la care societatea va acosta cine stie cand, redactorii de la Evenimentul Zilei au toate calitatile pe care ONG-urile le prescriu cu o suficienta naiva, prea slaba pentru a lasa urme pe pamant.

Adevarata pierdere trebuie masurata in zadarnicirea proiectului uman pe care echipa Evenimentului Zilei l-a trait, mai intai sub conducerea lui Cornel Nistorescu si, apoi, atat cat i s-a ingaduit, sub coordonarea curajoasa a mai tanarului Dan Cristian Turturica. Sa nu ramanem la numele de pe frontispiciu.

Carol Sebastian a continuat, fara invitatie si fara sponsor, sa traiasca pentru a privi in ochi politicieni pe care i-a lasat in tremur nervos si scheme de politicianism primar carora le-a surpat centrul. Gelu Trandafir a reparat in fiecare minut de lucru zecile de ani de dogmatism provincial care au defilat pe holurile Casei Scanteii.

Dan Tapalaga s-a batut cu rabdarea mereu entuziasta a unui pusti care a inteles din calcule facute acasa, in mansarda, ca trupa celor ce conduc mersul Romaniei e o rasa care isi merita rasismul. Andreea Pora si Sabina Fati au venit cu obiceiul de a fi sincere si au cerut aceeasi sinceritate unei lumi aplecate spre jocuri duble la cub.

Pe cine sa mai laud? Pe Christian Levant si Nicoleta Savin, pe Ovidiu Simonca si Radu Busneag, pe Oana Radulescu si pe altii, care nu pot intra la „si altii”. Pe cei ce au colaborat din afara, atrasi magnetic de promisiunea gandirii libere: Armand Gosu si, de peste mari si tari, strainii pe care multi romani ii pot invidia pentru nationalismul luminat: Tom Gallagher si Mark Percival.

Semnaturile lor stau acum pe placutele de identificare asezate deasupra gropii comune sapate cu utilaj modern si moravuri vechi de Ringier.

Fuga de Apa – Portret istoric

Despre ziaristii de la Evenimentul Zilei trebuie vorbit cu grija, respect si luare aminte. O vreme ei au reusit sa fie Romania pe care au asteptat-o degeaba parintii lor. Fiindca a venit vremea sa vorbim despre miracolul uman si starea de spirit, despre duhurile vesele si constructive care au alergat fara oprire pe culoarele Casei Presei, la etajul doi, trebuie sa facem portrete. Nu fotografii.

Ele nu pot retine decat ceva din stress-ul fara sfarsit al acestor ziaristi care au indrazit sa pazeasca in scris moravurile romanesti si metastaza lor fecunda in pavilionul patronat de grupul Iliescu-Nastase. O fotografie poate face prea putin. Portretul sufletesc si mental spune incomparabil mai mult.

Am vorbit, deja, in fuga despre modelul de viata pe care acesti oameni l-au practicat, cu stralucire futurista, in numele esecurilor fara sfarsit cu care s-a obisnuit si acomodat societatea romaneasca. Ramane ceva de spus despre portretul istoric al echipei de la Evenimentul Zilei. Adevarul e ca acesti oameni, cei vreo 30 plus flacara care i-a insotit, fug si sunt fugariti de mult.

De 40 si ceva de ani, de cand sunt fugarite modelele lor putine: episcopi greco-catolici, Radu Paraschiv (cine?!), Doina Cornea si femeia din statia de tramvai care tocmai a dat Evenimentul Zilei unei cunoscute, la citit, prin tehnica ziarului pasat pe care a pus-o la punct mandrul sistem de pensii pesedist. Dar redactorii de la Evenimentul Zilei sunt fugariti si personal.

Ca si cei din istorie, ca si cei din suveica de pasat ziare, echipa de la Evenimentul Zilei e urmarita tot de cavalerii puhavi si balbaiti care s-au priceput atat de bine sa strice bunul mers al umanitatii romanesti. Fie ei inaintasi, fie practicanti in carne, oase si demnitati a ceea ce numim azi PSD. Numai ca redactorii de la Evenimentul Zilei sunt fugariti in alt ritm si cu alta cadenta.

Priviti-i o clipa si veti regasi implacabilul si oroarea acelor cosmaruri in care apa urca, iar cei in primejdie fug in alta camera si, apoi, in alta, si in alta, pana cand nu mai e loc uscat. Asta li s-a intamplat, ani in sir, celor ce au fost redactori la Evenimentul Zilei, pana cand Evenimentul Zilei a devenit un ziar fara ziaristi.

Cei 30 au fost fortati sa caute adapost in locuri mereu mai stramte. De la cutare ziar la firmele de prestigiu: Europa Libera si BBC. Cand Europa Libera a pierdut prea mult din buget si s-a restrans, ei au venit la Evenimentul Zilei. Cand BBC a devenit PeSeDocil FM, ei au curs spre Evenimentul Zilei. Dar apa a crescut mai departe.

Au ramas fara Nistorescu si au urcat, alaturi de Turturica, o camera mai sus. Apa a urcat iar, amestecata cu ulei Ringier. Nu mai era loc.

Cei ce au trait cu pasiune si au facut din cititorii lor oameni bucurosi sa se bage, sa gandeasca, sa se certe, sa aleaga, sa desparta apele si sa cantareasca uleiurile, sa se mire si sa inteleaga, sa fie cetateni fara sa fie intepati, sa fie intepati doar de revolta si sa se revolte din dorul dupa lucruri normale – lor li s-a spus ca nu e nevoie de ei. Pentru romani e bun altceva si altcineva.

Pericolul era prea mare. Natia putea reusi.