Documentar german despre Romania la Stuttgart: „Tara in care m-am nascut”
Saptamana trecuta, la Stuttgart, a fost prezentat sambata si duminica documentarul despre Romania „Tara in care m-am nascut”. Un film de 75 de minute, cu Ion Sapdaru, realizat in Germania (2002) in regia lui Marc Becker si Hansi Breier. Un film cu iz de legenda despre Romania, Est si Vest, Dumnezeu si lumea de ieri si de azi.
Doi calugari pelerini calatoresc „printr-o tara numita Romania”. Curiosul novice pune mereu intrebari dascalului sau spiritual, despre oamenii intalniti si locurile pe care le strabat. Acesta il initiaza, prin povestile lui despre calugari, biserici si comunisti.
Ajunsi la mare, calugarul mentor evoca Geneza Lumilor, a impartirii divine a harurilor la diferitele popoare, romanilor fiindu-le daruit „pastoritul”. Pe fondul de legenda, oamenii din Romania intalniti in peregrinarile lor de cei doi calugari, isi povestesc pataniile, dorintele si sperantele de viitor.
Scenariul filmului aduce aminte de faimosul „Numele trandafirului” al lui Umberto Eco. Initierea prin dialog maieutic (intrebare-raspuns), pe fondul unui pelerinaj de cunoastere in spatiul geografic si temporal, este o formula aplicata cu succes in filmul german.
Intentia cinematografica este si ea pozitiva, de explorare a resurselor peisajului istoric, cultural si uman romanesc, in contextul deschiderii actuale spre Europa.