Interviu cu Mihai SORA„Ce vrem sa fie tara asta peste 30 de ani?”
La inceputul acestei saptamini l-am scos pe filozoful Mihai Sora din marginalitatea autoimpusa, discutind cu el despre prezentul acestei tari, despre cum putem sa evitam ratarile prea obisnuite din spatiul romanesc.
Stiam ca Mihai Sora analizase febril si ingrijorat viitorul Romaniei, intr-o carte de convorbiri alcatuita cu Sorin Antohi: Mai avem un viitor? Romania la inceput de mileniu (Editura Polirom, 2001).
Problemele din carte ramin si astazi nevralgice pentru Romania. Stiam ca si in ultimii doi-trei ani, ori de cite ori a fost provocat, Mihai Sora s-a aratat contrariat de absenta unui proiect de lunga durata pentru Romania. In opinia sa, tot ce au facut guvernantii pina acum au fost mici ajustari lipsite de viziune.
Si ultimele interviuri publicate in Locuri comune (Editura Universalia, 2004) il arata pe Mihai Sora extrem de nemultumit de viitorul (sumbru) al tarii.
Rep. Ati mai trait o schimbare de putere, in 1996. Acum, PSD paraseste scena politica si lasa loc Aliantei D.A. Traian Basescu l-a inlocuit pe Ion Iliescu. Avem mai multe sanse si mai multe sperante decit in 1996?
-Sper ca aceasta inlocuire sa fie benefica. In orice caz e binevenita. Cei din PSD nu se asteptau sa piarda puterea.
Rep. De ce?
-Au fost absolut nepregatiti. Nici nu luasera in calcul posibilitatea de a o pierde.
Rep. Unde credeti ca a gresit PSD?
-Analiza va trebui sa priveasca toti cei 14-15 ani care ne stau in spate. As spune ca niciodata n-a fost macar intrezarit, necum vazut interesul de durata lunga. Interesul de durata scurta, al fiecaruia pentru sine, aici si acum, a predominat. Interesul de durata lunga inseamna sa pui, din bun inceput, bazele bunastarii urmasilor.
Interesul general a lipsit total din perspectiva celor care erau la putere, pusi numai pe capatuiala. A fost o imparteala generala a tot ce se acumulase la virf sub comunism. Pe urma, am avut si nenorocirea unei vederi inguste, fara perspectiva istorica, a celui care a fost Ion Iliescu. El nici pina astazi nu intelege sensul proprietatii private.
In intimitate, el spune: „Ce-i aia proprietate privata? E un moft”. Asa raspunde Ion Iliescu. In Romania s-a facut o proasta reforma agrara in 1990, cind au fost reimproprietariti fostii detinatori cu mici portiuni de pamint. Multi dintre cei care au beneficiat atunci de aceste mici portiuni de teren nu mai erau locuitori ai satelor, emigrasera la oras.
Ce sa faca un citadin cu un pogon in satul de bastina? Il lasa de izbeliste, de vreme ce nu-i de nici un ajutor la intretinerea proprie.
Toti cei care au votat orbeste cu Iliescu au o mentalitate de asistat
Rep. In 1990, cum trebuia sa se faca reforma agrara?
-Trebuia sa ai din capul locului dreptul de a vinde aceste terenuri. S-ar fi gasit cumparatori interesati sa constituie mari suprafete, s-ar fi investit in ele bani, ar fi inceput sa fie exploatate. Daca erau exploatate, aveam ochii atintiti spre export. Asa, cu aceasta reforma agrara ratata, avem o biata agricultura de subzistenta, in locul uneia angrenate in circuitul mondial.
Asa-zisa reforma agrara a fost facuta de Ion Iliescu. Prost, cum spuneti.
Rep. Iliescu nu s-a schimbat totusi la ultimul mandat?
-El doar pare ca s-a schimbat. Dar cind ii scapa din gura micile lui perle, iti dai seama ca e acelasi Iliescu. In limbajul controlat el pare schimbat, dar in convingerile intime este acelasi Iliescu: un om perfect pentru momentul 1970. Ala era momentul cind trebuia sa vina el la putere. N-am mai fi avut tirania ceausista.
Ar fi existat o libertate in care s-ar fi putut forma elitele tuturor profesiunilor.
Rep. Dupa alegerile din 1996, ati vorbit in unele articole despre lipsa de coerenta si absenta proiectelor la vechea opozitie, la CDR. Acum credeti ca exista un proiect?
-Nu stiu daca exista un proiect. Pe patru ani nu se poate face un proiect care sa-si merite numele.
Rep. Atit dureaza ciclul electoral.
-Pentru ansamblul clasei politice a unei tari, trebuie sa existe, daca este constienta, un macroproiect de perspectiva, iar microproiectele sint nuantari de un tip sau altul, mai la dreapta sau mai la stinga. Corecturi. Partidele de dreapta permit acumularea, iar partidele de stinga redistribuie.
Rep. Am avut asemenea lucruri in Romania, acumulare si redistribuire?
-N-am avut.
Rep. De ce?
-Pentru ca n-a existat un proiect general, de baza. N-a existat o orientare generala, acceptata de toti guvernantii potentiali. Nici orientarile partidelor n-au fost coerente doctrinar. Au fost partide care au facut o politica de azi pe miine. N-am avut nici guvernari omogene, ci guverne de alianta, care nu au avut eficacitate. Nu stiu din vina cui.
E si rezultatul mentalitatii infantile a marii majoritati a electoratului roman.
Rep. Ce inseamna mentalitate infantila?
-Mentalitatea infantila este mentalitatea de asistat, cea a omului care nu are initiativa si asteapta sa i se dea, crede ca are dreptul sa primeasca. N-are nimeni dreptul sa primeasca nimic, de nicaieri.
Rep. Sint multi, sint putini cei care au o mentalitate de asistat?
-Toti cei care au votat orbeste cu Iliescu au o mentalitate de asistat.
Rep. Cine sint cei asistati?
-Actualii someri si unii dintre pensionari. Eu nu vreau sa-mi injur propria mea categorie de virsta, asa cum a facut Mircea Mihaies, dar in fond sint de acord cu el in aceasta privinta.
Rep. De ce a fost atit de raspindita mentalitatea de asistat?
-A fost o greseala capitala in 1990. Ne-ar fi trebuit un alt tip de conducator decit Iliescu. Clasa politica, in frunte cu Ion Iliescu, a monopolizat puterea.
O constiinta politica pierduta (asa cum a pierdut-o ansamblul populatiei din Romania) nu se poate reface la nivel statal – mai ales intr-un stat centralizat la extrem, cu intreaga putere acumulata la virful unei piramide in interiorul careia canalele de informatie sint blocate.
Se poate reface insa foarte bine la nivel local, unde toata lumea cunoaste pe toata lumea si matrapazlicurile nu pot fi camuflate. Iata de ce trebuia lansat un proiect real de descentralizare, care sa inceapa cu descentralizarea financiara. Pe masura colectarii taxelor, o parte ar fi trebuit sa ramina in administrarea localitatilor.
Partea ramasa la nivel local le revenea oamenilor care se cunosc personal. Intre oameni cunoscuti hotii sint imediat dati in vileag. Si ajungeam sa avem o clasa administrativa corecta la nivel local, din care puteau sa se formeze mai departe oameni cu viziune, care sa puna bazele unei clase politice. Dar, la virf, in 1990, nimeni n-a dorit o reala descentralizare.
PSD si Ion Iliescu tocmai asta au dorit: acumularea, in continuare, a tuturor resurselor la virf si redistribuirea lor clientelara.
Vrem in Uniunea Europeana ca sa ne rezolve altii problemele
Rep. Cum ar trebui sa arate proiectul de lunga durata, de care ati amintit?
-Dupa parerea mea, proiectul de lunga durata ar trebui sa plece de la citeva intrebari simple. Cum vrei sa fie populatia Romaniei peste douazeci de ani? Sanatoasa sau bolnava? Cultivata sau timpita? Apta sa faca fata procesului nou de modernizare sau inapta? Ce voi face eu ca stranepotul meu sa traiasca bine? Acestea sint intrebarile-cheie.
Daca se raspunde corect la aceste intrebari, avem criteriile unui proiect de lunga durata. Nu conteaza ce fac astazi, miine sau poimiine, cu cit mai indexez salariile si pensiile.
Rep. E asa de simplu?
-Da, e simplu, important este sa vrei sa raspunzi cinstit la aceste intrebari. Daca esti om politic iti pui intrebarea: ce vrem sa fie tara asta peste 30 de ani? Daca nu-ti pui aceasta intrebare nu esti om politic.
Rep. Acum exista un raspuns. Vrem sa fim in Uniunea Europeana.
-Este un raspuns imediat si camufleaza altceva: faptul ca vreau sa-mi rezolve altii problemele. Sa vina Uniunea Europeana sa ma conduca, sa ma tina de mina. Iar eu sa ramin in mentalitatea lui „merge si asa”.
Rep. Si cind vom fi in Uniunea Europeana va mai functiona principiul „merge si asa”?
-Da, o vreme va functiona. Trebuie sa fie datul peste labe foarte puternic, de fiecare data, ca sa nu ne putem eschiva. Din acest motiv avem nevoie de un proiect de lunga durata. Dar unde este proiectul propriu care sa te faca sa asuzi?
Rep. Ce ar trebui sa faca omul politic?
-Sa spuna: vreau ca populatia sa fie cultivata, vreau sa intre investitii in invatamint, in sanatate. In invatamint, din punctul de vedere al infrastructurii, sintem la pamint.
Rep. Cine nu si-ar dori scoli mai bine dotate? Dar nu sint bani.
-Nu-i nimic, ramin cu obiectivul (chiar daca sint obligat sa-i amin putin realizarea) si incerc, pina una alta, sa-mi fac o politica de adunare a banilor. Pina acum n-a existat nici un fel de politica in acest sens. Nimeni nu a spus ce se va intimpla cu banii acumulati. S-au acoperit doar gaurile negre din economie. Toate reformele din invatamint sint de tip curicular si nu pleaca de la baza.
Avem nevoie de dotari. Si mai trebuie un alt tip de salarizare. Se fac salarizari in scala Ceausescu. Cei cu munca manuala sint sus, intelectualii sint jos. Trebuie rasturnata scala. Dupa ce ai rezolvat problema salariilor, le spui profesorilor: hai sa vedem ce stii? Nu toti profesorii sint omogeni din punctul de vedere al pregatirii.
Trebuie triati, trebuie facuta o selectie intre cine corespunde si cine nu corespunde. Selectia in invatamint si stimularea oamenilor foarte buni trebuie sa fie o tinta care sa faca cu ochiul absolventilor de virf.
Trei saptamini de cursuri intensive
Rep. Intrebarile dvs., nelinistile dvs. au declansat o dezbatere publica?
-Nimeni nu m-a intrebat nimic. Si mai este o problema pentru care nu trebuie bani. Avem tineri care s-au format in strainatate. Nu putem sa le cerem sa se stabileasca in Romania, sa se intoarca. Ei cistiga in Occident mult mai multi bani decit ar primi acasa. Pe urma, nu sint dotari, s-ar descalifica in sistemul nostru de invatamint. Dar se poate face altceva.
Este perfect posibil sa organizezi o pendulare. Toti au radacini aici, familii, prieteni, toti vin citeva saptamini. Cred ca ar fi foarte fericiti ca in acele doua-trei saptamini cit stau acasa sa tina citeva cursuri intensive la facultati. Ai invatat fizica, vino la facultatea de fizica si fa ce stii, un curs de noutati. Eu am scris de trei ori pe tema asta.
Ca sa provoc, am scris in termeni din ce in ce mai violenti. Niciodata nici un raspuns, nici o reactie.
Rep. De ce?
-Multe locuri sint ocupate de mediocritati. Daca virfurile vin in facultati, apare un termen de comparatie in fata studentilor. Pentru a nu mai fi primejduite, mediocritatile se opun unor comparatii atit de provocatoare. Iata de ce ar trebui organizata pe linie de stat aceasta venire temporara a virfurilor. Venirea lor acasa nu este exploatata in nici un fel in Romania.
Rep. Dar cei care sint buni in Romania de ce nu se vad mai mult?
-Tot din vina mediocritatilor. Eu cred ca sint multi oameni capabili in Romania care se retrag in cochilia lor.
Rep. Chiar si in vremea asta, dupa schimbarea de putere?
-Da, chiar si in vremea asta. Ei au un punct de vedere. Daca li se ofera ocazia, il exprima. Daca nu sint provocati si incurajati, ei nu au suficienta energie ca sa iasa in public.
Rep. Nu sintem intr-un impas? Patru ani, intelectualul a luptat impotriva PSD, a sanctionat abuzurile guvernarii Nastase. Nu a ramas fara obiectul muncii?
-Cred ca intelectualii trebuie sa observe in continuare noua putere, nu trebuie lasata sa faca pasi gresiti. Sa-i taxeze mereu.
Rep. Chiar daca sint in structurile de putere?
-Mai ales atunci trebuie sa reactioneze critic, pentru ca au pirghiile necesare.
Rep. Cum priviti angajarea institutionala a unor intelectuali care au fost in opozitie fata de PSD? Ma gindesc la Andrei Plesu, la Horia-Roman Patapievici, la Mircea Mihaies.
-Eu cred ca e un fapt pozitiv. Intelectualul nu poate ramine in afara preocuparii politice. Deocamdata, nu pot sa le evaluez activitatea. Un consilier, cum e Andrei Plesu, nu-l vezi miscindu-se, iar cei care sint in functiile publice la vedere sint de prea putina vreme ca sa-mi dau seama cum se misca.
Rep. Proiectul de lunga durata de care ati vorbit ar trebuie sa fie de dreapta, de stinga?
-Alternanta dintre liberalism si social-democratie este indispensabila. Peste tot unde exista in modernitate regimuri politice alternante lucrurile merg bine. Cind alternanta se face prea tirziu, cum a fost in Anglia, in timpul lui Margaret Thatcher, s-au creat probleme. Dar o alternanta la patru sau la opt ani e binevenita.
E nevoie de acumulare, dar nu in disperare, si e nevoie de redistribuire, dar nu pina cind se anuleaza orice capacitate de a produce. Nu poti sa faci redistribuire si sa sufoci producatorii.
Banii sa mearga la biblioteci, nu in subventionarea titlurilor de carte
Rep. Ati construit marea colectie Biblioteca pentru toti, ati fost cel care a initiat acel proiect. Existau 52 de aparitii pe an, in fiecare simbata putea fi cumparat urmatorul volum, foarte ieftin. Cum facem acum sa editam si sa difuzam volume necesare cultivarii noastre?
-Volumele trebuie sa ajunga in biblioteci. Aici trebuie statul sa se implice. Reteaua de biblioteci trebuie sa fie marele cumparator al productiei de carte din Romania. Daca rezolvi si problema salarizarii corpului didactic, atunci vei avea si cumparatori privati interesati. La biblioteci, achizitionarea de carti nu trebuie sa se faca printr-o lista trimisa de sus.
Bibliotecile insele trebuie sa-si faca listele de volume. Bibliotecarii sint oameni calificati, stiu ce sa comande, isi cunosc publicul cititor si cartea s-ar vinde in mod real. Reteaua de biblioteci trebuie sa infloreasca in Romania. La noi, nimanui nu-i pasa de biblioteci. Fostul ministru Razvan Theodorescu spunea ca in cultura traim in sistem capitalist, fiecare sa se descurce singur.
In acelasi timp, Razvan Theodorescu a favorizat sistemul acesta al subventiilor de carte, care te arunca in zona arbritrariului. In felul acesta, anumiti oameni, care sint mai zurbagii, ar putea sa nu beneficieze niciodata de subventii, sa aiba sanse scazute de publicare.
Aceasta subventionare a titlurilor ducea la o modificare artificiala a preturilor de vinzare, facea decalaje intre cartea subventionata, dintr-o data mult mai ieftina, si carti echivalente, care traiau din propria lor energie.
Rep. Ar trebui sa se renunte la subventionarea de titluri?
-Da. Nu trebuiau sa fie subventionate titlurile. Singurele lucrari subventionate pot fi: marile instrumente de lucru, lucrarile colective de sinteza, dictionarele si enciclopediile. In rest, toti banii sa mearga la biblioteci. Acum bibliotecile sint in paragina.
Ele au ramas in paragina de pe vremea lui Dumitru Popescu-Dumnezeu care a desfiintat, in anii ’80, posturile de bibliotecar de la licee si scoli generale. Ideea lui Dumitru Popescu-Dumnezeu era ca bibliotecile pot functiona prin generozitatea tinerilor profesori, carora li s-a taiat suplimentul de salariu pe care il primeau ca bibliotecari.
In doi-trei ani, acele biblioteci s-au tranformat in mormane de carti, s-au pierdut si s-au deteriorat volume. Aceasta mentalitate, a lui Dumitru Popescu-Dumnezeu, functioneaza pina astazi – nimeni nu are interesul resuscitarii bibliotecilor scolare – peste zece mii in toata tara.
„Noica evita sa discute despre simpatiile sale legionare”
Rep. Aveti 89 de ani. Ati cunoscut foarte multe personalitati despre care noi citim numai in carti. Putem vorbi despre citiva dintre ei, in citeva caracterizari fulgurante. Eugen Ionescu cum era?
-Era extraordinar. Un om de o sinceritate totala. Stiai pe cine ai in fata ta si te puteai baza pe el fara nici un fel de rezerva.
Rep. Emil Cioran?
-Si el era la fel. Nici Cioran, nici Ionescu nu aveau duplicitate. Emil Cioran a fost impresionat de o vizita la Berlin, in Germania hitlerista, si a scris, fara nici un fel de masura, chestii enorme despre care i-a fost rusine ulterior. N-a fost fatarnic. Ce a scris in Schimbarea la fata a Romaniei sint prapastii. Ulterior, a regretat profund si sincer acele rinduri.
Emil Cioran era de o bunatate extraordinara, de o solicitudine cum rar se poate intilni, care mergea pina intr-acolo incit sa se intereseze la telefon daca cineva care l-a vizitat a ajuns bine acasa, daca nu i s-a intimplat nimic pe drum. Era saritor. Eu am o experinta relevanta. In 1970, am avut o bursa la Paris (eram functionar la Ministerul Invatamintului) acordata de Gabriel Marcel.
Primise un premiu belgian si a facut din el zece burse.
Rep. Gabriel Marcel era obligat sa imparta bursa sau a fost o generozitate?
-Putea sa-si pastreze premiul, dar a dorit sa sustina zece burse. Ministrul Invatamintului de atunci, Mircea Malita, a fost un inger. Stia de bursa si, pentru a-mi usura plecarea, mi-a dat un fel de misiune, sa inspectez lectoratele romanesti din Franta.
Rep. Si acolo v-ati intilnit din nou cu Emil Cioran?
-Il frecventam destul de mult. Si i-am spus odata, in treacat, ca m-a invitat la masa Gabriel Marcel. Si in ziua cind trebuia sa merg la masa, Cioran mi-a dat un telefon si mi-a spus: „vezi ca esti invitat la masa la Gabriel Marcel, sa nu uiti. Si sa fii exact la ora fixata, te rog eu”, mi-a spus Cioran.
Eu nu vad un roman – cind un prieten de-ai lui are o intilnire importanta – sa faca din asta propria lui grija. Cioran a facut-o.
Rep. Va mai dau un nume: Mircea Eliade.
-Eram foarte bun prieten cu el. Ca om era minunat, generos, un tip trepidant, plin de temperament. Cind eram student, am comparat elocinta lui Eliade cu cea a lui Nae Ionescu. Eliade era ca un suvoi debordant, nu statea sa-si aleaga foarte atent cuvintul cu care sa traga la tinta.
Spre deosebire de Eliade, Nae Ionescu vorbea linistit, rar, fara ridicarea vocii si – in momentele culminante ale expunerii, cind era extrem de important – facea o pauza infinitezimala si stateai cu sufletul la gura sa vezi ce va spune. Si spunea exact cuvintul care te interesa. Nae Ionescu nu gesticula, statea asezat la catedra.
Rep. Si de ce Nae Ionescu a fost un model?
-Pentru ca raspundea unor intrebari pe care le aveai. Venea in intimpinarea unor asteptari.
Rep. Eliade prin ce cucerea?
-Vorbea despre India, hinduism, lucruri pe care tu nu le stiai.
Rep. Si cum s-a facut trecerea la simpatia lui pentru legionarism?
-Nu stiu. In Romania era un moment de politicianism, erau acte de coruptie scoase la iveala, afacerea Skoda, de exemplu. Miscarea legionara nu parea sa urmareasca acapararea puterii, ci un tip de daruire, de sacrificiu in beneficiul colectivitatii. Eliade credea probabil ca asta era un fel de regenerare spirituala a neamului.
N-a fost membru al miscarii legionare si a renuntat, s-a delimitat de ea dupa ce Iorga a fost asasinat. El a fost simpatizant legionar in faza Codreanu. Mult mai greu de inteles este ce s-a intimplat cu Noica.
Rep. Ce s-a intimplat cu Noica?
-Noica a scris, in favoarea legionarilor, pina in faza Sima. A fost un militant, a scris foarte fierbinte in favoarea legionarilor.
Rep. Cum a fost Noica mai departe?
-Ulterior, Noica a fost un tip pocait. Regreta. Dar eu am o explicatie pentru aceste intorsaturi ale personalitatii: el nu-si putea stapini intregul, mereu oscila intre intelect si „sufletel”. El mereu a optat pentru ceva, cind pentru suflet, cind pentru spirit. A inceput in stratosfera, senin, pe urma a cazut in legionarism, dupa aceea s-a cait, a avut alte preocupari.
Rep. Cind il vizitati la Paltinis, in anii ’80, ati vorbit vreodata cu Noica de simpatiile sale legionare?
-N-am vorbit. Tema era foarte delicata. Noica o evita.
Rep. Cum era Mircea Vulcanescu? Si pe el l-ati cunoscut.
-Mircea Vulcanescu era un virf de potential. El isi dadea in vileag acest virf de potential numai la cerere. Era toba de carte, se dezvaluia insa numai cind simtea ca cineva avea nevoie de ea. Cind cineva il solicita, descoperea la Mircea Vulcanescu arhitecturi de gind absolut extraordinare. Multe din ele expuse oral, dar ca o catedrala: vibrante. Cred ca Vulcanescu era virful acestei generatii.
Rep. Va e dor de acesti oameni, de Noica, de Eliade, de Cioran, de Eugen Ionescu?
-Erau oameni minunati. Toti.
Rep. Iertati-ma, aveti 89 de ani, cum va priviti sfirsitul?
-M-am gindit la sfirsit, dar nu e obsesie. Sint inca in foarte buna conditie fizica. Umblu cu nemiluita, pot umbla si zece ore pe zi. Il am in minte pe bunicul meu patern. Era taran din Apuseni. Se nascuse in 1840 si a murit in 1939. Avea 99 de ani cind a murit. Era cam pe la sfirsitul lui august. A reparat la car, a lucrat toata ziua, a dat din barda. Si seara a spus: „Tare ma dor salele”.
S-a dus sa se odihneasca si a murit.
Intre 1938 si 1948 ati avut o bursa la Paris. V-ati intors la Bucuresti in 1948, sa va vedeti parintii, si n-ati mai putut reveni in Franta. Comunistii v-au blocat plecarea. Regretati ca n-ati revenit in Franta, ca nu v-ati implinit ca intelectual francez de origine romana?
Nu regret nimic. Tin foarte mult la tara asta. In Franta faceam parte din Partidul Comunist. Venind in Romania m-am trezit din utopie.
Rep. Cum ati trecut prin comunism?
-Am avut limpede in minte o idee. M-am intrebat ce nu pot face. Singurul lucru pe care hotarisem ca nu-l puteam face era sa scriu, adica sa-mi astern gindul pe hirtie. Daca m-as fi lasat o singura data ademenit, ca sa scriu gindul meu, ulterior ar fi trebuit sa scriu gindul celuilalt, sa fac elogiul cine stie cui, apoi sa-mi pun semnatura pe cine stie ce prapastii.
Rep. Si asa ati scapat de rusinea scrisului la comanda?
-Da, am ramas un intelectual care vorbeste cind e nevoie, dar care in general tace.
Rep. Pregatiti o carte pentru tipar?
-Voi trimite la tipar Clipa si timpul pentru a incheia ciclul filozofic inceput cu Sarea pamintului si continuat cu A fi, a face, a avea, apoi cu Eu&tu⪙&ea sau Dialogul generalizat
Ovidiu SIMONCA