Internetul si telefonul mobil ne mananca de vii

Comunicatiile mobile au inregistrat o crestere exploziva in Romania. Practic, in prezent, fiecare al treilea roman are un telefon mobil, care pare sa fi devenit un obiect indispensabil multora, tot atat de necesar ca hrana zilnica.

Este telefonul un drog? Ne adaptam modul de viata comunicatiilor mobile sau le asimilam firesc? In ce masura ne-au afectat comunicatiile mobile si Internetul comportamentul? Suntem aceiasi de acum 10 ani, cand nu aveam acces la asemenea tehnologii? Sunt intrebari la care ne-a raspuns Dan Ghenea, medic specialist psihiatru la Medicover

Timpul liber, o notiune din ce in ce mai perimata

A luat-o tehnologia inaintea evolutiei noastre, a dezvoltarii relatiilor interumane? Este pregatit omul modern, psihologic si fiziologic, sa absoarba valul de noi tehnologii care ne inunda?

Dezvoltarea accelerata a tehnologiei din ultimii 10-15 ani, fara precedent in istorie, a impus o accelerare a ritmurilor biologice, o viata mai trepidanta. Sa luam exemplul stresului, despre care se vorbeste foarte mult si des. Printre altele, stresul inseamna depasirea capacitatii de adaptare si neinscrierea in niste ritmuri biologice.

Bioritmurile nu s-au prea schimbat din Neolitic incoace. Or, ritmul cotidian s-a accelerat mult incepand cu revolutia industriala si foarte mult in anii din urma. Ritmul normal de munca-relaxare este de 90-120 de minute de activitate intensa, alternand cu 10-20 de minute de relaxare.

Acest ritm este dat de substante chimice implicate in metabolism, a caror actiune nu poate fi controlata decat pe durate scurte de timp.

Evident ca, in mediile urbane, ritmul de munca-relaxare nu este mentinut si se creeaza asa-numitele datorii de stres. In societatea industriala traditionala apareau compensari periodice, care anulau datoriile de stres: timpul liber de la sfarsitul zilei, relaxarea de la sfarsitul de saptamana, concediile de odihna anuale.

In societatea post-industriala, mecanismele de compensare nu mai functioneaza, din cauza disparitiei granitelor dintre birou si casa, dintre spatiul public si cel privat. Aceasta disparitie se datoreaza tocmai noilor tehnologii. Cu alte cuvinte, suntem continuu in priza.

Noile tehnologii au impus in mod automat cresterea stresului?

Nu e o fatalitate. E vorba de optiunile individuale. Putem alege sau respinge un mod de viata in care tehnologia dicteaza ritmul de munca si timpul liber. Se pare ca multi opteaza pentru prima varianta. O data cu folosirea pe scara larga a calculatorului, a Internetului, telefonului mobil, viteza de lucru a crescut de trei ori.

Paradoxal, in loc ca timpul de lucru sa ramana constant sau chiar sa scada, s-a marit si el cu 50-60%. Din ce in ce mai multi salariati aleg sa aiba doua sau chiar trei joburi. Pe de alta parte, overtime-ul, adica lucrul peste program, a devenit aproape o obligatie pentru a rezista competitiei si a ramane pe piata.

Totusi, distantele s-au micsorat datorita modernizarii transporturilor si comunicatiilor. Asta presupune economii de timp. Implicit, mai mult timp liber.

Se intampla ca, din cauza noilor facilitati de comunicare, tocmai perioada etichetata ca timp liber, de relaxare, sa fie alocata, intr-o masura crescanda, problemelor de serviciu si problemelor de alta natura (care altadata nu erau personale). Timpul liber este consumat, in buna masura, prin informare si suprainformare.

Suntem expusi unui flux informational care, prost gestionat, poate deveni coplesitor.

Internetul provoaca dependenta si sevraj!

Internetul este o uriasa baze de date, accesibila acum aproape oricui. Accesibilitatea creste competitia. Succesul in multe domenii inseamna gasirea rapida si utilizarea cat mai eficienta a informatiei. Crescand competitia, creste si timpul care trebuie alocat reprizelor de munca, pentru asigurarea reusitei, pentru a nu-i lasa pe altii „sa-ti ia fata”.

Se poate vorbi despre o cursa fara sfarsit, desfasurata la viteze din ce in ce mai mari, pentru accesarea informatiilor?

In general, si cele mai distrugatoare boli se autoepuizeaza prin eliminarea substratului. Se ajunge la un echilibru, cand indivizii mai slabi au fost eliminati, cei ramasi fiind imuni, iar specia se perpetueaza in continuare. Ma rog, n-as miza numai pe asta. Manevram tehnologii a caror forta depaseste, adeseori, posibilitatile noastre de control.

De aceea este bine sa reflectam la niste capcane. De pilda, motoarele de cautare de pe Internet imi pot economisi timpul, gasindu-mi mai repede informatia cautata, dar imi ofera si o serie de informatii conexe, dintre care multe par sau chiar sunt interesante. Accesand aceste informatii dau de altele si tot asa.

Ne putem lasa angrenati in bucla foamei de informatii, care, la un moment dat, devine patologica. Cautarea devine un scop in sine si boicoteaza finalitatea scontata initial.

Exista, in cazuistica medicala, exemple de indivizi care se lasa devorati de foamea de informatii?

Problema este deja definita ca tulburare clinica, iar cazuistica este din ce in ce mai bogata. La ultima Conferinta a Asociatiei Psihiatrice Americane, desfasurata in mai anul trecut, la New York, dependenta de Internet a fost inclusa pe lista bolilor care necesita acelasi tip de abordare ca dependenta de alcool, de droguri sau de jocuri de calculator.

Apare si in cazul dependentei de Internet sindromul de sevraj. Persoana in cauza este nelinistita si manifesta chiar simptome fizice – tremuraturi, nervozitate etc. – in timpul cand nu are la indemana Internetul.

La orice intrebare, cat de simpla ar fi, primul impuls este de a consulta Internetul, chiar daca raspunsul este, de fapt, cunoscut si nu trebuie decat sa te concentrezi pentru a-l formula.

Sindromul Karoshi: mai exista viata dupa munca?

A murit cineva, pana acum, de prea mult Internet? Dar de prea multa munca? Si aici nu ma refer la cei exploatati de altii, ci la cei care se auto-exploateaza.

Dependenta de munca a fost definita ca sindrom dupa ce japonezii au consemnat mai multe cazuri de moarte de pe urma supramuncii. Sindromul respectiv poarta numele Karoshi si se manifesta prin tulburari neurovegetative grave.

Fiecare a auzit de oameni care fug de concedii, iar atunci cand vin din concediu se plang de lipsa de activitate. Efortul de adaptare la cerintele profesionale este continuu in cazul unei persoane hiperactive. Aceasta nu se poate detasa, se gandeste tot timpul la problemele de serviciu. Treptat, relaxarea mentala dispare.

Din punct de vedere biochimic, fiziologic, in organismul unei persoane stresate se produc descarcari in exces de adrenalina si noradrenalina, carora li se raspunde cu supraproductii de serotonina – hormon care induce linistea, somnul. O vreme, acest mecanism poate functiona, in sensul ca omul adoarme bustean dupa o zi grea.

Insa dupa un timp se epuizeaza si rezervele de serotonina, iar respectivul nu mai poate sa se relaxeze.

In faza urmatoare, apar alterari severe de dispozitie, depresiile, anxietatile. Se produc si scaderi in greutate, pentru ca apar stari catabolice, in care organismul „arde” intr-un ritm mult mai sustinut, anormal. Se accentueaza drastic deficientele sistemului imunitar, care este primul afectat in situatii de stres.

Exista terapie pentru astfel de cazuri?

Desigur. Teoretic, in fiecare etapa a bolii exista modalitati de ajutor. Din pacate, de cele mai multe ori, persoana in cauza ramane prinsa, pana la sfarsit, intr-un sistem de gandire care ii face imposibila apelarea la terapie. Sunt oameni care incearca sa-si rezolve problemele fizice care apar pe parcurs.

Se duc la medicul internist si spun „am slabit foarte mult”. Accepta, adica, numai mijloacele „mecanice” de terapie, care sa nu implice o schimbare a stilului de viata.

Ati auzit vreodata, in Romania, de vreo victima a sindromului Karoshi?

Personal, nu cred ca a murit inca cineva, in Romania, de supramunca. Dar Romania este parte a unui proces de globalizare. Deci ne putem inchipui ca toate procesele care au un anumit grad de universalitate ne vor afecta intr-o masura mai mare sau mai mica.

Deocamdata, exista o lupta pe plan psihologic, intre a accepta munca intr-o maniera occidentala si a aborda lumea si viata de o maniera traditionalista. Nici „robotizarea” nu este de dorit, dar nici pasivitatea nu ne ajuta sa fim mai adaptati intr-o lume post-moderna.

Prin pasivitate evitam sa ne afirmam intregul potential, iar daca ne lasam dusi de un ritm mult prea ridicat, evacuam persoana noastra din peisaj, devenim rotite intr-un angrenaj a carui semnificatie ne scapa.

Credeti ca, in ultimii ani, conditiile favorizante pentru aparitia unor maladii de tipul sindromului Karoshi s-au inmultit? Pot fi considerate aparitia Internetului si a comunicatiilor mobile conditii favorizante?

Categoric da. In experienta mea profesionala am intalnit foarte multe cazuri care puteau fi incadrate, fara nici un fel de exagerare, la dependente de munca. Facem pseudoalegeri. Adica decidem dand curs unor impulsuri, fara a constientiza capcanele ce apar uneori, atunci cand te lasi dus de val. De pilda, e foarte tentant sa „adopti” videotelefonul.

Dar trebuie sa te gandesti cum iti va afecta aceasta tehnologie spatiul intim. Comunicatiile mobile si Internetul au modificat modul in care percepem spatiul nostru intim si modul in care ne structuram timpul. O consecinta negativa a rapiditatii comunicatiilor este ca apare o fragmentare a timpului nostru.

Acum doua sute de ani, singurul mijloc de a comunica cu cineva la distanta era de a-i scrie o scrisoare, astfel ca ritmul de comunicare era sub ritmul nostru de viata, adica mai lent decat e de dorit. Astazi, ritmul de comunicare il depaseste pe cel uman. Dispare timpul de reflectie, de aprofundare, ne aflam tot timpul intr-o imensa camera de chat.

Fie ca vrem, fie ca nu vrem, ne aflam, virtual, in compania unei multimi de persoane care au dreptul, fiecare, la cate o particica din spatiul nostru intim. Acest lucru creeaza asteptari nerealiste si te trezesti ca ti se reproseaza nealocarea corespunzatoare a spatiului tau intim de catre persoane care n-au nimic de-a face cu intimitatea ta.

Revenind la separarea dintre business si spatiul personal, acum apar conflicte in ambele sensuri. Putem „fura” din timpul liber, lucrand acasa si transmitand de acasa; in acelasi timp, se creeaza o serie de competitii pe timpul de munca, in sensul ca multi nu inteleg faptul ca n-ai gasit solutii pentru a rupe bucatele din acest timp, pentru a-l aloca lor.

Iubirea de profesie are conotatii sexuale

Cum distingeti intre munca pana la epuizare de dragul muncii si supramunca din necesitate?

Cei din prima categorie adopta ideea ca implinirea inseamna capacitatea de a te pune in valoare cat mai bine pe piata muncii, de a lucra din ce in ce mai mult. Insa, reusind acest lucru, creez conditii pentru aparitia problemelor in relatiile personale, care ajung sa fie redefinite de valorile profesionale.

Amplificam munca pentru a uita de unele dorinte profunde, care vin de departe, din matricea psihica modelata in copilarie.

Business-urile devin surogate de familii. As aminti ca una dintre intuitiile lui Freud, care si-au probat valabilitatea, a fost ca multumirea, implinirea sinelui inseamna doua lucruri: a munci bine si a iubi bine. Munca si iubirea puse in categorii separate, dar pe acelasi plan.

Ei bine, s-a ajuns ca acestea doua sa se amestece, in sensul ca astazi se vorbeste, intr-un sens din ce in ce mai literal, de iubirea de profesie, chiar cu conotatii sexuale. Placerea pe care o extrag din munca ajunge sa inlocuiasca orice alte categorii de placeri.

Chiar si relatiile intime sunt o consecinta a succesului profesional. Trebuie sa te afisezi cu o persoana de succes, cu o anumita notorietate, pentru a-ti demonstra propriul succes.

Dar nu vorbim de tentatii ale tuturor timpurilor?

Sunt tentatii perene, pe care ideologia actuala le ridica de la rangul de anecdotica la rangul de ideal de viata.

Este aceasta evolutie nefireasca?

N-am spus acest lucru. Tendintele mari, date de nota dominanta, pot fi caracterizate ca firesti. Daca insa ma intrebati „este natural?”, atunci pot confirma ca e o problema. Ritmul acesta este artificial. N-as pune binele exclusiv de partea naturalului si raul de partea artificialului. In fond, orice cultura este un artificiu.

Problema e doar daca suntem cu adevarat constienti de alegerile pe care le facem, de modul in care convenim sa utilizam noile tehnologii.

Nocivitatea ideii de autodepasire

Mai avem posibilitatea alegerii libere? Daca trendul societatii cere ca tu sa devii iubitor de profesie pentru a reusi in viata, in sensul in care reusita iti asigura o stabilitate materiala, care sa-ti permita un anume grad de libertate si de confort psihic, ce poti sa faci? Mai poti sa-ti permiti sa fii rebel, de moda veche?

Ganditi-va de cate ori ne punem intr-un an – nu zic intr-o saptamana – intrebarea „ce s-ar intampla daca eu nu as mai face lucrul asta, care nu-mi place?”. Evitam aceasta intrebare, in ideea ca „asa merg lucrurile”.

Ca asa fac toti ceilalti din jurul nostru, ca asa ne indeamna sa facem sotia, mama sau tata. E vorba tot de o alegere cand decidem sa cedam acestui tip de presiune psihologica, chiar daca pare ceva inevitabil, predeterminat. Este adevarat insa ca – si aici ma refer, in primul rand, la copii -, expunerea la un anumit model cultural genereaza o serie de alegeri ulterioare predictibile.

Dar, revenind la ideea stabilitatii materiale, nu trebuie uitat ca ea se ajusteaza permanent, prin raportare la evolutia societatii. Nivelul de bunastare al lumii noastre se dubleaza la fiecare douazeci de ani. Credeti insa ca nivelul nostru de fericire sau de multumire se dubleaza si el?

Este nazuinta fireasca de a face mereu mai mult si mai bine cea care impinge lucrurile inainte.

Exista o perceptie extrem de nociva asupra progresului, care presupune ca noi am fi, intr-un fel sau altul, superiori sau mai cunoscatori, mai bine orientati decat stramosii nostri de acum doua mii de ani. Ideea permanentei autodepasiri este, de la un punct incolo, nociva.

Nociva pentru dezvoltarea personala, care inseamna a-ti descoperi si a-ti asuma limitele si apoi a umple spatiul dintre aceste limite cu semnificatii. Continua autodepasire poate fi asemanata cu o supernova, cu o explozie continua, spectaculoasa in exterior, dar in al carei centru se afla un gol – golul nemultumirii.

Supernova doar consuma, arunca in exterior, nu vine nimic sa umple golul creat astfel.

Cum am putea gasi linia de mijloc, normalitatea? Cum putem impaca adaptarea la evolutia societatii cu agenda personala, fara a ne da peste cap lista de prioritati?

Un raspuns e vechi de cand lumea: dreapta chibzuinta sau, cu termenii de acum, discernamant. Sa-l exersam cat mai des posibil in legatura cu obiectivele noastre. Ce ne dorim noi de fapt si ce este o simpla aliniere la moda? Asta nu inseamna, neaparat, ca de fiecare data trebuie sa luam decizii radicale in ceea ce priveste comportamentul. Dar macar realizam ceea ce facem.

Al doilea raspuns ar fi ca exista calea de mijloc intre agresivitate comportamentala, care inseamna a merge inainte, mereu spre mai mult, fara a-ti pasa de cei din jur, si pasivitate, care inseamna a renunta la dorintele si obiectivele personale. Calea de mijloc este asertivitatea, care inseamna inclusiv a invata sa spui „nu!”.

Cum se gaseste calea aceasta? Exista o reteta pe care o poate urma oricine sau tine de intelepciunea fiecaruia?

Intelepciunea nu este ceva innascut, ci se dobandeste in timp, se invata din succese, din greseli si din interpretarea acestora. Atunci cand sunt intr-un impas, exista doua posibilitati. Pot sa-mi spun ca s-a intamplat asta din cauza conjuncturilor nefavorabile, ca a fost un accident, iar responsabilitatea nu-mi revine.

Sau pot sa-mi spun ca actiunile mele m-au condus la acel rezultat, iar repetarea acelor actiuni va avea acelasi efect.

Codul bunelor maniere pentru telefonul mobil

Comunicatiile GSM au avut un succes impresionant in Romania, unde goana dupa cele mai noi modele de telefoane mobile a devenit un fenomen de masa. Exista o explicatie stiintifica a acestui fenomen?

Mi-e greu sa fac afirmatii transante despre acest subiect, intr-adevar spectaculos si neasteptat. O explicatie plauzibila ar fi aceea ca romanii au aceasta afinitate pentru a-si trai viata ca spectacol, iar telefonul mobil, comunicatiile instant iti pot da senzatia de traire intr-un show continuu.

Ganditi-va ca 80% din populatia oraselor noastre e formata din persoane care au devenit recent sau relativ recent oraseni. Acest mod de a fi in contact cu multa lume e o caracteristica a vietii la sat sau in mahala. E o parte din explicatia culturala a succesului telefoniei mobile.

Putem lua in considerare si destructurarea economica a Romaniei, fapt care i-a determinat pe multi sa devina mult mai mobili pe piata muncii…

Dar acelasi lucru s-a intamplat si in celelalte tari din fostul lagar comunist.

E adevarat. Vorbeam insa de un cumul de cauze. Nici aceasta dorinta de epatare, care vine in concurenta cu celebra invidie simbolizata de capra vecinului, nu este o caracteristica nationala, ci regionala, tine de intreg spatiul balcanic. In Tirana, de pilda, frapeaza numarul mare de spalatorii auto.

Se intampla ca albanezii sa nu aiba ce le da copiilor de mancare, sa le rupa de la gura cum se spune, pentru a avea o masina, si inca una bine intretinuta, nu din necesitate, ci pentru a epata.

Concluzionand, putem afirma ca Internetul si comunicatiile mobile aduc lucruri bune si rele, depinzand de noi in ce masura le asimilam pe unele sau altele.

Aduc noi posibilitati. Transformarea acestora in realitati depinde de alegerile noastre. Asimilarea beneficiilor comunicarii rapide trebuie sa fie insotita de un efort de ajustare a unor conventii sociale. Am salutat aparitia unui cod al bunelor maniere pentru utilizatorii telefoniei mobile. Trebuie codificate situatii care pot genera, altfel, stari conflictuale.

De pilda, cum este privit faptul ca resping apelul cuiva, mai ales daca persoana respectiva este un cunoscut care stie ca numele sau este in agenda telefonului meu? Este oportun sa existe linii directoare pentru metacomunicare, adica pentru modul cum comunicam, nu numai ce comunicam.

Robert Veress