Arheologii egipteni cred că au descoperit cea mai veche mumie găsită vreodată în Egipt / Anunțul făcut de renumitul dr. Zahi Hawass
Egiptologii au descoperit în apropierea capitalei Cairo un mormânt regal care ar putea conține cea mai veche și completă mumie descoperită vreodată în Egipt, potrivit coordonatorului echipei de săpături arheologice, renumitul dr. Zahi Hawass, relatează Reuters.
Hawas le-a declarat joi reporterilor că mumia despre care se crede că are 4.300 de ani a fost găsită pe fundul unui puț cu o adâncime de 15 metri care a fost descoperit într-un grup de morminte găsite recent în apropierea Piramidei lui Djoser de lângă Saqqara.
Mumia este a unui bărbat care s-a numit Hekashepes, ea fiind plasată într-un sarcofag de calcar care a fost sigilat cu mortar.
„Această mumie ar putea fi cea mai veche și completă mumie descoperită în Egipt până acum”, a declarat Hawas, un fost ministru egiptean al Antichităților care este cunoscut în întreaga lume datorită numeroaselor sale apariții în documentare difuzate de Discovery Channel.
Printre celelalte morminte descoperite a fost unul care i-a aparținut lui Khnumdjedef, un preot și oficial de rang înalt din timpul domniei lui Unas, ultimul faraon din a V-a Dinastie Egipteană (2.498 î.e.n. – 2.345 î.e.n.).
FOTO: Khaled Desouki / AFP / Profimedia Images
Mormântul acestuia a fost decorat cu scene din viața de zi cu zi.
Noi descoperiri ale arheologilor egipteni
Un alt mormânt i-a aparținut lui Meri, „păzitor al secretelor și asistent al marelui lider al palatului”.
Cercetătorii au descoperit de asemenea numeroase statui în morminte, inclusiv una care îl reprezintă pe un bărbat alături de soția sa și mai mulți servitori.
FOTO: Khaled Desouki / AFP / Profimedia Images
Egiptologii nu au publicat deocamdată fotografii cu mumia descoperită acum.
Această nouă descoperire vine după ce la jumătatea lunii ianuarie autoritățile egiptene au anunțat găsirea unui alt mormânt antic, aparţinând probabil unei soţii regale din cea de-a 18-a dinastie egipteană, din care au făcut parte Akhenaton şi Tutankhamon în urmă cu aproape 3.500 de ani.
Acest mormânt regal a fost descoperit de arheologi egipteni şi britanici pe malul vestic al Nilului, unde se află celebra „Vale a regilor” de lângă orașul Luxor.
Pentru mai multe informații din lumea științei ne găsiți și pe noua noastră pagină de Facebook HotNews.ro Science. Suntem la doar un click distanță.