Romania – raiul importatorilor

In tranzitie s-a intrat cu un excedent masiv al cererii fata de oferta pe piata. Mai simplu spus: un surplus de bani pe piata, inimaginabil de mare intr-o economie normala.

In conditiile in care, in vremea comunismului, atat supapa somajului, cat si supapa preturilor erau inchise administrativ, ineficienta economiei nu avea pe unde sa iasa la suprafata si se acumula exploxiv in interiorul sistemului inchis, avand ca principale forme de manifestare penuriile de produse si flagranta neacoperire in produse si servicii a cererii in expresie monetara.

Cand a preluat guvernarea, echipa Iliescu – Roman, in loc sa deschida supapele pentru a pune piata in echilibru, a dus o politica ruinatoare de mentinere a cererii peste oferta interna, prin liberalizari partiale si in trepte ale preturilor si prin incredibile conversiuni directe in salarii ale fostelor alocatii pentru investitii.

Acest excedent artificial al cererii fata de oferta pe piata a constituit insa sursa „prosperitatii” imbogatitilor postdecembristi. De aici au supt sistematic, fara griji si fara probleme si fara sa trebuiasca a se implica in activitati de productie si servicii, fiind de ajuns comertul.

Veriga de baza intre excedentul de bani de pe piata si „prosperitatea” imbogatitilor postdecembristi a fost insa importul. Slabiciunea productiei interne indeosebi in domeniul produselor de consum, combinata cu cererea monetara excedentara artificial intretinuta, a facut ca aproape toti imbogatitii postcomunisti sa fie importatori.

In ciuda consecintelor negative evidente, s-a persistat ani la rand in politica cererii monetare excedentare, indeosebi prin mentinerea artificiala in chinga a cursului leului, care, ieftinind in unele privinte nepermis de mult importurile, a facut astfel cadouri inadmisibile importatorilor pe seama economiei nationale.

Cand s-a simtit ca se sare in aer – si putin a lipsit ca acest lucru sa se si intample in 1999, tocmai sub povara platilor externe din cauza importurilor neacoperite de exporturi –, s-au luat, in sfarsit, masurile necesare de temperare a cererii interne pentru descurajarea importurilor si de sprijinire fiscala a exportatorilor.

De asemenea, cursul de schimb a fost folosit mai judicios pentru a fi macar neutru, si nu pentru a stimula pe importatori. Nu intamplator, exporturile au iesit din corset, au cunoscut o expansiune salutara, iar situatia conturilor externe a coborat sub cotele de alerta.

Din pacate, totul a durat numai 3-4 ani, obligatiile internationale ale Romaniei impunand abandonarea tratamentului fiscal favorabil exportatorilor, iar Banca Nationala parasindu-i pe exportatori de indata ce s-a simtit mai relaxata in conditiile acumularii unor rezerve valutare mai asiguratorii.

A fost contextul in care importatorii au reinceput sa faca legea in Romania, fiind lasati sa se detaseze net in partida cu exportatorii si cu tara. Din 2004, importatorii fac toate jocurile in economie.

Politicile Guvernului si ale Bancii Nationale le sunt aservite integral, iar lor nu le ramane altceva de facut decat sa geama de placere.Cresterea economica nu mai este obtinuta din productia interna, fie pentru piata interna, fie pentru piata externa, ci din import, pe calea facila a importului de bunuri de consum, si nu a importului de bunuri de investitii.

Pentru a combate inflatia, Banca Nationala foloseste cursul de schimb, leul care se apreciaza, facandu-le cadouri importatorilor. Nu o data, Banca Nationala a spus ca nu face altceva decat sa nu-i mai ajute pe exportatori prin cursul de schimb, asa cum i-a si avertizat de mult ca se va intampla.

Bizara afirmatie! Deoarece, chiar admitand ca ar putea fi de discutat daca Banca Nationala intr-adevar i-a ajutat vreodata prin curs pe exportatori, oricum, in momentul de fata nu poate fi vorba ca un asemenea sprijin doar ar fi incetat, pentru ca de fapt Banca Nationala ii ajuta acum copios pe importatori!