Napasta: a fost si parca va mai fi

Zaher Iskandarani a fost pus sub acuzare. Unde e noutatea? Aceasta deprindere e veche si sfanta ca olaritul. Zaher a mai fost arestat si parca va mai fi, din cand in cand, de cate ori va fi nevoie. O presimtim. Caci, in aceeasi seara, la marginea comunei Chitila a fost un foc mare. O stire marunta, pe un colt de ziar, spune ca au ars depozitele unei firme de gresie si faianta.

Firma era a unor arabi, iar noi stim sa ghicim in foc.

Ne pregatim sa sarim in Europa cu economia araba la bord. Incendiul de la Chitila era, deci, vechi, tot ca un obicei.

Stim sa ghicim si in ape tulburi. Caci inundati am mai fost si parca vom mai fi. Intotdeauna luati pe nepregatite si mereu ajutati din afara de guverne care nu guverneaza la Bucuresti. Inca un vechi obicei romanesc. Tot din traditie sufera si Monica Macovei, ministrul prins tare singur la serviciu si inghesuit printre fisete de CSM si PSD.

Asa i-a fost scris ei: sa afle ca PSD si CSM au fete diferite, dar arata la fel din profil. Bantuie o seceta grozava de noutati, tocmai in tara cu o televiziune pe cap de baron. Suntem arhaici si prin satelit, si in FM. Nicolau si Seuleanu sunt alt vechi obicei romanesc: s-au retras in birouri si boicoteaza istoria. Nimeni nu urca dupa ei sa le dea o palma sau o amenda.

Poate e timpul sa ne mai citim o data trecutul: ne-a fost mult mai bine decat credem. Stramosii nostri au fugit in munti, dar stiau pe ce conteaza. Navalitorii au fost fraieri. Nu au urcat panta sa ia stramosii de ceafa si de obiceiuri, ci s-au relaxat la ses. Asta s-a numit, mai tarziu, continuitate si cu atat am ramas. E cel mai important obicei al natiunii. Nu are stapan, ci doar practicanti.

Vine din trecut, dar e prezent si dicteaza viitorul. E mereu adus la zi, dar nu admite emanciparea. Pocnind mutra unui neica nimeni, Mihai Stoica a plesnit, din traditie, cu mana de boier, toata prostimea insirata istoric a Romaniei. Avem continuitate si nici o noutate. Bineinteles, in varietate. Scriem si rescriem cu talent aceeasi poveste. Aici tinteste vorba care il declara pe roman poet.

Declaratiile de avere ale parlamentarilor sunt o dovada de talent literar. Ce e ascuns e mult mai insemnat decat ce se vede. Tot dupa unul din obiceiurile populare care tin loc de politica, Iliescu e bolnav de mahnire. A mai fost, la Editura Tehnica, si parca va mai fi, caci boierii tineri atat asteapta: sa te intorci cu spatele, sa pleci la Teheran, in loc de Timisoara, si sa fii batran.

Nimic nou. Uniunea Europeana, insasi, a aparut degeaba. Ea e prea noua, iar noi prea vechi. Scleroza ei precoce si puterea arhaica a viciului romanesc isi pot vorbi in baza unei neintelegeri reciproc convenabile. Nastase ii scrie lui Frattini.

Frattini e comisar european pentru Justitie si crede ca citeste o scrisoare despre patimile justitiei sub Macovei, trimisa de onor liderul opozitiei morale si parlamentare din Romania. Scrisoarea e, de fapt, o para, autorul, un Print al continuitatii romanesti, iar numele jocului e Napasta. Singura piesa in care Caragiale s-a intrerupt din ras.