Tragand linie si adunand (de Mircea Cartarescu)

Situatia actuala pe esichierul politic romanesc este cam urmatoarea: un presedinte puternic si plin de personalitate, un Guvern care pare pus pe treaba, un Parlament abulic, visand deja la vacanta de vara, si niste partide cu probleme, indiferent daca sunt la putere sau in opozitie. Sa le luam la rand.

Presedintele Basescu, fost capitan de nava, nu va fi niciodata, in nici o situatie, vioara a doua. Cu cat a urcat mai sus, cu atat si-a pus mai mult in valoare calitatile: spiritul autoritar, neasteptata abilitate politica, usurinta comunicarii cu oamenii, placerea riscului.

Puteti sa-l considerati un aventurier, dar acest aventurier a castigat pana acum toate bataliile posibile cu adversarii „profesionisti”. Atipic din orice unghi l-ai privi, imprevizibil, derutant si, cu un singur cuvant, redutabil. Nu-l elogiez scriind asta, caci in acelasi timp il privesc mai departe cu o anumita rezerva.

Intr-adevar, aproape fiecare calitate pe care am amintit-o are reversul ei. Autoritar, foarte bine. De nimic nu avea mai multa nevoie Romania azi decat de un presedinte hotarat, capabil sa-si impuna punctele de vedere in momente decisive.

Asa cum anticipam, el n-a fost Emil Constantinescu, ci s-a dovedit capabil sa stapaneasca „structurile trecutului”, asa incat se pare ca asistam azi la o ofensiva veritabila impotriva cancerului societatii romanesti, coruptia. Pe de alta parte insa, autoritarismul sau forteaza uneori limitele jocului democratic, devenind despotic.

Guvernul, de pilda, este evident incomodat de paternalismul acestui presedinte ultraactiv. La fel se-ntampla cu alta calitate a lui Traian Basescu, firea sa deschisa si comunicativa. Prin asta, el si-a castigat popularitatea care l-a facut presedinte.

Dar de-aici pana la populism nu e chiar foarte departe, mai ales intr-o tara ca Romania, unde se voteaza nu ideile, ci zambetul, mesa, costumul sau Dumnezeu mai stie ce. In fine, faimosul sau noroc de jucator la ruleta politica ar putea sa se schimbe de la o zi la alta.

Tragand linie si adunand, eu il sustin totusi mai departe pe Basescu, nu doar pentru ca nu am mari obiectii la „prestatia” sa de pana acum, dar si fiindca, sa ne amintim, alternativa ar fi fost Nastase, adica inimaginabilul.

De asemenea, am deocamdata incredere in Guvernul Tariceanu, care nu straluceste, dar isi urmareste agenda destul de curat. Spre deosebire de presedinte, Guvernul actual e unul normal. Tehnocrati, cei mai multi competenti, pe termen lung ministrii vor forma o echipa sudata si eficienta, daca va fi lasata sa lucreze.

Aici, in ciudata polemica Basescu-Tariceanu (care da foarte rau in ochii electoratului), eu sunt de partea primului-ministru: cred ca el merge pe o linie corecta, in ciuda marilor greutati legate de mostenirea pesedista.

Parlamentul e, traditional, punctul slab al politicii romanesti. Fireste, pentru ca aici e piatra de incercare a democratiei, iar noi n-am prea depasit, in aceasta privinta, stadiul „tiganiadei”. Daca alegerile anticipate ar fi fost declansate la scurt timp dupa ultimele alegeri, configuratia Parlamentului s-ar fi schimbat dramatic. In acest moment insa, efectele n-ar mai fi asa de sigure.

Oricum, nu mai e atat de urgenta nevoie ca PSD sa fie decapitat, de vreme ce s-a decapitat singur. Nu stiu daca Ion Iliescu si-a incheiat definitiv cariera politica, dar sunt convins ca nu mai crede asa de ferm ca are 45 de ani, acum, cand conspiratorii din PSD si din propriile artere i-au aratat adevarata varsta.

Eliminarea sa din viata politica ramane cel mai puternic simbol al ultimilor ani, caci el reprezinta vointa nationala (pusa in practica de propriul partid) de a se desprinde in sfarsit de trecut. Buni sau rai, corupti sau curati, destepti sau prosti, politicienii ramasi sunt oameni ai prezentului.

Iliescu, ghinionul Romaniei de 15 ani incoace, a esuat in sfarsit acolo unde i-a fost de la-nceput locul, in urna cu bile negre a istoriei. Am, deci, retineri fata de ideea alegerilor anticipate, acum.

Partidele nu sunt stabile astazi in structura lor, exista framantari si restructurari in fiecare dintre ele, dar asta nu e neaparat un lucru rau. Ele se indreapta, in sfarsit, catre afirmarea unei identitati ideologice. A trecut momentul partidului lui cutare sau al lui cutare. Vor fi de-acum mai putini lideri si mai multe echipe la conducerea lor.

Vom sti mai limpede care dintre ele ne reprezinta mai bine, conform cu pozitia noastra sociala si cu fluxul de interese in care ne aflam. Nu-i vom mai vota pe Nastase, pe Boc sau pe Vadim, ci vom vota pentru liberalism, social-democratie, democratie crestina etc. Este un pas spre normalitatea europeana din care vom face in curand efectiv parte.

Tragand linie si adunand, cred ca avem azi o sansa politica, interna si externa, pe care sper ca de data asta n-o vom mai rata ca in 1989 sau in 1996. A doua etapa a Revolutiei Romane s-a incheiat.