La Buftea s-au incheiat filmarile pentru „Jacquou Le Croquant”
Filmarile pentru lungmetrajul „Jacquou Le Croquant” s-au incheiat de curand in Studiourile MediaPro.
Regizata de Laurent Boutonnat, productia franceza il are in rolul principal pe Gaspar Ulliel (Premiul Cesar 2005 pentru cea mai tanara speranta, eroul din „O logodna foarte lunga”), alaturi de Emmanuelle Seigner („8 Femei”), Marie-Josee Croze (Premiul pentru interpretare feminina, Cannes 2003), Mihai Verbinschi, Anca Androne, Iulia Lumanare, Ilie Galea, Vlad Radescu si alti actori romani.
Timp de sapte luni, echipa romano-franceza a filmat in decorurile special create in platourile de la Buftea – in special in „satul francez”, construit de echipele studiourilor si pe care francezii l-au apreciat in mod deosebit – si in numeroase locatii, in toata tara.
Filmarile nu au fost usoare, intr-unele din locatii neputandu-se ajunge decat cu carute, ce transportau actori, echipament de filmare, catering etc.
Regizorului lungmetrajului i-au placut intr-atat de mult costumele create in studiouri pentru filmul sau, incat a decis ca filmarea „scenei balului”, cu zeci de figuranti, sa fie realizata ziua, nu noaptea, cum fusese programata initial, pentru ca acestea sa fie mult mai bine puse in evidenta. In total, filmul a avut peste 2.000 de figuranti.
Ploaie artificiala, un lan de orez special plantat in februarie pentru filmarile din iulie, mobila grea de stejar manufacturata in studiouri si zapada in iulie. Filmarile continua zilele acestea in Franta.