Omul potrivit, in statul nepotrivit (de Traian Ungureanu)

Fara indoiala, avem omul. Dupa cincisprezece ani de tir cu votul, in emisari siguri ai trecutului si in emisari nesiguri ai viitorului, romanii au ales un personaj stabil. Traian Basescu e primul Presedinte al Romaniei care nu mai penduleaza intre lumea din care am plecat si lumea care nu mai vine.

Basescu traieste in prezent, trage cu ochiul spre viitor si trateaza vital stirile de presa despre decesul sau politic iminent. Daca persoanele ar putea tine loc de sisteme, Romania ar fi o tara cu probleme putine si solutii rapide. In ultimele zece luni, am aflat insa ca energia nepensionabila a lui Basescu nu e suficienta.

Un vapor cu motor de salupa nu sta chiar pe loc, dar nici nu poate pleca in curse transoceanice.

Fara indoiala, nu avem statul. Dupa cincisprezece ani de tir cu votul in majoritati social-democrate si in aliante inept-democrate, romanii nu au rezolvat problema propriei administratii. Nu avem stat sau, mai bine zis, avem ceva ce functioneaza la distanta si pe cont propriu.

Economia si justitia, finantele si serviciile publice, presa si serviciile de informatii sint zone de interes si profit ale unui grup select. Cetateanul nu e lipsit de rosturi, dar, intre ele, menirea de client si prada e, de departe, pe primul loc. Pina si dezastrele devin client si materie prima pentru sistem.

Atent digerate si scuipate inapoi, prin presa, inundatiile si, mai nou, gripa aviara inceteaza sa mai fie napasta care loveste in prapaditi si devin mana politico-cereasca.

Fara indoiala, avem omul potrivit si statul nepotrivit. De aici, pozitia curioasa in care a fost surprins presedintele Basescu, in interviul acordat postului public de televiziune. Presedintele a lasat impresia ca e, ca noi toti, un petitionar, si anume un petitionar fara sansa. Presedintele cere, oarecum framintind cusma. El cere institutiilor statului sa isi faca datoria.

Cere cetatenilor sa declare o greva nationala anti-spaga. Cere ministrilor sa nu devina prizonieri ai propriilor ministere. Cere unei societati suspicioase sa aiba incredere, pina la proba contrara, in serviciile de informatii. Cere ziaristilor bransati la surse de bani rai sa urmeze pilda consumatorilor de energie scumpa si sa se debranseze.

In plus, Presedintele cere Guvernului sa nu lase pretul energiei sa o ia razna, la iarna, si companiilor de petrol sa nu fie nesimtite, intr-o tara cu rezerve de petrol suficiente. Asta si multe altele cere un Presedinte care aduna, de fapt, intr-o casuta postala cit Palatul Cotroceni, jalbe si pasuri nationale. Ce ofera, in schimb, Presedintele?

In primul rind, o buna definitie a sistemului pe care il roaga, pina la descint, sa fie altceva decit este: „Sistemul si-a tras seva dinainte de ’89, a profitat de democratizarea legislatiei si lucreaza pentru el, nu pentru populatie”. Apoi, o promisiune: „Pot exercita presiune publica”. Si inca una, mai mare si mai personala: „Nu voi face compromisuri! Cu nimeni!”.

E destul de putin daca masuram cu sperantele din iarna lui 2004. Votul popular pe care se bazeaza puterea lui Traian Basescu il voia mai aspru, mai dur, ba chiar abuziv. Popularitatea indirjita a lui Basescu vine, de fapt, dintr-o presupunere extraconstitutionala, dintr-un dor de rafuiala populara, in care Presedintele apare cu catusele intr-o mina si mitraliera de decrete in cealalta.

Aceasta figura e insa de gasit numai in manualele proaste de istorie, din care se trag bruma de educatie si nevroza lui Miron Cozma. Traian Basescu a fost ales Presedinte de stat, nu raket, nu haiduc si nici bodyguard national.

Ce poate, totusi, sa faca un Presedinte care jura pe Constitutie, fara a fi un sfios om de cabinet? Destul de mult si, in orice caz, altceva decit gesturi importate din patriotismul voievodal al lui Putin sau din romantismul anticomunist.

Lasind la o parte ideea unei greve a foamei in contra sistemului – caci asa ceva ar impinge la faliment restaurantele Golden Blitz – presedintele Basescu poate face exact ce a mai incercat: sa atace sistemul prin mijloace politice. Alegerile anticipate si sistemul monocameral par detalii de tehnica electorala, insa nu din acest motiv au fost ele doborite sau discreditate de presa.

La celalalt capat al campaniilor de presa se afla un ordin oligarhic. Zadarnicirea acestui ordin ar arunca in criza o agenda dictata de sistem, dar contraproductiva pentru romani. Abia apoi poate incepe munca prezidentiala cu amanuntul.