Cit ne va costa telefonul? (de Traian Ungureanu)

Cred, in continuare, ca dl Calin Popescu Tariceanu e un om capabil. Cine l-a vazut in Editia Speciala TVR, de luni seara, a recunoscut imediat aura omului competent.

La fel de vizibila a fost diferenta de clasa, epoca istorica si educatie, intre discursul de azbest al unui N. Vacaroiu si dezinvoltura cu care C.P. Tariceanu a reusit sa faca inteligibila problema relatiilor cu FMI.

Cine l-a ascultat vorbind, marti dimineata, la Radio Guerilla nu si-a putut retine simpatia: Primul-Ministru e o persoana agreabila, omul pe care ti l-ai dori mogul al relatiilor publice, stema de stat si produs principal de export. Intr-o tara normala si viitoare. In Romania prezenta, lucrurile stau altfel.

Cred, in continuare, ca in Romania de fata interventia personala bate legea, iar telefonul bine plasat face istoria. Primul-Ministru cauta sa ne convinga ca l-a sunat pe Procurorul General, Ilie Botos, pentru a-i administra o doza suplimentara de stat de drept.

Primul-Ministru sustine ca s-a interesat de cazul Dinu Patriciu, asa cum se intereseaza de treburile grave ale statului si ca a cerut Procurorului General sa aplice legea. Ce putea intelege Ilie Botos? Ca ne-am intors in vremurile albe si dure ale justitiei ateniene? Dl Botos nu avea cum sa ramina cu o asemenea dislocare.

El stie foarte bine ca traim in Romania barbariei legale si ca, tocmai din aceasta tara, a mai fost sunat, de pilda, pe vremea cazului Tiriac. Explicatiile Primului-Ministru sint sarmante, dar ne cer o doza de naivitate, interzisa, aici si acum.

Calin Popescu Tariceanu este prietenul, colegul de partid si fostul asociat de afaceri al lui Dinu Patriciu. E normal ca prietenii sa se ajute, mai ales cind unul dintre ei intra la Parchet si nu mai gaseste iesirea institutiei, vreme de 17 ore. Dar Calin Popescu Tari-ceanu e Prim-Ministru, si anume Primul-Ministru al Guvernului Romaniei, nu Punctul de Prim Ajutor al lui Dinu Patriciu.

In acest punct, umanismul sarmant al dlui Tariceanu se subtiaza periculos. Mai ales ca nu e vorba despre o scapare, ci despre un obicei repetat. Aproape ori de cite ori se nimereste in preajma Problemei de Mare Coruptie, farmecul Primului-Ministru produce vorbe de duh, nu respect.

Astfel: in seara zilei de 28 mai, Primul-Ministru, citat de Realitatea TV, a calificat proaspata arestare a lui Dinu Patriciu drept eveniment „surprinzator si nedorit”.

Cum si-a putut face, atit de rapid, o parere acelasi Prim-Ministru care sustine, azi, ca s-a grabit sa-i telefoneze Procurorului General, tocmai pentru a se informa? Dupa inca cinci luni, Primul-Ministru era complet edificat: pe 25 octombrie, el a reusit sa declare cotidianului francez „Le Figaro” ca, in Romania, „coruptia nu mai e regula, ci exceptia”.

A doua zi, analizind exact aceeasi tara, Raportul Comisiei Europene stabilea ca, dimpotriva, Marea Coruptie e si problema, si regula in Romania.

Raportul demonstra, de asemenea, ca bilantul guvernamental al luptei cu coruptia e un maldar de hirtii si o salba de agentii; in sfirsit, chiar lunea trecuta, Primul-Ministru declara in fata angajatilor Ministerului de Interne ca aceia care „au folosit functia publica pentru afaceri au doua optiuni: sa plece sau sa renunte la astfel de practici”.

Si Primul-Ministru avea doua optiuni: sa vorbeasca despre altceva sau sa anunte ca afaceristii pe bani publici vor fi dati pe mina Justitiei.

Din acest catalog de ezitari vine intrebarea: cu ce autoritate si cu ce palmares i-a vorbit Primul-Ministru, la telefon, Procurorului General, despre datoria sacra de a aplica legea? Mai ales ca dl Botos nu e un debutant pe firul scurt.

Problema interventiei Primului-Ministru e, desigur, mai larga decit telefoniada pe circuitul Patriciu. Elena Udrea are foarte multe de explicat. De la ea am aflat cit de sus poate ajunge traficul de influenta. N-am auzit insa un cuvint despre altitudinea la care poate ajunge tainuirea traficului de influenta. Caci dna Udrea n-a aflat ieri de faimoasa conversatie telefonica Tariceanu-Botos.

Si nici Presedintia nu poate jura, telefonic sau prin megafonul basescian, ca il vrea pe Tariceanu acolo unde e. Presedintele are, probabil, motive sa fie iritat si satul de versiunea postelectorala in care ni se intatiseaza C.P. Tariceanu. Dar furia orbeste, iar singura institutie nevazatoare trebuie sa fie Justitia. Razboiul personalizat la care asistam acum va rani mortal pe cineva.

Pe Basescu sau pe Tariceanu. O persoana, nu o practica, nu o retea. De aici senzatia ca sistemul va supravietui. Si de data asta. In orice caz, factura telefonica a Primului-Ministru va fi platita de publicul larg. Si de data asta.