Ce vrea Europa? (de Emil Hurezeanu)

Saptamana politica interna si externa culmineaza si se afunda in premisele si concluziile descurajante ale Consiliului European „de iarna”, de la Bruxelles. E vorba de neintelegerile dintre europenii puternici si bogati, care, ca in cele mai bune familii, pornesc de la bani si dorinta de marire.

Englezii nu vor sa piarda un beneficiu pe care nu-l mai merita, adica 50 de miliarde de euro pana in 2013. Cadoul primit de la UE, de guvernul Thatcher, in 1984, in plina recesiune economica, nu-si mai are rostul azi, in Anglia succesului economic si social.

Francezii, care, fara sa fie cel mai important contribuabil la bugetul UE, incaseaza cele mai mari subsidii pentru agricultori, se pun de-a curmezisul. Canalul Manecii desparte din nou continentul taranilor conservatori sedentari de insula (inter)navigatorilor cu imaginatie.

Mai ramane sa citim la iesirile din coridorul unde se preling pasagerii avioanelor de la Paris, in aeroporturile londoneze, formula perfida a sfarsitului anilor ‘60: „We don’t speak French!”.

Germania sta si asteapta. Intr-un fel, e de acord cu englezii, pentru ca plateste cel mai mult la bugetul comunitar, primeste mai putin pentru agricultura decat Franta si vrea o schimbare de macaz in mentalitatea capitalista, mai aproape de standardele anglo-saxone ale competitiei globale decat de cadrilul curtenitor al seductiei hexagonale.

Toti marii actori autodistribuiti in aceasta imposibila co-productie franco-germano-engleza gasesc alibiuri pioase, in numele celor multi si saraci. Anglia ar vea sa foloseasca banii luati de la gura beaujaule-ului si din buzunarele gaurite ale romano-bulgarilor, pentru educatie si stiinta, ceea ce ar fi bine pentru noi, dar, in viitor, si foarte rau, in prezent.

Franta isi apara modelul cultural, cu pretul imploziei, in numele unui dispret suveran pentru cei carora le datoreaza, de doua ori in sec. XX, statutul de mare putere. Detestandu-i sincer pe americani si invocand interesele noilor europeni, Franta nu vrea sa renunte, de fapt , la pastrarea a 40a din bugetul UE in folosul agricultorilor, care intorc spre pusculita comuna doar 2a.

Prinsi intre tampoane, romanii raspund energic, cu cate o jumatate de gura, una a lui Basescu, cealalta a lui Tariceanu, respingand jumatatea goala a paharului oferita de englezi, dar privind cu legitima neincredere jumatatea plina a celui pastrat de francezi.

Multi, la Bucuresti si prin judete, se simt incurajati de aceasta neasteptata turnura a evenimentelor, care-i pot face pe lenesii si intarziatii integrarii sa para elevii eminenti ai unei clase abandonate de profesorii in greva.

„Daca nu intram in 2007, ci in 2008, e mai bine pentru intarirea capacitatii concurentiale a economiei romanesti”, imi spunea zilele trecute, la dinner-ul Fundatiei Aspen, un subtil plutocrat local si eurosceptic.

„Daca nu intram in 2007 e mai rau pentru actuala coalitie de guvernare, care-si transforma astfel insuccesul european de etapa in esecul electoral intern”, i-a raspuns un liberal plebeu (anti-patrician), cu iesire la Bruxelles si acces la bucatarie in Piata Victoriei.

Din acest hatis de interese reale, amestecate cu intentii egoiste, ipocrizie endemica si acel „Zweckoptimismus”, cum spun germanii, adica optimismul valabil doar pentru atingerea unui anumit scop, noi romanii am fi in masura sa tragem cateva concluzii neobligatorii:

1. Sa ne facem ca nu stim care sunt problemele vechilor europeni si sa ne indeplinim obiectivele proprii. Orice incetinire sau resemnare in interiorul romanesc al operatiunii europene, pornind de la criza UE, ne vor fi fatale, atata vreme cat pentru Romania, Uniunea Europeana tine loc de singura politica interna valabila, intr-un desert al proiectelor, in ultimii 15 ani.

2. Legatura cu America sa nu devina o functie compensatorie a amanarii integrarii europene, ci un supliment de vitamine. Americanii nu ne vor cere niciodata sa ne departam de UE, dimpotriva, ne sustin pe aceasta cale, in timp ce unor vest-europeni importanti le-am fi infinit mai simpatici daca n-am rata ocazia de a ne tine gura.

3. Europa imbatraneste si se provincializeaza in raport cu America, China, India, Brazilia sau Indonezia. Fara romani sau bulgari, si mai ales fara turci, europenii vor fi si mai putini, si mai grizonati si mai mici decat oricum vor ramane la orizontul anului 2020.

Un recent raport redactat de National Intelligence Council, un organism in care CIA este flancat de diplomati si militari, intitulat „Cum va fi lumea in anul 2020″, considera ca, pana atunci, America, China si India vor fi mult mai puternice, economic, militar si demografic, decat Uniunea Europeana si Rusia.

UE va semana, in mic, cu un fel de Organizatie de la Shanghai, iar europenii, cu romani si bulgari cu tot, vor deveni un fel de minoritari crestini vulnerabili, intr-o mare de ingineri integristi. Din aceasta perspectiva, locul Romaniei in Europa este de mult un proiect din trecutul indepartat.

Peste 15 ani, probabil ca expertiza noastra in lumea araba sau favorurile traditionale ale Chinei, in ce ne priveste, vor fi contributia indiscutabila a Romaniei la bugetul supravietuirii Europei.

4. Deci se poate si mai rau; cu alte cuvinte, sa ne pastram optimismul, la sfarsitul unei saptamani, cand, de la Bruxelles vazand lucrurile, ne-am trezit si cu banii luati.