Punctul de sprijin (de Traian Ungureanu)

2006 va fi un an bun si foarte sociologic. Bun, pentru ca inavutirea va continua. Banii si gadget-urile vietii moderne vor gasi insa o singura „locatie”. Acesta e motivul care va face din 2006 un recital sociologic.

Libertatea economica si sansa egala vor juca un rol modest. Nu e o noutate. E deja traditia care ne-a dat o oligarhie zdrobitoare. Tot o schema fixa va permite clasa de mijloc pe care o presimtim de citiva ani. Ea nu se va ridica, viguros, dintre merituosii comertului (negustori) si bunii proprietari de pamint (fermieri). Ambele locuri au fost adjudecate. Relatii se pot obtine de la Trita Fanita.

Ziarul „Cotidianul” a adulmecat creasta valului care inainteaza, ocupindu-se de asa-numita Generatie Asteptata – o clasa tinara, activa si poliglota. Sprinten in toate, acest grup isi expune mobilitatea tocmai pentru ca a pierdut lestul memoriei si aplecarea pentru complicatii istorice. Sa recapitulam.

Nationalismul si socialismul anilor 1989-2002 s-au incheiat, din fericire, cu un esec. Proiectul de prim ajutor al echipei Iliescu a cazut repede. Cupletele nevrotice ale galeriei Vatra Romaneasca-Funar-Vadim au tinut afisul, o vreme. Ideea unui socialism, colorat de mici magazine particulare, s-a stins iesind din comunism cu o pofta canibala de dezmat arivist, clanul s-a razgindit.

Cindva, in preajma lui 2000, oligarhia a incheiat achizitia bunurilor principale. Fortele sociale au fost, de asemenea, pacificate. Multimile si politica strazii au disparut, inca de pe la jumatatea anilor ’90. Oligarhia a organizat pina si mersul opozitiei. Asa s-a ales Dinu Patriciu cu o camera de recuperare, in preajma cabinetului primului-ministru.

Apoi, a aparut problema insotitorilor. Imaginea dezastruoasa a Partidului-Stat, pe care PSD a expus-o nechibzuit in toate zarile, a urgentat lucrurile. Ceva trebuia pus in spatiul enorm dintre oligarhie si subproletariat, intre baroni si suprimatii satelor, lumpenii urbani si pensionarii consumabili.

Privatizarea BCR, noua retea institutionala inadita pe conturul UE si marile investitii de mare firma au oferit solutia. Acest enorm fagure chic de slujbe urbane specializate a fost cedat clasei de mijloc. Tineri intelectuali, economisti, juristi, specialisti IT iau de pe acum cu asalt terenurile pe care se va insira centura de case si vile de la marginea Bucurestiului. Sub ei, o patura mai putin agreata face coada la ANL.

Succesul iminent al noii clase e, in fond, o stire buna despre modernizare. Complicatiile vin din lipsa de identitate si amintiri.

Noua clasa va fi atit de absorbita de statutul ei nesperat, incit va deveni, inconstient si febril, un prestator de servicii. Ea va protesta, cascind, la orice incercare de reluare a discutiei asupra problemelor fundamentale ale statului roman. Anticomunsimul va intra in istorie si va hiberna muzeal in institute de „prezervare” a Memoriei.

Dar noua clasa nu mai e proletariatul umil de care s-a slujit stapinirea anilor 1947-1991. Ea nu se poate prezenta public in toata goliciunea functiei, ci are nevoie de iluzia autonomiei. Prin urmare, ea va incropi un eticism propriu. Ea se va dedica, tot mai mult, cauzelor pure si „corecte”.

Va lupta impotriva rasismului si a discriminarii, va crea retele caritabile si se va plasa astfel in stratosfera bunelor intentii. Spre deosebire de examenul de constiinta, acest efort nu presupune instrainarea dura si analitica. Operatia cere doar o mare concentrare mediatica, iar acest cimp e terenul predilect al noilor specialisti.

Preluata de acest grup inventiv si, in acelasi timp, indiferent, dezbaterea nationala va deveni o discutie continua si superficiala. Are importanta? Acum nu. Dar miturile care propun, fara argumente, pacea si consensul se razbuna. Noua clasa de mijloc va impune iluzia unei civilizatii democratice, nonpartizane, fara probleme de ereditate istorica.

E exact visul apolitic pentru care a luptat cu mijloace neadecvate (TVR, mineriade) puterea anilor ’90. In acest punct, noua etica a clasei de mijloc se va intilni cu aerele constitutionale si gratiile europene pe care le poarta, mai nou, oligarhia. Consensul va sufoca scena.

O singura data, intr-un moment pe care nu il putem ghici acum, presupunerile pe care se bazeaza aceasta conventie se vor dovedi false. Piciorul care va cauta punctul de sprijin in trecut va aluneca in gol.