HARTĂ INTERACTIVĂ – Autostrada „Moldovei” A7 – Traseul autostrăzii și stadiul de pe fiecare tronson până la Siret
Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 450 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina. De la Ploiești până la Pașcani (circa 335 de km) a fost prinsă pe finanțare prin PNRR, iar asta înseamnă că, pentru a nu pierde finanțarea, toate tronsoanele trebuie construite contra-cronometru – să fie gata până în 2026.
Din cele 13 tronsoane prinse în PNRR de la Ploiești la Pașcani, 9 tronsoane sunt deja contractate, iar din acestea 7 sunt contractate cu românii de la UMB.
Un alt tronson se află în reevaluare, lângă Buzău, iar pe cele trei de la Bacău la Pașcani – aproape 77 de km – UMB a fost dat câștigător la licitație și ar putea semna contractele dacă se rezolvă contestațiile în favoarea sa.
HARTĂ INTERACTIVĂ – Traseul Autostrăzii „Moldovei” A7
- >> Click pe tronsoane pentru detalii. Zoom cu mouse-ul sau cu butoanele „-”/„+” pentru a urmări în detaliu traseul autostrăzii.
- >> Tronsoanele cu nuanțe de ROȘU sunt cele contractate în prezent, cele cu GRI sunt cele necontractate, iar cu VERDE este singura bucată dată în trafic până acum.
- >> Click să vezi aici HARTA MARE, într-o fereastră separat.
„Autostrada UMB” – Constructorul român care are șanse să facă toți kilometrii din A7 din Moldova
În prezent, practic, UMB are deja are contractați circa 179 km din A7 și pe o bună parte din ei a început deja să lucreze efectiv în teren.
Dacă ar reuși să câștige toate tronsoanele licitate acum pe A7, UMB – companie din Bacău la origini, ar ajunge practic să lucreze pe un front neîntrerupt de peste 250 de kilometri de autostradă, toți în Moldova.
Compania a fost în ultimii ani cea mai performantă din rândul constructorilor de autostrăzi, reușind mobilizări exemplare pe șantiere și chiar și inaugurări înaintea termenelor contractuale.
Aici mai putem aminti că tot UMB a construit și finalizat înainte de termen singura bucată din A7 deschisă traficului în prezent: 16 km drept centură a Bacăului.
Ce se întâmplă cu bucata Pașcani – Suceava – Siret/Ucraina?
Tronsoanele mai departe spre nord de la Pașcani, la Suceava și până la Siret, la granița cu Ucraina, au fost prinse spre finanțare prin fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Transport 2021-2027.
În prezent, cele două tronsoane Pașcani – Suceava și Suceava – Siret sunt în faza de realizare a Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic. Contractele de SF+PT au fost semnate în 2020 cu Search Corporation (valoare 22 mil lei), iar termenul de finalizare a fost recent mutat spre finalul anului 2023.
În prezent, studiul de trafic a determinat că de la Pașcani până după Suceava (la intersecția cu DN2H spre Rădăuți) drumul de mare viteză ar urma să se construiască la nivel de autostradă, iar de la DN2H până la Siret (circa 29km) ar urma să fie drum expres. Cu toate acestea, în contextul creșterii fulminante a traficului spre și dinspre Ucraina se lucrează în prezent la determinarea dacă și această porțiune să fie construită din start la nivel de autostradă.
Autostrada „Moldovei” A7 – Stadiul pe Ploiești – Pașcani – 335 km – autostrada cuprinsă în PNRR
A7 Ploiești – Buzău, Lot 1: Dumbrava (A3) – Mizil
Lungime: 21 km
Stadiu: Contractat – În construcție 2%
Constructor: Impresa Pizzarotti – Retter
Valoare: 1,47 mld lei
Început: August 2022
Termen: 20 luni – Q4 2024
A7 Ploiești – Buzău, Lot 2: Mizil – Pietroasele
Lungime: 28,35 km
Stadiu: Contractat – În construcție 8%
Constructor: CONI – Trace Group
Valoare: 1,25 mld lei
Început: August 2022
Termen: 20 luni – Q4 2024
A7 Ploiești – Buzău, Lot 3: Pietroasele – Buzău
Lungime: 13,9 km
Stadiu: Necontractat – în Licitație
Constructor: Nurol (Turcia) – constructor desemnat
Valoare: 1,093 mld lei
Început: –
Termen: 20 luni
A7 Buzău – Focșani, Lotul 1: Buzău – Vadu Pășii
Lungime: 4,6 km + 8 km drum legătură cu DN2
Stadiu: Contractat – în execuție
Constructor: UMB
Valoare: 690 mil. lei
Început: vară/toamnă 2022
Termen: 20 de luni – Q4 2024
A7 Buzău – Focșani, Lotul 2: Vadu Pășii – Râmnicu Sărat
Lungime: 30,8 km
Stadiu: Contractat
Constructor: UMB
Valoare: 1,32 mld lei
Început: Contract semnat ianuarie 2023
Termen: 26 de luni
A7 Buzău – Focșani, Lotul 3: Râmnicu Sărat – Mândrești
Lungime: 36,1 km
Stadiu: Contractat
Constructor: UMB
Valoare: 1,47 mld lei
Început: Contract semnat ianuarie 2023
Termen: 26 de luni
A7 Buzău – Focșani, Lotul 4: Mândrești Munteni – Focșani Nord
Lungime: 10,94 km
Stadiu: Contractat – în execuție
Constructor: UMB
Valoare: 763mil. lei
Început: vară/toamnă 2022
Termen: 20 de luni – Q4 2024
A7 Focșani – Bacău, Lotul 1: Focșani – Domnești Târg
Lungime: 35,6 km
Stadiu: Contractat
Constructor: UMB
Valoare: 2,35 mld lei
Început: Contract semnat – decembrie 2022
Termen: 30 luni – Q2 2025
A7 Focșani – Bacău, Lotul 2: Domnești Târg – Răcăciuni
Lungime: 38,78 km
Stadiu: Contractat
Constructor: UMB
Valoare: 2,49 mld lei
Început: Contract semnat – decembrie 2022
Termen: 30 luni – Q2 2025
A7 Focșani – Bacău, Lotul 3: Răcăciuni – Bacău
Lungime: 21,52 km
Stadiu: Contractat
Constructor: UMB
Valoare: 1,67 mld lei
Început: Contract semnat – decembrie 2022
Termen: 30 luni – Q2 2025
A7 – Centura Bacău – Prima bucată de autostradă deschisă în Moldova
Lungime: 16,3 km
Stadiu: În folosință din 2020
Constructor: UMB
Valoare: 148 mil euro
Început: martie 2019
Termen: Deschis în decembrie 2020
A7 Bacău – Pașcani, Lotul 1: Bacău Nord (Săucești) – Trifești (Roman)
Lungime: 30,3 km
Stadiu: Necontractat – În licitație
Constructor: UMB
Valoare: 1,46 mld lei
Început: –
Termen: 30 luni
A7 Bacău – Pașcani, Lotul 2: Trifești (Roman) – Mircești
Lungime: 18,99 km
Stadiu: Necontractat – În licitație
Constructor: UMB
Valoare: 1,277 mld lei
Început: –
Termen: 30 de luni
A7 Bacău – Pașcani, Lotul 3: Mircești – Pașcani
Lungime: 28,1 km
Stadiu: Necontractat – În licitație
Constructor: UMB
Valoare: 1,77 mld lei
Început: –
Termen: 30 de luni
Autostrada „Moldovei” A7 – Stadiul pe Pașcani – Suceava – Siret – 118 km
A7 Pașcani – Suceava
Lungime: 62 km
Stadiu: Realizare SF + PT (Studiul geo finalizat)
Consultant: Search Corporation
Valoare: 11,72 mil lei
Început: sept 2020
Termen: Final 2023
A7 Suceava – Siret
Lungime: 56 km
Stadiu: Realizare SF + PT (studiul geo la 35%, studiu de trafic în curs)
Consultant: Search Corporation
Valoare: 10 mil lei
Început: sept 2020
Termen: Final 2023
Detalii:
Suceava – DN2H – 27 km – autostradă
DN2H – Siret – 29 km – drum expres
–
Notă: Denumirea de autostrada „Moldovei” (așa cum este ea trecută mereu în ghilimele la fiecare articol) este una neoficială, folosită inițial în presă de publicații precum HotNews.ro. Ulterior această denumire a fost adoptată și în discursurile oficiale ale autorităților. Inițial, drumul de mare viteză de pe culoarul A7 fusese denumit OFICIAL în MasterPlanul de Transport (MPGT) drept „Siret Expres”. Similar, și Autostrada „Unirii” A8 este o denumire neoficială folosită inițial de HotNews.ro, alte publicații și pe diverse forumuri, în timp ce în documentele oficiale ale Ministerului Transporturilor – în MPGT – autostrada A8 era trecută drept „Autostrada Montana”. .