„Scoala ajutatoare de civilizatie”( de Razvan Exarhu)

Mandrie mare si multe satisfactii sa fii roman. De exemplu, Barajul Bicaz e inca in picioare, la fel si Podul Cernavoda sau Hidrocentrala Portile de Fier. Si cu toate astea lumea inca mai face misto de ingineri, desi tara e plina de muncitori catastrofali si de o multime de mari realizari fusarite.

Probabil ca dupa femei, tigani si unguri, inginerii sunt cea mai discriminata categorie, poate chiar la egalitate cu moldovenii sau soferii din Prahova – si sa nu-i uitam pe cei din Constanta. De altfel, la fel ca si in cazul moldovenilor, substantivul a devenit un calificativ. Ba, nu fi moldovean!

Lasa-l, ba, p-asta, ca e inginer in ultimul hal! Una din marile glume postrevolutionare se refera la inginerii care au devenit jurnalisti. Si inainte de ea, in vremea supraproductiei de ingineri a lui Ceausescu, a fost gluma intemeietoare creata, cel mai probabil, de un filolog.

Chiar si eu, marturisesc acum cu rusine, si-mi cer scuze, l-am sunat aproape timp de o luna pe un inginer din Braila ca sa-l intreb daca stie care e diferenta dintre cei ca el si caini.

Prima data nu a stiut raspunsul corect si i-am spus ca si unii, si altii au ochi inteligenti, dar nu pot sa se exprime, va amintiti poanta. M-a injurat si apoi a continuat sa injure in zilele ce au urmat, fara sa mai astepte sa afle din nou care e diferenta. Deci s-a prins.

Dar nu voiam sa compun o pledoarie pentru cauza nobila a inginerilor, desi o merita cu varf si indesat, pentru ca lor le datoram sansa de a-l vedea pe Ion Cristoiu la televizor. Si tot restul de lucrusoare fara de care viata noastra ar semana cu cea a unor salbatici.

Partea proasta e ca nu s-a inventat inca niciun banc de referinta despre muncitorii, mesterii, mecanicii, instalatorii, zugravii si toti ceilalti generatori de ganduri ucigase in randul populatiei. Si avand in vedere ca acestia provin tot dintre noi, ca nu sunt veniti din cosmos, aceasta continua lamentatie e cumva de neinteles.

Exista o literatura socio-psihologica specializata in caracterul si metehnele populatiei de pe teritoriul Romaniei. Si spune ca ingalarea, neterminarea, neseriozitatea si reflexele ciordelii sunt de mult printre noi. Exista si miturile potrivit carora anumite grupe de populatie sunt mult mai smechere si pure decat altele.

Dar sa te fereasca al de sus de exceptii, care sunt intotdeauna mult mai numeroase decat ne inchipuim noi, pentru ca, de fapt, ele fac regula.

Joseph Bernays, despre care se spune ca a inventat relatiile publice, a creat impreuna cu un destept de la „Cosmopolitan” un model de frumusete care le-a facut pe femeile din toata lumea sa-si doreasca sa aiba parul lung, usor ondulat si trasaturi cat mai regulate, precum toate fetele care apar de zeci de ani pe coperta bibliei emanciparii feminine.

Chiar daca seamana a experiment de savant dement, norma a fost creata si asimilata. Poate ca nu e nevoie de atatea subtilitati de manipulare pentru a-i face pe oameni constienti ca ar trebui sa ofere si ei exact ce asteapta de la altii.

Daca pentru majoritate marea satisfactie e ca treaba merge de bine, de rau, nu mai ai prea mult de asteptat de la cei care fac treaba. Daca profesorii fac greseli de vorbire, elevii vor face si ei.

Daca publicul si categoriile care presteaza servicii au exigentele fixate la nivelul supravietuirii si nimerelii, chiar nu mai este cazul sa ne deranjam sa mai aducem subiectul in discutie. Si asa mai departe, la toate nivelurile.

Daca modelele de aspiratie sunt lasate de izbeliste, asa le va ramane si numele. Daca simtul critic constructiv nu este stimulat la timp de educatie, vom auzi exclusiv un general: bine ca esti tu destept.

Daca respectul de sine, daca demnitatea priceperii fiecaruia vor disparea ca specie, vom fi inghititi de cei pentru care merge oricum si asa.

Si daca nimeni nu cuteaza sa puna in discutie regulile, daca nimeni nu risca sa-si asume riscul de a privi putin cas realitatea si de a indrepta privirea oamenilor, atunci o sa descoperim cu oroare ca nu ne tragem din daci si romani, ci din dezastru si lasitate. Inginerii, pana la urma, suntem fiecare dintre noi, atunci cand practicam rigoarea si curajul de a impinge lucrurile mai departe.

Si daca impreuna nu mai putem iesi pe strada, putem s-o facem separat vorbind despre lucrurile strambe, chiar daca reprezinta puterea, succesul sau norma. Oamenii vii vorbesc. Am auzit ca un roman a murit in gunoi in Italia.

Combinatia perfecta de civilizatie si indiferenta spre care ne indreptam ne va putea face sa ne intrebam in ce categorie de deseuri s-a ridicat la ceruri? La sticle, la hartie, la metal sau la plastic? Asa e corect politic. Ca stim noi cine era…