Tutti per Totti
Hanovra, stadion invadat de tifosi. Italia intra in cursa pentru titlu cu Ghana, al carei capitan Appiah i-a promis o surpriza.
Prima vine insa dinspre banca azzurilor. Totti este recuperat si intra titular pentru o noua imagine, mai spectaculoasa, a squadrei.
Italia domina prima parte, avind mai multe ocazii, insa africanii isi arata incisivitatea. Ghana accepta lupta, chiar daca barele propriei porti i-au fost scuturate, pentru ca vrea sa dea Italiei un avertisment.
Dupa 45 de minute, avantaj logic in dreptul Italiei, pentru ca Pirlo are clasa si vede un culoar pentru un sut din afara careului.
La pauza, cuvintele lui Marcel Dessailly, fost international francez de origine ghaneza, prezent la Hanovra: ” Imi pare rau ca Ghana nu a inscris, a avut multe sanse…”
In a doua parte, Italia face un mic pas inapoi, iar africanii avanseaza pina in preajma careului. Cele mai fierbinti momente se petrec spre minutul 75 – ghanezul Gyan solicita doua lovituri de pedeapsa. Arbitrul este de neinduplecat – de altfel, in cele 11 partide de pina acum, nu am vazut niciun penalty!
Contraatacul Italiei, arma esentiala in a doua repriza, functioneaza abia in minutul 83 – Iaquinta urmareste o minge pe care fundasul Kuffour o trimite gresit „acasa”, si o impinge in plasa.
Moment linistitor pentru Lippi care are trei puncte, dar si o problema – Totti s-a reaccidentat.
Italia-Ghana 2-0
Hanovra, 43.000 spectatori
Marcatori: Pirlo ’40, Iaquinta ’83
Italia: Buffon, Zaccardo, Nesta, Cannavaro, Grosso, Totti (Camoranesi 56), Perrotta, Pirlo, De Rossi, Toni (Del Piero 82), Gilardino (Iaquinta 64)
Ghana: Kingston, Pantsil, Kuffour, Mensah, Pappoe (Shilla 45), Muntari, Essien, Appiah, Eric Addo, Gyan (Tachie-Mensah 89), Amoah (Pimpong 68)
„Man of the Match”: Andrea PIRLO (ITA)
Comentariul specialistului, pentru HotNews.ro:
Ion Cupen, senior editor Pro Sport: „Italienii joaca de parca sunt intorsi cu cheia. Lippi a facut un mecanism care tinde spre perfectiune. Ghanezii nu sunt jucatori rai, dar in fata Italiei aproape toata lumea devine outsider. A fost unul dintre cele mai frumoase jocuri ale turneului”.